Interviu cu Tudor-Radu Tiron, specialist în heraldică: Elite și blazoane românești

– Aţi participat recent la vernisajul expoziţiei „Elite şi Blazoane în Vechiul Bucureşti”, care cuprinde obiecte diverse ce au pe ele aplicate blazoane şi monograme care au aparţinut unor familii nobiliare ilustre. Cum vi se pare expoziţia de la Palatul Suţu?

– Muzeele deţin numeroase obiecte cu însemne heraldice, obiecte grăitoare pentru istoria naţională, pentru genealogia familiilor mai mari ori mai mici, precum şi pentru evoluţia instituţiilor civile, militare ori ecleziastice. Expoziţiile de acest fel sunt rare, ele reclamând cunoştinţe speciale din partea organizatorilor, în privinţa selectării, explicării şi valorificării unui material aparte. Aşadar, salut dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă specialiştii Muzeului Municipiului Bucureşti, care au ştiut să organizeze expunerea unui număr însemnat de piese. În acelaşi timp, deplâng faptul că publicul a avut prea puţin timp pentru a vizita această expoziţie, pe fondul restricţiilor impuse de epidemia Covid-19…

– Ce anume a adus ea nou în peisajul expoziţional dedicat iubitorilor de heraldică?

– Obligat să facă faţă provocărilor zilnice, locuitorul unui mare oraş nu mai are timp să se aplece asupra tradiţiilor neamului ori ale comunităţii sale. Pentru cei care înţeleg cât de importantă este noţiunea de identitate, pentru cei care au avut măcar o dată curiozitatea de a se întreba cine le-au fost strămoşii, precum şi pentru cei care au înţeles că şi în ţara noastră au existat elite cu nimic mai prejos decât cele din Occident, expoziţia de faţă constituie prilejul examinării unor obiecte frumoase şi interesante, referitoare la înalta societate de odinioară. Or, prin înaltă societate nu trebuie înţeleşi doar cei care îşi risipeau moşiile cumpărând lucruri scumpe, călătorind la Paris şi participând la baluri costisitoare, ci şi toţi cei care, ca miniştri, parlamentari, magistraţi, militari de carieră, înalţi prelaţi ori oameni de cultură, au stat alături de suverani în ceasul marilor decizii ale istoriei noastre, contribuind la modernizarea ţării şi a societăţii româneşti. Toate marile familii, ale căror blazoane figurează în expoziţia de la Palatul Suţu, au jucat un rol de seamă în saga devenirii noastre naţionale.

– Aşadar, boierii români au folosit blazoane.

– Da, boierii din Ţara Românească şi Moldova au folosit steme, încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea, după cum o dovedesc documentele emise în cancelariile celor două state, acte în care pecetea domnească era însoţită de peceţile dregătorilor. Chiar dacă aceştia din urmă nu au folosit întotdeauna steme propriu-zise, cunoaştem numeroase compoziţii heraldice cu nimic mai prejos de cele folosite de nobilimea maghiară, ori de cea polono-lituaniană. Subliniem că utilizarea blazoanelor a fost neîntreruptă, că există destule exemple de însemne folosite de mai multe generaţii ale aceleiaşi familii, dar şi că nu numai marea boierime a utilizat acest gen de reprezentări simbolice. În acelaşi timp, heraldica spaţiului românesc a cunoscut întrepătrunderea mai multor influenţe externe; cunoaştem aşadar însemne de boieri conferite de principii Transilvaniei, de regii Ungariei ori de cei ai Poloniei; cunoaştem blazoanele unor familii străine, stabilite la Nord de Dunăre; cunoaştem însemnele unor familii româneşti rămase în afara graniţelor, însemne care au conservat amintirea locului de origine.

– Care blazon expus v-a plăcut din cadrul expoziţiei şi de ce?

– Decizia este una dificilă, în condiţiile în care expoziţia reuneşte obiecte de mare calitate artistică şi de mare însemnătate istorică, ilustrând blazoanele unor neamuri precum Cantacuzino, Ghica, Suţu, Bibescu, Filipescu, Slătineanu etc, documente ale perioadei fanariote, portrete în ulei, colecţii de porţelan şi sticlărie, matrice sigilare, ba chiar şi exemple de heraldică monumentală (precum blazonul de alianţă Filipescu-Băleanu). Sufleteşte vorbind, mă simt mai apropiat de seria însemnelor şi monogramelor redate pe obiectele asociate Principelui Alexandru Ioan Cuza, precum şi Regilor Carol I şi Ferdinand I – figuri luminoase ale istoriei noastre din ultimul veac şi jumătate…

– Cum vedeţi viitorul heraldicii româneşti?

– Anul viitor, Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române va serba o jumătate de veac de activitate neîntreruptă. În tot acest timp, membrii săi au contribuit la progresul disciplinelor auxiliare ale istoriei din ţara noastră, prin impunerea acestora în programa universitară, prin organizarea de reuniuni ştiinţifice, prin promovarea metodelor de cercetare occidentale, precum şi prin publicarea unor instrumente de lucru. Dincolo de latura teoretică, specialiştii au ştiut să dea curs solicitărilor venite din partea puterii publice, implicându-se, în limitele legii, în procesul de elaborare a heraldicii naţionale, respectiv a celei administrativ-teritoriale.

Caracterizată prin libertatea de circulaţie, de informare, de asociere ori de exprimare, perioada postdecembristă a adus cele mai bune auspicii, atât în privinţa heraldicii teoretice, cât şi a celei practice. Promovat îndeosebi de către un inimos şi dedicat grup de specialişti de la Iaşi, studiul heraldicii a cunoscut o perioadă favorabilă, cu o lungă succesiune de reuniuni captivante, precum şi cu prietenii de o viaţă între cei uniţi prin aceleaşi pasiuni. Rămân însă destule subiecte deschise cercetării şi multe conexiuni de făcut cu alte discipline: genealogie, vexilologie, sigilografie, numismatică, faleristică etc. În acelaşi timp, cum posibilitatea căutării propriilor strămoşi este deschisă oricui, la fel rămâne şi capacitatea asumării unui însemn heraldic. Precizez, pe marginea acestei ultime probleme, că blazoanele nu au constituit niciodată apanajul exclusiv al clasei nobile.

– Care este proiectul dumneavoastră din acest domeniu pe care îl îndrăgiţi cel mai mult și de ce?

– În cele peste două decenii dedicate heraldicii, m-am ocupat atât de latura ştiinţifică, cât şi de cea artistică. Nu voi insista cu detalii referitoare la activitatea mea de pictor de steme (de pildă stema Operei Naţionale din Bucureşti, a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, la care se adaugă numeroase însemne personale, inclusiv ex-libris-uri). Sub aspectul cercetării, am publicat studii acoperind o paletă largă de subiecte, de la originile stemei Transilvaniei la peceţile heraldice ale boierilor lui Ştefan cel Mare, precum şi de la dreptul boierilor de a folosi o stemă la însemnele heraldice româneşti atestate de izvoare din străinătate. Fiecare abordare a adus provocări şi dificultăţi specifice, precum şi satisfacţii pe măsură. Cea mai mare mulţumire este aceea de a fi adus o contribuţie, cât de mică, la progresul unei discipline cu care publicul este încă prea puţin familiarizat.

În acord cu perioada pe care o traversăm, voi spune: să ne dea Dumnezeu sănătate tuturor! Să ne putem bucura, în anii care vor urma, de plăcerea descoperirii tuturor lucrurilor frumoase şi utile din trecutul nostru…

Interviu realizat de Simona Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *