Bucureștiul a cunoscut de-a lungul existenței sale procese inovative care au schimbat fața orașului și modul de trai al locuitorului săi. Una dintre inovațiile cu reverberații actuale este alimentarea cu apă potabilă a acestui oraș. Inițial adusă în oraș cu ajutorul unor căruțe, aceasta era vândută pe stradă ca orice alt produs. Lipsa apei potabile și folosirea unor surse îndoielnice contribuiau la condițiile precare de igienă, alimentau epidemiile și bolile locuitorilor orașului.
În acest context, un sistem trebuia gândit și formulat de așa natură ca sursele îndepărtate de apă potabilă să fie folosite. Ideea salvatoare vine de la inginerul român Elie Radu (1853-1913), care construiește un sistem bazat pe colectarea apei într-o serie de rezervoare aflate în Bragadiru, iar, de aici, apa ajungea în oraș, prin apeducte, în zona Grozăvești, unde este filtrată înainte de a ajunge la locuitorii Bucureștiului. Procesul creștea calitatea apei și contribuia substanțial la ridicarea nivelului de igienă al bucureștenilor. Finalizat în 1889, acest sistem este unic în Europa în acel moment, iar de aici este implementat de același inginer român în alte orașe precum Sinaia, Turnu Severin, Târgoviște, Botoșani etc.
Pe lângă acest proiect ingineresc inedit, Elie Radu s-a remarcat și prin construcția de poduri, șosele și clădiri, folosindu-se de combinația dintre beton și metal pentru asigurarea anduranței acestor structuri.
Respectul și admirația față de el sunt exprimate în diferite forme de cei care l-au cunoscut. Unul dintre aceste exemple se află în patrimoniul Muzeului Municipiului București. Este vorba de o placă de bronz dedicată inginerului român, comandată de foștii săi elevi și colaboratori. Realizată în 1919 de sculptorul Oscar Späethe, aceasta îl înfățișează pe Elie Radu la biroul său cu câteva planuri inginerești în preajmă. Placa de bronz poate fi văzută în expoziția permanentă a muzeului din Palatul Suțu îndată după revenirea la programul normal.
Dr. Nicoleta Bădilă, muzeograf, Birou Istorie Medievală Bucureșteană