• iunie 06, 2018 - 19:00

Fundația ACCUMM – Recital vocal instrumental la Palatul Suțu

Mie 6 iun. 19:00 – 20:00
Palatul SuţuBulevardul Ion C. Brătianu 2, București 030167, Romania 
 

31822822_1496710117105346_7041545104506486784_o

Stagiunea Muzicală „Iosif Sava” 2017-2018 a Fundației ACCUMM la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti continuă astfel:

Miercuri, 6 iunie 2018, ora 19:00, Recital vocal instrumental cu soprana Georgiana Simonov, mezzosoprana Antonela Bârnat, tenorul Nicolae Simonov, baritonul Daniel Filipescu și pianistele Iulia Săndulescu și Alexandra Cherciu.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Dacă distanța nu vă permite să participați, vă invităm să urmăriți concertul în timp real pe site-ul Muzeului Municipiului București, la secțiunea intitulată LIVE STREAM.

Dacă timpul nu vă permite să urmăriți nici în transmisiunea în timp real, vă invităm să vizitați arhiva înregistrărilor, disponibilă la secțiunea CONCERTE pe site-ul Muzeului Municipiului București.

„Stagiunea de concerte şi spectacole a Fundaţiei ACCUMM este un proiect care a demarat în anul 1999 și care îşi propune să semnaleze, prin intermediul artiştilor invitaţi, cele mai noi tendinţe în arta interpretativă muzicală şi teatrală românească, în literatură şi film. Astfel, prilejuiește publicului spectator bucureştean întâlnirea cu importante personalităţi ale artei muzicale, teatrale şi literare, dar și cu cei mai talentaţi artişti ai tinerei generaţii, într-un demers coerent de valorificare, atât a artei interpretative româneşti, cât şi a unui spaţiu emblematic pentru istoria Bucureștiului (Palatul Suțu – Muzeul Municipiului Bucureşti).

Astfel, prin prezentarea unor concerte şi spectacole în interpretări moderne într-un spaţiu reprezentativ pentru istoria veche a capitalei, iniţiatorii acestui proiect urmăresc integrarea activă şi creativă a patrimoniului arhitectural al capitalei în peisajul cultural contemporan, reconsiderarea vechilor spaţii culturale din perspectiva unei societăţi în reconstrucţie, precum şi implicarea publicului în acest proces de valorificare a marilor tradiţii ale trecutului în conjuncţie cu problematica modernă.” – Fundaţia ACCUMM