Expoziția Mobile Churches – Fotografii de Anton Roland Laub, la Palatul Suțu, din 13 iunie 2019

București în anii 1980. Ceaușescu aplica programul său de sistematizare în capitala română de câțiva ani deja: o treime din centrul istoric a fost demolată pentru a face loc unor clădiri impunătoare și unor largi bulevarde, menite să onoreze regimul. În ciuda abordării deosebit de virulente a lui Ceaușescu împotriva bisericilor, șapte dintre ele sunt ferite și supuse unui tratament special la fel de absurd: acestea sunt ridicate, plasate pe șine, deplasate și ascunse în spatele blocurilor. Alte lăcașuri de cult, precum Sinagoga Mare „Poloneză”, sunt și ele ascunse în spatele clădirilor socialiste. Retrase din mediul citadin, aceste clădiri își continuă astăzi viața secretă, interpolate în arhitectura disparată care formează peisajul urban al Bucureștiului.

Prin asocierea fotografiilor realizate de Anton Roland Laub și a materialelor de arhivă, acest inventar critic dezvăluie o poveste urbană și politică mai puțin cunoscută, însă extrem de fascinantă. Prin această „demascare”, proiectul se adresează și unui subiect mai larg – trecutul României.

Volumul Mobile Churches a fost publicat de Kehrer Verlag (Heidelberg) și va fi disponibil în ziua vernisajului.

Curator: Sonia Voss

Expoziția este organizată în cadrul Sezonului România-Franța, cu Ministerului Afacerilor Externe și al Institutului Francez din București, și găzduită de Muzeul Municipiului București la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu nr. 2) din data de 13 iunie până la finalul lunii iulie 2019. Vizitarea expoziției este gratuită.

Mulțumiri speciale: Matei Branea.

FRANÇAIS

Mobile Churches

Anton Roland Laub. Photographies

Bucarest, années 1980. Depuis quelques années, Ceausescu applique son programme de « systématisation » à la capitale roumaine : un tiers du centre historique est rasé pour faire place à des édifices imposants, de larges avenues sont tracées à la gloire du régime. Malgré un acharnement particulier contre les églises, sept d’entre elles sont épargnées et subissent un traitement aussi extraordinaire qu’absurde : soulevées, placées sur rails, elles sont déplacées puis masquées par des blocs d’habitation. D’autres lieux de culte, telle la Grande Synagogue « Polonaise », sont cachés derrière des constructions de style socialiste. Soustraits du paysage urbain, ces bâtiments poursuivent aujourd’hui leurs vies secrètes dans un entrelacement architectural à l’image de la ville.

Associant prises de vue, photographies prises par Anton Roland Laub, et matériau d’archives, cet inventaire critique révèle une histoire urbaine et politique aussi fascinante que méconnue. Par son acte de revisibilisation, il aborde aussi la question plus large de la reconnaissance et de l’examen de son passé par la Roumanie.

Le livre Mobile Churches est paru chez Kehrer Verlag (Heidelberg) et sera disponible le jour du vernissage.

Curateur: Sonia Voss.

L’exposition est organisée dans le cadre de la Saison franco-roumaine, avec le soutien du Ministère des Affaires étrangères de la Roumanie et de l’Institut Français de Roumanie, et est présentée au Musée de la Municipalité de Bucarest, au Palais Suţu (I.C.Bratianu no. 2) du 13 juin au 31 juillet 2019. La visite de l’exposition est gratuite.

Des remerciements particuliers à Matei Branea.

ENGLISH

Mobile Churches

Anton Roland Laub. Photographs

Bucharest in the 1980s. Ceausescu’s ‘systematisation’ programme is in full swing in the Romanian capital: one-third of the historic centre has been wiped out to make way for imposing edifices and wide avenues intended to honour the regime. Despite Ceausescu’s particularly dogged approach towards the churches, seven are spared and undergo a process as incredible as it is absurd: they are lifted and placed on rails then moved and masked by housing blocks. Other sacred places, such as the Great “Polish” Synagogue, are hidden behind socialist panel constructions. Withdrawn from the cityscape, these buildings live secret lives, interpolated in the disparate architecture that shapes Bucharest’s urban landscape today.

Combining photographs taken by Anton Roland Laub with archive material, this critical inventory reveals a lesser-known yet fascinating urban and political story. Its act of ‘unmasking’ also addresses the broader issue of Romania’s reappraisal of its past.

The book Mobile Churches was published by Kehrer Verlag (Heidelberg) and will be available on the day of the opening.

Curator: Sonia Voss

The exhibition is organized within the Romanian-French Season with the support of the Romanian Ministry of Foreign Affairs and the French Institute of Romania, and is hosted by the Bucharest Municipality Museum at Suţu Palace (Bd. I.C. Bratianu nr. 2) from June 13th until the end of July 2019. The exhibition can be visited free of charge.

Special thanks to Matei Branea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *