Născută la Chișinău, Aura Christi este poet, romancier și eseist român. Din 2001, este redactorul șef al revistei „Contemporanul. Ideea europeană”. Este deopotrivă membră a Uniunii Scriitorilor din România și Uniunii Scriitorilor din Moldova.
„Contemporanul. Ideea europeană” și „București în 5 minute”. Împreună. O consacrată revistă națională de cultură și o publicație cu profil istoric și de artă. Cum găsești această alăturare care vine într-un moment aniversar?
Aura Christi: Ideea europeană și-a aniversat anul trecut centenarul. Contemporanul. Ideea europeană – serie lansată de romancierul Nicolae Breban în aprilie 1990 – și-a sărbătorit relativ de curând, în stil discret, impus de pandemie, treizeci de ani. În 2021, Contemporanul va împlini 140 de ani de la fondare, iar Muzeul Municipiului București își va sărbători centenarul. Aceste date cred că impun o serie de evenimente ample – un fel de borne, prin care să fi onorate cele câteva instituții naționale care fac parte din patrimoniul cultural românesc. Începând cu numărul 6/2020, cele două publicații – „Contemporanul. Ideea europeană” și „București în 5 minute” – vor apărea împreună. E un semn de solidaritate, comuniune, pasiune, readuse, reașezate în pagina realității de o mână de oameni care sfințesc locul în care se află, lăsându-se, bucuroși, deschiși și senini, sfințiți de acel loc. Vă mulțumim că ne-ați primit în Casa Regală a Muzeului Municipiului București și bine ați venit în Casa Regală a revistei Contemporanul. Ideea europeană. Bine ați venit în tribul Conte. Așa răsfățăm noi echipa de colaboratori interni și externi, adunată în jurul acestei vechi instituții, în ale cărei pagini au publicat răstimp de circa 140 de ani nume de referință ale culturii române și ale culturii europene.
Ce anume a făcut posibilă această colaborare prin care zestrea scrisă, care ne alcătuiește, îmbogățește memoria?
A.C.: Nu știu prin ce miracol oamenii care se aseamănă – se adună. Împreună, cum spui tu. Și dacă separat, fiecare la locul său, reușea să facă lucruri de un înalt profesionalism și nivel cultural, unindu-și forțele, energia, punând față în față o seamă de calități prin care se definesc, împreună vor face lucruri care sperăm să rămână. În timpul discuțiilor purtate cu istoricul și scriitorul Adrian Majuru – care e un vârf de lance al generației lansate după 1990, alături de: Mircea Platon, Sorin Lavric, Mirel Taloș și alți câțiva importanți oameni de litere –, așadar, pe parcursul unor discuții cu directorul Muzeului Municipiului București care cuprinde, în realitate, o rețea de instituții de cultură ale capitalei, am avut prilejul să constatăm că, în esență, gândim la fel. La mijloc se află, așadar, afinități elective. Și încă ceva, de bună seamă, important. Domnul Adrian Majuru, împreună cu excelenta echipă a d-sale, a gândit și a pus în pagina realității culturale a țării ceea ce în presa scrisă s-a numit renașterea unor instituții naționale. Nota bene, performanță atinsă în condițiile în care nu puține instituții, pur și simplu, dispar! Cifrele vorbesc de la sine: de la circa 14.000 de vizitatori în rețelele de muzee ale capitalei, aflate sub egida MMB, s-a ajuns la peste 100.000, iar rețelele new media inițiate de eficienta echipă a MMB au depășit cifra de un milion de vizitatori, care au ales exact ce se cuvenea să aleagă în vremuri de pandemie! Și au ales pentru că aveau ce și de unde să aleagă. E meritul echipei Muzeului Municipiului București. Jos pălăria!
Cum crezi că vor aprecia cititorii Contemporanul textele ce vor apărea în suplimentul editat de Muzeul Municipiului București, ce anume crezi că le va capta interesul?
