Idei în Agora: „Cultură și spirit public în România de azi”, cu Ion Bogdan Lefter

Muzeul Municipiului București a organizat Idei în Agora, marți, 9 mai 2023, ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151). Ion Bogdan Lefter în dialog cu Sorin Antohi.
Intrarea este liberă. Video integral mai jos.
Seria Idei în Agora (cu evenimentele conexe) a ajuns la invitatul cu numărul 100. Nimeni altul decît vechiul meu prieten Ion Bogdan Lefter, congener exponențial, omniprezent în viața cultural-civică și academică de peste patru decenii. El ar fi trebuit să vină în acest cadru de la început, deopotrivă ca invidid și ca „instituție”. Cu atît mai mult cu cît el, avînd vocația construcției, a contribuit la educarea și afirmarea altor indivizi, precum și la apariția ori consolidarea altor instituții (cu și fără ghilimele).
Dintre numeroasele roluri pe care le joacă simultan Ion Bogdan Lefter, am ales ca punct de plecare pentru această întalnire vastul său proiect dialogic de o viață, din care fac parte și dialogurile sale publice, plasate din 1994 sub genericul „Cafeneaua critică”. Sute de întîlniri cu oameni din toate domeniile vieții sociale (scriitori, artiști, intelectuali, profesori, publiciști, politicieni etc.), care au fost adesea filmate și arhivate, constituind astfel, dincolo de importanta lor contribuție în timp real și de consecințele lor, o prețioasă arhivă a spiritului public de după 1989.
Prezentarea lui Ion Bogdan Lefter e sumară, deoarece există în spațiul virtual o schiță de autoportret la care pot trimite. E vorba de o autoprezentare recentă, care include informații detaliate (majoritatea, indispensabile pentru o istorie intelectuală a României contemporane), de la formare și tribulațiile începuturilor la cariera universitară, prezența publică și lista publicațiilor, la Ion Bogdan Lefter (unatc.ro).
Sorin Antohi
*****
Ion Bogdan Lefter (n. 1957) este scriitor, critic literar, analist cultural şi politic. A absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” (Colegiul Național „Sf. Sava”) din București (1976), apoi Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specialitatea Limba și literatura engleză – Limba și literatura română (1981). Profesor emerit al Facultății de Litere a Universității din Bucureşti. A mai predat la Universitatea din Amsterdam (1992-1994). Membru al Cenaclului de Luni şi al Cenaclului Junimea, în cadrul cărora s-au format în jurul anului 1980 nucleele primului „val” postmodern al literaturii române. După 1989 a fost fondator şi director al revistelor „Contrapunct”, „Observator cultural” şi „aLtitudini”, director al Editurii Litera, director în România (Bucharest Bureau Chief) al postului american Radio Europa Liberă. Rubrici în ziare şi reviste.
Realizator de emisiuni radio şi de televiziune. Comentator politic în presa scrisă și în cea audio-vizuală. A publicat numeroase cărţi, a îngrijit ediţii, a semnat studii în volume colective, prefeţe, postfeţe ş.a.m.d. Fondator în 1994 al Cafenelei critice, proiect de dezbateri de actualitate socio-culturală, prelungit în perioada pandemiei COVID-19 sub forma mini-Cafenelei critice, serial online de mărturii intelectuale despre anii 2020-2023. Numeroase participări la colocvii, simpozioane, festivaluri, tîrguri de carte în ţară şi în străinătate. Conferinţe susţinute în România şi pe alte meridiane, în Europa şi în America de Nord.
*****
Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.
*****
Idei în Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat în 2017 de Sorin Antohi și este susținut de Adrian Majuru. Realizat de Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume. Întâlnirile au formate diferite și propun un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii. Filmele, postate pe YouTube la https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ
Arhiva, la www.sorinantohi.org și http://muzeulbucurestiului.ro/idei-in-agora.html V. și https://www.facebook.com/IdeiinAgora/

Programul a început pe 21 iunie 2017, cu un dialog între Gregory Claeys și Sorin Antohi, Marx and Marxism: Utopia, Dystopia, History. La cele 74 de evenimente și 3 reuniuni conexe au participat 99 de invitați (unii au revenit cel puțin o dată) din România (majoritatea), Armenia, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Franța, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Spania, Statele Unite, Turcia, Ucraina, Ungaria.

LXI: Democrația liberală în criză. Aurelian Crăiuțu în dialog cu Sorin Antohi (20.06.2022). LXII: Opera și viața. Priviri retrospective și prospective. Sorin Alexandrescu în dialog cu Sorin Antohi (4.10.2022). LXIII: Natura sau societatea? Perspectiva neurocriminologiei. Jean Jacques Askenasy în dialog cu Sorin Antohi (18.10.2022). LXIV: Imaginarul social. Corin Braga în dialog cu Sorin Antohi (28.10.2022). LXV: Ioan Petru Culianu and the History of Religions. Giovanni Casadio talks to Sorin Antohi (1.11.2022). LXVI: O meta-știință a Omului Nou? Întoarcere în România anilor 1940-1970. Marius Turda în dialog cu Sorin Antohi (Palatul Suțu). LXVII: Noica. După 35 de ani. Andrei Pleșu în dialog cu Sorin Antohi (6.12.2022). LXVIII: Situațiunea. Bilanțul unei generații istorice: 1989-2022. Alina Mungiu-Pippidi în dialog cu Sorin Antohi (17.01.2023). LXIX: Nebunie și justiție la români în secolele XVII-XX. Octavian Buda în dialog cu Sorin Antohi. LXX: Război și pace în Ucraina. Radu Carp și Marianna Prîsiajniuk în dialog cu Sorin Antohi (14.02.2023). LXXI: Grupul de la Iași. Contracultură și disidență în anii ’80. Dan Alexe în dialog cu Sorin Antohi (28.02.2023). LXXII: 6-8.03.2023. Egoistorie, microistorie, istorie. Alexandru Zub în dialog cu Sorin Antohi (6-8.03.2023, Văratec). LXXIII: România neîmplinită. Speranțele și dezamăgirile Generației ’80. Stelian Tănase în dialog cu Sorin Antohi (14.03.2023). LXXIV: Deplasarea spre Est. Războiul din Ucraina și redefinirea Europei. Sorin Bocancea în dialog cu Sorin Antohi (28.03.2023). LXXV: Ideea națională în România de azi. Ioan-Aurel Pop în dialog cu Sorin Antohi (25.04.2023).

În pregătire: LXXVII: 16.05, 18:00, Mihai Șora. Așa cum l-am cunoscut. Marius Ghica în dialog cu Sorin Antohi. LXXVIII: 6.06, 18:00. Democrația sub asalt. Ce-i de făcut? Daniel Dăianu în dialog cu Sorin Antohi. LXXIX: 20.06, 18 :00. Mihai Șora. Mărturii și analize. Aurelian Crăiuțu în dialog cu Sorin Antohi.

În afara seriei, dar legat de ea, au avut loc: România Mare 2.0. De la insula de latinitate la arhipelagul global, conferință organizată Sorin Antohi (23-24.11.2018); Royal Colloquium IV, From Dystopia to Posthistory. Conveners: Sorin Antohi and Gregory Claeys (23.06.2019); The Museum of the Future / Muzeul Viitorului / Museum der Zukunft. Public debate. Volker Rodekamp, Anselm Hartinger, Adrian Majuru. Moderator: Sorin Antohi (3.10.2019). Evenimentele sunt arhivate la adresele menționate mai sus.