În anul 1948, regimul comunist, pentru a încerca să îndepărteze cât mai mult din tot ce a însemnat tradiţia naţională, a înlocuit nu numai stema ţării, rezultată din îmbinarea elementelor heraldice tradiţionale, cu una nouă, de sorginte sovietică, dar a și plantat această nouă stemă pe tricolorul naţional. În decembrie 1989, oamenii au rupt simbolul comunismului de pe steag și s-a revenit la ceea ce fusese steagul României din 1872 până în 1947. Însă, recent, un steag cu stema RSR s-a întors la Palatul Suțu adus de cetățeanul francez Gabriel Liègeois, cel care îl primise la București în decembrie 1989, devenind de-acum, după cei 30 de ani de la desprinderea de comunism, un obiect istoric. Vă oferim povestea lui, alături de alte două ilustrații din arhiva Muzeului Municipiului București în care puteți vedea cum au arătat și care au fost simbolurile României în perioade diferite, cu lideri ai statului diferiți, cu orizonturi și realități complet antagonice.
Un francez și gestul său
Ce ne puteți spune despre obiceiul dumneavoastră de a colecționa steaguri?
Ma numesc Gabriel Liègeois, locuiesc în Franța, și, de 30 de ani, chiar de mai mult, eu și soția mea călătorim pe timp de vară, iar în decursul acestor călători avem obișnuința să cumpărăm și să ne întoarcem cu câte un drapel din fiecare țară pe care o vizităm. Apoi, când avem prieteni din țara respectivă în vizită, îl etalăm pentru ei, în speranța ca ei să se simtă puțin mai ca acasă.
Cum ați obținut drapelul acesta?
În iulie 1990 am ajuns și în România, și în ziua în care eram în București am vrut ca de obicei să cumpărăm un drapel al României. Însă peste tot unde întrebam nu aveau cum să ne vândă, spunându-ne că acum 6 luni regimul s-a schimbat, și nu se găsesc încă drapeluri fără stema Republicii Socialiste sau fără găuri făcute de gloanțele trase la Revoluție.Seara am trecut prin fața Palatului Suțu, și am întrebat din nou de drapeluri de vânzare. Inițial personalul ne-a zis că nu este posibil, însă unul dintre angajați a zis să așteptăm puțin, și a revenit după scurt timp cu un drapel pe care ni l-a oferit. Am fost foarte surprinși și bucuroși că ni l-a oferit. Am remarcat după ce am părăsit muzeul că drapelul este foarte mare, fiind probabil cel de pe fațada muzeului din perioada aceea. Așadar l-am păstrat, pentru că pentru mine era evident mult mai valoros decât un drapel care putea fi achiziționat din magazin. N-am avut niciodată ocazia să îl arborăm acasă, pentru că nu am reușit să ne revedem prietenii din România în tot acest timp.
Ce v-a îndemnat să îl aduceți înapoi la Palatul Suțu?
Iarna trecută am decis să revenim în România și în Bulgaria, și ne-am gândit că ar fi o idee bună să returnăm drapelul Palatului Suțu, mai ales că au trecut 30 de ani de la Revoluție, și acum poate fi folosit ca obiect istoric.
Marin Popovici