A.C.: Cred că lectorii noștri – atât cei ai revistei fondate și coordonate de Adrian Majuru, cât și cei ai revistei fondate la Iași acum circa 140 de ani – vor avea șansa să se bucure de paleta de știri, dialoguri, cronici, articole ș.a., publicate în ambele foi de cultură, care, începând cu 1 iunie 2020, vor beneficia de o rețea de distribuție mult mai largă. Ce anume le va capta interesul iubitorilor de arte? Informația corectă, articolele echilibrate, piesele de patrimoniu aduse în paginile celor două publicații de un real prestigiu, temele, uneori-adeseori, „incorecte politic”, abordate de scriitori, istorici, poeți, romancieri, savanți, cercetători ș.a., la vârful culturii române.
Ești nu numai redactor-șef al revistei Contemporanul. Ideea europeană, ci și un poet, un scriitor prolific și consacrat. Cum găsești timpul necesar pentru toate și dăruit din belșug fiecăruia în parte?
A.C.: Cum am ajuns la belșugul de timp? Printr-o muncă susținută cu mine însămi. Printr-o disciplină continuă, impusă și alimentată răstimp de decenii. Printr-un noroc destinal, pentru care mulțumesc, mă bucur, îl cânt, îl contemplu și, iar și iar, mulțumesc.
După părerea ta, cum vor ieși muzeele din această pandemie, după o perioadă de peste două luni în care porțile lor au fost închise?
A.C.: Vor fi invadate de toți cei care au stat mai bine de două luni în izolare și, renăscuți din temelii, însetați de frumos, de lumină, de artă, vor căuta să-și exprime și altfel setea de împlinire, setea de nemurire în celălalt. Și toți, absolut toți, fără excepții, vor respecta rigorile impuse în vremuri de pandemie.
Care este cea mai dragă realizare a ta de până acum? De ce?
A.C.: Viața e darul darurilor toate. O realizare a realizărilor. Apoi, forța de a iubi necondiționat și de a regăsi, de a redescoperi darul de a fi fericit. Darul de a trăi ancorat într-un tip – nietzschean, sunt tentată să spun – de contemplare extatică: un soi de încântare, recunoștință pentru tot ceea ce mi se întâmplă…
Cele peste nouă mii de pagini scrise, dintre care circa opt mii cinci sute sunt publicate? Îmi sunt străine. Recitesc rareori cărțile mele și te asigur, dragă Simona, că o fac, de fi care dată când mi se cere, cu o curiozitate vie, activă. Mă bucur atunci când citesc comentarii, scrisori, scrise fi de prieteni, prieteni-traducători, prieteni-editori (din țară și din străinătate), lectori și de unii critici din țară sau din străinătate. Dintre cărțile mele, totuși, cred că aș desprinde, la o iute ochire, două: romanele în versuri Geniul inimii și Ostrovul învierii. Pentru că sunt scrise cu inima. Cine nu le va iubi, nu-mi va fi prieten niciodată. E limpede, însă, că celelalte cărți ale mele au fost un fel de borne care m-au condus spre cele două vârfuri menționate adineaori.
Te rugăm să ne oferi detalii și despre proiectele tale de viitor.
A.C.: Toată viața am fost eu însămi. Presimt că voi rămâne eu însămi. Și voi exprima – inclusiv în cărțile la care lucrez (Surâsul Prințului Mîșkin, eseuri, proză autobiografică, și volumul de poeme Tornada de grație), în sumarele revistei Contemporanul, în proiectele editoriale, în deplasările, turneele din țară și din străinătate… – sper și cred că voi exprima în tot ce simt, gândesc, visez, dăruiesc, ofer, risipesc, semnul pentru care am fost trimisă aici. Căci aceasta se cuvine făcut: să exprimi semnul pentru care ai fost trimis pe acest ostrov al învierii – o posibilă defi ție a vieții, care sparge defi ții, bariere, prejudecăți, iar, sub semnul comuniunii și al dăruirii, face miracole. Cu o condiție de extracție nietzscheană: să te înconjori de oameni care-ți sunt ca o grădină. Asta vom face, Simona. Împreună. Ca la carte.
Interviu realizat de Simona Popescu