De-a lungul timpului, cercetarea antropologică a atribuit locuinței mai multe accepțiuni, de la cel de simplu cadru de desfășurare al diverselor relații sociale (ex. rudenia) până la cel de simbol al unor convingeri culturale distincte. Din dorința de a aprofunda subiectul multifațetat al locuirii, studii recente dezvoltă o distincție între casă (sau gospodărie) și cămin, unde casa presupune formele materiale, care reflectă normele dominante ale societății, iar căminul desemnează aspectele subiective care influențează formarea individului, „cuprinzând sentimente de înrădăcinare, siguranță și valoare”.
Casa particulară este cel mai complex și mai intim spațiu dintre toate spațiile publice și private. Ne oferă adăpost – nouă și universului nostru material – fiind proiectată la interior și la exterior pentru a transforma un spațiu gol într-unul propice locuirii, demers care reflectă obiceiurile și credințele comunității sau grupului din care facem parte.
Există societăți în care spațiul comunității (orașul, satul) ia forma unei pânze pe care viața este pictată, și în care casa se profilează drept o zonă mai privată din ansamblu. În alte societăți, casa devine punctul focal, în timp ce orașul sau satul semnifică un drum de străbătut, pentru a ajunge în intimitatea căminului. În ceea ce privește gradul de intimitate oferit, locuința poate fi un spațiu personal și intim, sau o extindere a comunității din jur. Dar casa poate fi și un proces, o secvență de practici ritualizate care nu presupun o structură fixă, precis localizată. În acest caz, locuința fizică este înlocuită cu experiența trăită, compusă din trasee, sentimente sau acțiuni.
În relație cu subiectul „casa este o prelungire a persoanei; ca o piele suplimentară, carapace sau al doilea strat de haine, servește la fel de mult pentru a dezvălui și afișa, precum și pentru a ascunde și proteja”. Ne purtăm carapacea în călătorii, păstrăm imaginea remanentă a ei într-o nouă carapace și o materializăm în sentimente de dezrădăcinare sau de dor.
Cum anume se transformă o casă într-un cămin? Sau cum anume o casă devine „acasă”? Mai ales prin modelarea formei materiale. Acțiuni precum renovarea, decorarea sau mobilarea alătură spațiului istorii personale. Obiectele pe care le asociem casei, infuzate cu amintiri, spun o poveste distinctă. Analizându-le, putem întrezări atributele spirituale ale celui care le deține. De aceea, pentru mulți, construirea sau căutarea unei case ideale este un proiect de viață, parte dintr-un proiect mai amplu, acela de „a prinde rădăcini”.
Ideea de „cămin” este un concept relativ nou, expresie a secole de schimbări culturale, fizice și emoționale. Dintre acestea, ascensiunea capitalismului și revoluția industrială și-au lăsat o puternică amprentă, influențând universul material, relațiile de familie și modurile de viață cuprinse în limitele locuinței. Au avut drept rezultat „separarea progresivă a două domenii, cel de producție și cel al consumului, reprezentate în zonele urbane de spații ale muncii, respectiv ale traiului”.
De-a lungul secolului XX, înțelegerea occidentală a conceptului de „cămin” s-a sedimentat în jurul ideii de locuință privată, ocupată de o familie nucleară, având camere cu funcționalități diferite, un loc al confortului, familiarității și intimității. Sensul cultural al căminului a prins și mai mult contur atunci când ample proiecte urbane au oferit mai multor oameni posibilitatea de a avea o locuință confortabilă. Tihna și intimitatea căminului au fost valorizare din ce în ce mai mult, pe măsură ce lumea exterioară a devenit mai complexă și mai problematică.
Astăzi, căminul este deopotrivă loc de refugiu dar și un loc al înstrăinării, comunicarea exterior-interior realizându-se prin canalele media. Din acest motiv, oamenii acordă o atenție sporită relației lor cu propriile case, cu structura, decorul, mobilierul și alte obiecte care o populează. Proiectele ample de renovare urmăresc relația individului cu exteriorul (societatea) în timp ce micile reconfigurări se referă mai mult la sentimentele personale (de ex. evaluarea unor relații, rescrierea narațiunilor propriei biografii). Așadar, arhitectura și designul contribuie la definirea căminului drept „o categorie experențială și relațională”, prin crearea unor diviziuni între public și privat, prin exaltarea sociabilității spațiului sau impregnarea atmosferei cu stimuli declanșatori de sentimente.
Interviu cu designerul Inga Bunduche
Despre noile tehnologii. Casă inteligentă cu elemente smart
Ca să aflăm mai multe despre rolul designului în completarea conceptului de „acasă” în Bucureștiul contemporan, am discutat cu Inga Bunduche, coordonatoarea echipei „Inga Bunduche Interior Design”. Inga este absolventă a Universității Naționale de Arte din București, Departamentul Design (Design de Interior și de Spațiu Public) cu o specializare suplimentară în spații interactive, obținută în cadrul Departamentelor de Interface Cultures și Space & Design Strategies la Kunstuniversität, Linz, Austria. Cu proiectul ,,Senseparation” – dezvoltat într-o echipă multidisciplinară (Kunstuniversität Linz și Ludwig – Maximilians-Universität München) – a participat la festivalul internațional de artă, tehnologie și societate ,,Ars Electronica”. Alături de echipa ei, activează în domeniul designului de interior de peste zece ani.
*****
– Cum definește un designer de interior conceptul de casă (ca spațiu de locuit și/sau cămin)?
