Locurile ascunse ale cotidianului bucureștean, vizibile în întrezăririle dintre clădiri și în pasaje, unde neclaritatea limitei dintre spațiul public și cel privat dezvăluie straturile orașului, sunt locuri rezultate în densitatea istorică urbană care au devenit mărturii ale perioadelor de formare ale orașului. Toate acestea sunt dezvăluite în cartea „CURȚILE BUCUREȘTENE. Potențialul ascuns al morfologiei urbane”, scrisă de arhitecta Andreea Boldojar, o lucrare ce documentează – printr-o neașteptată comparație între București și Roma – spontaneități și intenționalități din tabloul bucureștean, descoperite în aceste mărturii interioare ascunse: în curțile ce aparțin locuirii, în grădini, în spații interstițiale sau în miezul insulelor urbane.
Cartea are substrat teza de doctorat a autoarei, teză coordonată de prof. dr. arh. Ana Maria Zahariade și susținută în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” în decembrie 2020. Datorită imediatei recomandări a directorului dr. Adrian Majuru, această teză s-a desăvârșit prin publicarea ei la editura Oscar Print în 2021 și a avut șansa unui eveniment de lansare, pe 16 iunie 2022, găzduit de Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu.
*****
Iată cum s-a născut și ce conține această lucrare despre care ne povestește însăși autoarea, Arh. Andreea Boldojar:
„Despre carte, întotdeauna mi-a fost dificil să scriu direct sau să prezint direct ce anunță titlul – Curțile bucureștene – întrucât trebuie să încep cu un preambul care se întinde în multe direcții și peste alte locuri în afara Bucureștiului; un preambul care să prevestească metoda și modelele folosite în dezvăluirea curților ascunse bucureștene.
Înainte de orice intenție a acestei cărți sau a cercetării doctorale, s-a aflat proiectul de diplomă susținut la UAUIM, Casa artelor – Calea Moșilor, București, sub îndrumarea arhitectului Cosmin Pavel. Proiectul de arhitectură își propunea o reconstrucție urbană acolo unde țesutul își pierduse tăria formei istorice, în mahalaua istorică Sf. Gheorghe Vechiu. Acest studiu a fost o intuiție și un pas incipient în recunoașterea tipo-morfologiei bucureștene: explorând străzile tradiționale bucureștene și curțile lor interioare, scopul diplomei a fost să caute cusăturile teoretice ale locului și să propună folosirea unor tipare morfologice identificate.
Așa a apărut primul album al curților bucureștene care se regăsește și pe pagina publică de Instagram (www.instagram.com/curtiprinbucuresti/ ). Acest album reușea fie să descrie formal niște instanțe ale acestor curți, fie să surprindă un parcurs urban specific – dinspre strada publică, urmărind pasajele/gangurile, spre freamătul interior al insulelor urbane. Însă, dincolo de acest repertoriu și de situația unică pe care o descopeream cu fiecare curte, nu reușeam să deslușesc evenimentele comune ale acestor curți sau relațiile lor cu locuirea și cu întregul oraș; nu reușeam să deslușesc un tipar care să dezvăluie un numitor comun de formare al curților, tipar propriu orașului. În consecință, proiectul a continuat prin cercetarea doctorală îndrumată de prof. arh. Ana Maria Zahariade; iar această intuiție a metodei tipo-morfologice a fost rapid ghidată către procesul urban și permanența urbane – instrumente cheie în metoda de studii urbanistice a școlii italiene de arhitectură postbelice, al cărei interes era reconstrucția orașelor după război.
Drept urmare, după primul an de perindare prin curțile bucureștene, au urmat doi ani de studiu la Roma în cadrul stagiului obținut la Accademia di Romania in Roma; bursă ce mi-a oferit șansa să continui cercetarea și metoda în contextul italian și să reușesc să o aplic la realitatea bucureșteană.
Cartea „CURȚILE BUCUREȘTENE. Potențialul ascuns al morfologiei urbane” împrumută astfel mult din lecțiile Romei: oferă pe de o parte traducerea unei metode a școlii italiene, dar și traducerea unui fel particular de a ne apropia de oraș și de a privi orașul istoric.
Privite dinspre această lume romană, curțile bucureștene reușesc să fie dezvăluite istoric, în permanentă legătură cu locuirea care le înconjoară și cu întregul oraș. Potențialul ascuns promis de titlu se referă atât la ipostaza acestor locuri interioare ascunse de străzile bucureștene, a curților din spatele fațadelor bulevardelor, cât și la un potențial istoric ascuns. Această descoperire istorică și diacronică a curților bucureștene a putut dezvălui indicii despre procesele nevăzute în compunerea/densificarea/transformarea cu care s-a confruntat morfologia întregului oraș.
