Interviu cu Alexandru Palas, organizator comunitar, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Istoria Bucureștiului, scrisă de cetățenii orașului
– Când și cum a început proiectul „Vocea cetățenilor fără adăpost”, desfășurat de CeRe, pe care îl coordonați?
Alexandru Palas: Ideea a apărut acum mai mulți ani, în urma discuțiilor informale, pe stradă, avute de oameni de la CeRe cu persoane fără adăpost. Oamenii se plângeau de condițiile din adăposturi și, în general, de serviciile sociale insuficiente. În același timp, era evidentă lipsa de interes a autorităților și absența subiectului de pe agenda publică.
Proiectul a început în 2021 cu o cercetare a situației actuale: ce spune legislația în vigoare în privința asistenței sociale și ce servicii spun că oferă Direcțiile de Asistență Socială din București. În paralel, am avut zeci de discuții aprofundate cu persoane fără adăpost. Pe baza acestora, am elaborat un raport numit „Vocea cetățenilor fără adăpost”, în care am pus în oglindă ce spun autoritățile că oferă și ce ajunge la oameni. Raportul l-am lansat în cadrul unei mese rotunde la care au participat reprezentanți din partea autorităților și ONG-urilor din domeniu, iar acum poate fi găsit pe site-urile carusel.org și cere.ong.
– Cine sunt autorii fotografiilor, cum i-ați găsit și convins să facă fotografie?
A.P.: Ca organizator comunitar, nu încerc să conving oameni să se implice în activități, ci îi caut pe cei care au interesul și motivația să o facă. La fel am procedat și în acest caz cu clienții Carusel, persoane fără adăpost. S-au arătat interesați să-și spună povestea oameni foarte diverși ca vârstă, educație și mediu de viață în general. Locurile fiind foarte limitate, am avut și interviuri individuale cu aceștia pentru a evalua și măsura în care există o anumită sensibilitate pentru exprimarea prin fotografie.
Înainte de a începe să fotografiem, am avut o serie de ateliere pentru dezvoltarea culturii și limbajului vizual și pentru discuții de grup despre problemele cu care se confruntă fiecare. Pe baza acestor ateliere, oamenii au elaborat o listă de teme pentru fotografii, care includ atât aspecte negative, cât și mici bucurii din viața lor de zi cu zi. După ce ne-am familiarizat și cu aparatura, participanții au început să facă fotografii pe care le-am discutat apoi în întâlniri individuale sau de grup. În urma acestor discuții săptămânale, oamenii au realizat și selecția fotografiilor pe care le doresc incluse în expoziție.
În linii mari, așa arată orice proces Photovoice. Ce îl face mai interesant decât o expoziție foto obișnuită este faptul că pe lângă fotografii, autorii au adăugat și o scurtă poveste în care fie descriu ce se întâmplă în fotografie, fie prezintă contextul în care a fost făcută sau povestesc aspecte din viața lor. Alăturarea textelor lângă fotografii permite privitorului accesul în viața oamenilor, pentru o clipă putând vedea lumea prin ochii lor.
Pentru mine, personal, fotografiile din expoziție au avut efectul de a-mi arăta cât de asemănători suntem în nevoile avute, dar și cât de mult mai dificile sunt barierele întâlnite de acești oameni.
– Care sunt cele mai grave probleme a căror rezolvare i-ar scoate din situația dificilă în care se află pe acești cetățeni fără adăpost?
A.P.: Rădăcina celor mai multe probleme este lipsa locuinței, lucru care aduce dificultăți în obținerea și păstrarea actelor, practic imposibilitatea de a obține o slujbă stabilă și apoi probleme de sănătate și eforturi mai mari pentru a-și asigura hrana și igiena. În discuțiile avute cu persoane fără adăpost în ultimii doi ani, lucrul pe care mi l-au cerut din nou și din nou a fost oferirea unei slujbe. Dar cum să menții o slujbă când nu ai un loc stabil în care să dormi noaptea, nu ai unde să te speli și trebuie să vii la lucru în fiecare zi cu toate lucrurile pe care le deții din cauză că nu ai unde să le lași?
Întâmplarea face ca oferirea unei locuințe sociale acompaniate de serviciile de consiliere în funcție de necesitate să fie cea mai eficientă și cea mai ieftină soluție pe termen lung.
Din păcate, în București cel puțin, vedem cum construirea de noi locuințe sociale stagnează de ani și ani, iar cele insuficiente care există, dacă nu sunt complet deturnate de la scopul cu care au fost făcute, atunci sunt acordate pe niște criterii care reușesc să îi excludă pe cei care au mai mare nevoie de ele. Astfel, cu toții plătim an de an costul unor servicii deficitare, suficiente doar pentru a-i ține pe oameni în viață. De multe ori nici atât.
– Care este fotografia care te-a impresionat cel mai mult și care aduce în prim-plan inclusiv povestea autorului?
A.P.: Una din fotografiile preferate este cea în care unul dintre autorii expoziției ajută o altă persoană fără adăpost să se bărbierească lângă o fântână publică din oraș. Îmi place deoarece, pe lângă ilustrarea eforturilor pe care trebuie să le facă o persoană fără adăpost chiar și pentru cele mai banale lucruri necesare integrării în societate, arată și solidaritatea dintre ei. Faptul că acest spirit de solidaritate poate exista și între oameni care se luptă pentru supraviețuire în fiecare zi, îmi dă speranță că toți suntem capabili de mai multă empatie și solidaritate.
– Expoziția outdoor a fost vizitată în luna februarie și este expusă pe gardul Palatului Suțu până pe data de 5 martie 2023. Care este mesajul principal pe care doriți să-l transmiteți?
A.P.: Ce mi-aș dori să înțeleagă oamenii care se opresc să vadă expoziția este că persoanele fără adăpost provin dintre noi și trăiesc alături de noi în acest oraș: și ei sunt cetățeni ai Bucureștiului și au drepturi. Drepturi care nu sunt respectate.
– CeRe și MMB în viitor. Cum îți imaginezi continuarea colaborării?
A.P.: CeRe – Centrul de Resurse pentru Participare Publică – are ca misiune creșterea măsurii în care cetățenii influențează deciziile autorităților care îi privesc direct. După cum o arată și expoziția de față, cultura și arta deschid noi canale de comunicare între noi, cetățenii acestui oraș, și între noi și autorități. Din acest motiv, consider fructuoasă colaborarea dintre Muzeu și CeRe și cred că astfel de colaborări viitoare ne vor ajuta să scriem următoarele pagini din istoria Bucureștiului, pagini scrise de toți cetățenii orașului.
Interviu realizat de Simona Popescu