Inga Bunduche: „Casa” este un termen destul de complex pentru mine și l-aș defini drept locul în care toate simțurile îți spun că ești în siguranță, spațiul care te face să te simți bine în pielea ta. Am ajuns într-un moment istoric în care din ce în ce mai multe activități se pot realiza de acasă: cumpărături, activități legate de job, etc. Este extrem de important cum ne simțim acasă. Funcțional vorbind, o casă trebuie să satisfacă mai multe nevoi ale omului: adăpost, hrană, odihnă, studiu, depozitare, relaxare, statut social. Toate aceste funcțiuni trebuie rezolvate ținând cont de personalitatea celui care locuiește acel spațiu și de componenta artistică, pentru a-i aduce sentimente de fericire și satisfacție.
– Care ar fi, în câteva cuvinte, portretul comanditarului/clientului bucureștean?
I.B.: Oamenii sunt foarte diferiți, fie ei din București, Constanța, Cluj, Brașov sau Chișinău. Pentru majoritatea clienților din această zonă, conceptul de design interior este ceva nou și, de obicei, își doresc să afle mai multe despre serviciile prestate. Se împart în două categorii mari: clienții care se implică în fiecare etapă din proiect și clienții care se lasă pe mâna specialiștilor, orice decizie ar trebui să ia. Am avut marele noroc să avem doar clienți deosebiți, pe aceeași lungime de undă cu valorile studioului.
– În ce măsură, deciziile estetice sunt negociate între designer și comanditar sau, în ce măsură poate designerul să educe gustul estetic al comanditarului?
I.B.: Percepția frumuseții pentru un om este alcătuită din cumulul celor văzute de el până în momentul în care vine la tine. Ce poți face tu este să extragi, într-un mod armonios, din acel bagaj, ceea ce e mai potrivit din punct de vedere estetic. Nu-i poți schimba convingerile la 180 de grade pe parcursul câtorva luni, însă îl poți educa prin expunerea constantă la frumos pe parcursul unui timp mai îndelungat.
– Din experiența acumulată, care sunt componentele unui proiect care delimitează, în viziunea comanditarului, casa (spațiu fizic de locuit) de cămin (spațiu subiectiv al apartenenței și intimității)?
I.B.: „Casa” se transformă în „acasă” atunci când te regăsești în fiecare colțișor al ei, când îți reconfirmă faptul că sufletul tău are aderență la lumea aceasta. Nu este nevoie să o căptușești cu fotografii cu tine, ci acestea pot sta ascunse într-un loc pe care îl știi doar tu. „Acasă” e atunci când te regăsești în forma canapelei, culoarea bucătăriei, textura parchetului, atunci când cărțile expuse conțin subiecte de interes, când în vaze se regăsesc florile tale preferate și se simte peste tot aroma din visele tale.
– Din punctul de vedere al exprimării statutului, este casa un proiect continuu?
I.B.: La fel cum și noi ne schimbăm, la fel ar trebui să se schimbe și casele noastre. Ceea ce te definea acum ceva timp, nu te mai definește acum. Ar fi recomandat să faci o reamenajare la fiecare zece ani pentru spațiile rezidențiale și la fiecare cinci ani pentru cele comerciale.
– Cât de important este, pentru clientul bucureștean, spațiul sociabilității în interiorul casei? Dar cel al intimității?
I.B.: O să revin asupra punctului doi unde spun că oamenii sunt foarte diferiți. Pentru unii, locul cel mai important este living-ul, pentru alții dormitorul, bucătăria sau baia. În special living-ul reprezintă zona unde oamenii își petrec cea mai mare parte a timpului și de aceea îi oferă o atenție mai mare.
– Ce loc ocupă noile tehnologii/ materiale în proiectele tale și ce presupune o „casă inteligentă” în opinia clienților tăi?
I.B.: Mă pasionează acest domeniu. Am făcut și o cercetare în zona designului interactiv timp de șase luni, în Linz, Austria. Trăim în era tehnologiei, însă casa inteligentă rămâne un lux pentru mulți dintre clienții noștri. Cu toate acestea, este aproape imposibil să nu avem în casă măcar un element smart. Cel mai des întâlnite elemente sunt termostatul, interfonul, aspiratorul robot, sistemul de reglare a draperiilor/jaluzelelor. Toate pot fi conectate la telefon. Este extraordinar de confortabil să pornești căldura în casă cu trei ore înainte de a ajunge sau să pornești aspiratorul când ieși din casă, să oprești televizorul de pe telefon atunci când nu găsești telecomanda, etc. Este inevitabilă integrarea tot mai multor elemente smart în perioada imediat următoare. Pentru siguranța clienților, recomand integrarea în baie a senzorilor de umiditate care identifică o scurgere de apă și închide robineții de la intrare, precum și asigurarea că senzorul de gaze este conectat la robineți. Obișnuiesc să integrez cât mai multe întrerupătoare în zonele unde e nevoie de ele. De exemplu, o bandă led de pe o zonă de trecere, care să fie acționată de mână sau de picior, atunci când tranzitezi zona sau banda led de sub fiecare treaptă acționată de un senzor de mișcare.
– Cum putem defini luxul în contextul designului de interior contemporan? Poți oferi câteva exemple din proiectele tale?
I.B.: Luxul este subiectiv. Pentru cineva, lux înseamnă mobilier din lemn masiv sculptat manual. Pentru altcineva înseamnă blat din pietre semiprețioase cu inserții de foiță de aur sau poate înseamna o grădină „cozy” cu piscină, o curte plină cu florile preferate sau sistemul de Casă Inteligentă. Atunci când se termină nevoile de bază, care se regăsesc jos de tot în piramida lui Maslow, începe necesitatea afirmării personale, care integrează luxul. Prefer să nu dau exemple din portofoliul personal tocmai pentru a nu fi interpretate greșit, atât timp cât definiția este una subiectivă. Ce pot spune sigur e că noi vom găsi formula perfectă pentru fiecare client.
Pagina realizată de Alexandra Rusu, muzeograf