Cartea ajunge să documenteze astfel spontaneități și intenționalități de formare ale tabloului bucureștean, secvențe de compunere urbană care ajung să fie descoperite în aceste mărturii ascunse ale curților interioare. „De ce din aceste curți interioare?” – primesc deseori această întrebare. Pe de o parte, aceste curți interioare au oferit loc în timp pentru creșterea firească și spontană a locuirii, curțile dovedindu-se a fi locul în care casa apare și din care casa crește. Pe de altă parte, în cazul transformărilor planificate ce au avut loc în evoluția urbană, interesul principal a fost de cele mai multe ori proiectarea unor noi fețe ale orașului, noi fronturi care să înfrumusețeze marile artere proiectate. Curțile, fiind tratate într-un plan secundar, au reușit să își mențină deseori limitele orașului trecut. De aceea, putem distinge în acest țesut interior amprenta straturilor istorice ale orașului: curtea devine martorul cel mai evident în recunoașterea transformărilor urbane. Putem considera acest repertoriu de curți și un repertoriu de elemente permanente în oraș care s-au menținut în ciuda tuturor transformărilor urbane: permanențe pe care trebuie să le recunoaștem și să învățăm să le menținem.
Modelul acestei permanențe istorice a fost Roma – un oraș exponent al acestei noi priviri istorice asupra Bucureștiului. Pentru a putea recunoaște procesele tiparului urban ce aveau loc în curțile interioare, metoda școlii italiene propune – lectura urbană (it. lettura urbana) ca o privire diacronică asupra orașului ce poate dezvălui potențialul său ascuns. Prin această investigație urbanistică inițiată de arhitectul italian Saverio Muratori și continuată de arhitectul Gianfranco Caniggia și prin intermediul instrumentelor acestei școli, se consideră cercetarea desenului cartografic, a straturilor și timpurilor orașului: de la o scară urbană până la descifrarea tipologiilor sale de locuire și a curților sale interioare. Principalele instrumente folosite de această școală propun o terminologie specifică de lucru care lipsea din cunoașterea istorică a Bucureștiului, cuvintele fiind alese astfel încât termenii să evoce rolul pe care aceste instrumente îl au în întregul tablou urban, de exemplu: parcursuri matrice/de locuire/de conectare, tipologii procesuale de locuire, fâșii/arii de apartenență, toate pentru a dezvălui secvențele de compunere urbană. Tot acest preambul al metodei și al cuvintelor potrivite atent traduse pentru cunoașterea istorică a orașului București se găsesc în deschiderea cărții, dar și într-o secțiune Glosar, astfel încât parcurgerea ei să poată să fie urmărită dinspre Roma și dinspre perspectiva școlii italiene.
Pentru București, având la îndemână metoda italiană și instrumentele potrivite, cercetarea curților a pornit de la această recunoaștere a formării orașului și a potențialului său istoric în desenul cartografic. Investigarea documentelor cartografice a început prin redesenarea planurilor pentru identificarea exactă a permanențelor morfologice și ale tipologiilor procesuale din tiparul urban. Toate aceste repere desenate sunt cuprinse în carte ca anexe ce pot dezvălui potențialul istoric al Bucureștiului contemporan. Aceste ghidaje cartografice, completate de studii de specialitate (istorice, arheologice, ale reglementărilor urbanistice) m-au ajutat să dezvălui în finalul lucrării evenimentele curților ascunse bucureștene și ipostazele lor ca mărturii ale orașului.
În încheiere, voi numi o singură astfel de permanență istorică bucureșteană, ipostază care se regăsește și pe coperta cărții: curtea ca maidan interior – acel loc deschis din jurul bisericii și în jurul căruia se aduna comunitatea parohiei în zile de sărbătoare. În timp, această deschidere a maidanului a fost înconjurată de locuirea bucureșteană care îi întorcea spatele și se deschidea către evenimentul parcursurilor comerciale; locul devenind un fel de hortus conclusus, o grădină protejată în miezul insulei urbane alături de biserică. Evenimentul bisericii, conținut în interiorul insulei, a primit în timp fața de interioare prin dublarea frontului de clădiri spre interior: prin școli, ateliere, case parohiale ce au făcut din acest gol urban un loc protejat al parohiei, o permanență încă reperabilă în orașul actual.
Descifrarea acestui țesut martor interior ascuns și formularea elementelor proprii pentru București cu instrumentele școlii italiene ar putea fi lecții teoretice/metodologice pe baza cărora putem construi un model de intervenție urbană cu o coerență istorică și morfologică. Ar fi o bucurie ca dezvăluirea acestor curți bucureștene și a potențialului istoric al orașului prin această metodă să fie de folos pentru viitoare studii și proiecte în intenția prezervării patrimoniului construit. Sper ca această carte să fie luată la pas în explorarea orașului în adâncimea sa ascunsă și în explorarea tuturor straturilor sale istorice”.
*****
Autoarea este recunoscătoare următoarelor persoane ce au făcut posibilă publicarea acestei cărți:
Prof. Ana Maria Zahariade, coordonatoare a tezei de doctorat; Directorului Dr. Adrian Majuru ce a recomandat cu bucurie publicarea acestei cărți; Editurii Oscar Print și doamnei director Angelica Moldovan; studenților arhitecți ce au explorat cu bucurie curțile bucureștene; în special lui Matei Alexandru Stoenescu ce cunoaște această carte în cele mai ascunse detalii romane și bucureștene.