Interviu cu Prof. Univ. Dr. Doina Drăgănescu, Decan al Facultății de Farmacie
„100 de ani de farmacie în București” – o expoziție care surprinde
Vă rugăm să prezentați expozițiile realizate de Facultatea de Farmacie în parteneriat cu Muzeul Municipiului București.
Doina Drăgănescu: Facultatea de Farmacie este un partener destul de tânăr pentru Muzeul Municipiului București. Colaborarea noastră a început anul trecut, la aniversarea a 95 de ani de la înființarea Facultății de Farmacie din București. Cu această ocazie, am făcut o rememorare a unor momente importante pentru învățământul farmaceutic românesc, respectiv din istoria Facultății de Farmacie, precum și a profesorilor care au avut perseverența de a face acei pași absolut necesari pentru ca astăzi să putem vorbi despre învățământ farmaceutic de aproape un secol în București. Expoziția a fost legată de frații Minovici, al căror parcurs profesional a avut un impact incontestabil în evoluția domeniului sanitar al vremii prin inițierea institutului medico-legal, a Societății „Salvarea”, a primului Spital de Urgenţă din România, prin înființarea Facultății de Farmacie.
Cu ocazia simpozionului aniversar, prin bunăvoința conducerii Muzeului Municipiului București a fost realizată o expoziție de fotografie special dedicată celor trei frați Minovici. Fotografiile au fost expuse în acea zi pe șevalete și s-au dovedit a fi un material documentar deosebit de interesant legat de Ștefan, Mina și Nicolae Minovici. Tot atunci, echipa Muzeului Municipiului București a reușit să execute și un set de materiale istorice – ”100 de ani de farmacie în București” – cu care s-a făcut panotarea la clădirea Rectoratului universității noastre, panotare pe care o putem admira și în prezent. Sunt fotografii care surprind astăzi nu doar prin aerul retro pe care îl au din cauza realizării lor în sepia, cât prin conștientizarea diferențelor enorme între prezentul domeniului farmaciei și ceea ce vedem și subînțelegem din acele fotografii ca profesioniști.
Din colaborarea cu echipa Muzeului Municipiului București, cu domnul director Adrian Majuru, au venit și alte idei, dintre care și expunerea unor panouri care prezentau imagini cu spitale istorice din Capitală, care în perioada actuală, din diferite motive, nu mai există în patrimoniul architectural al orașului nostru. Cea mai recentă colaborare este la realizarea unei expoziții în cadrul Muzeului Victor Babeș, care a fost inaugurat la finalul anului 2018, în compania deosebit de selectă formată din academicieni, profesori ai universității noastre, membri ai comunității de intelectuali bucureșteni iubitori de istorie, de artă și frumos.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră realizarea unui proiect muzeal în cooperare cu lumea medicală, cum vi se pare această experiență?
D.D.: Facultatea de Farmacie este într-o colaborare deosebit de bună cu Societatea de Istoria Farmaciei, societate care a reușit de-a lungul ultimilor zeci de ani să realizeze un Muzeu al Farmaciei, muzeu care are piese interesante atât din perspectiva istoricului, cât și al profesionistului din domeniul farmaceutic. Asta a și fost de fapt la baza ideii de a puncta acel moment crucial pentru noi, al înființării facultății, de la care s-au născut apoi colaborările cu Muzeul Municipiului București. Spunem, ori de cât ori avem ocazia, că meritul lucrurilor frumoase realizate împreună cu echipa muzeală îi revine domnului director Majuru, a cărui viziune și aplecare către a pune în practică idei frumoase și aparte sunt remarcabile.
Cum au reușit panourile expuse să prezinte industria farmaceutică românească, diversificată odată cu dezvoltarea învăţământului farmaceutic.
D.D.: Panourile acelea îmi atrag atenția ori de câte ori trec pe lângă ele. Nu este doar o poveste, a farmacistului din perioada anilor ‘60-‘70 sau a modalităților de a produce medicamente în acea perioadă. Simți în ele un mod de viață, ritmul zilelor de atunci, care te aduc cu mintea la filmele franțuzești cu Brigitte Bardot și Catherine Deneuve. Simți regretul că acea perioadă când pacienții așteptau să li se prepare o rețetă și aveau în oficină pe măsuță clasica sticlă cu apă și cu pahare alături, a trecut.
Care sunt ecourile pe care le-ați primit de la studenții, profesorii sau oaspeții Facultății care au admirat fotografiile de epocă expuse nu numai pe gard, ci și în curtea instituției, în vara anului trecut?
D.D.: Este ceva inedit. Istoria prezentată în acest mod este plăcută tuturor, indiferent de vârstă sau nivelul de cunoaștere. Tuturor ne plac poveștile. Ori, acolo se regăseau elemente care te duceau cu gândul la vremuri „imemoriale”. Curtea noastră este comună cu cea a colegilor din Universitatea din București. A fost un prilej inedit, nu doar pentru studenții universității noastre, ci și pentru studenții și profesorii Universității din București să vadă istoria în acest format.
Cei 1.500 de profesioniști din sănătate, care au participat la cea de-a XVII-a ediție a Congresului Național de Farmacie, cum au apreciat oportunitatea de a discuta despre istoria profesiei, despre istoria Facultății de Farmacie?
D.D.: La această ediție am venit cu ceva nou față de alte ediții. În deschiderea oficială am vizionat un film documentar dedicat începuturilor învățământului farmaceutic în țara noastră. Filmele istorice cu bază reală sunt întotdeauna interesante. Ca profesionist, este cu atât mai fascinant, pentru că vezi de unde ai plecat. A fost un moment emoționant pentru toți cei prezenți, cu atât mai aparte cu cât în sala Ateneului erau profesorii și studenții intervievați în film. Ecouri? Invitații noștri europeni ne-au mărturisit că este prima dată când participă la un astfel de eveniment și că ar fi bucuroși să poată face ceva similar în țările din care vin.
Cum intenționați să dezvoltați în viitor acest parteneriat cu Muzeul Municipiului București?
D.D.: Trecutul are o valoare inestimabilă, iar prezentarea lui face diferența dintre prelegerea ex-catedra și hands-on. În aceste proiecte comune am învățat cât de importantă este viziunea specialistului în istorie, ce resurse minunate are la dispoziție și cum două specialități, care aparent nu au nimic în comun, se pot întâlni într-un mod fericit. De aici, din aceste experiențe ne putem așeza la masă și putem gândi împreună ce am vrea să facem în viitor, ce ar fi posibil cu mijloacele pe care le avem la dispoziție. Ceea ce am făcut până acum, plecând de la o simplă întrebare „credeți ca ar fi posibil?”, a devenit o bază realistă pe care putem construi.
Interviu realizat de Simona Popescu