Exponatul Lunii

Zeița de la Vidra
Vas antropomorf, cultura Gumelnița, cca. 4200-3900 a.Chr.

Tehnologia confecționării vaselor din lut ars a ajuns în zona actualului București în Neoliticul dezvoltat, la mijlocul mileniului al VI-lea a.Chr., odată cu apariția primelor comunități neolitice venite de la Sud de Dunăre.

Perioada de maximă înflorire a meșteșugului olăritului preistoric din acest areal geografic este acoperită de mileniul următor, când se dezvoltă o serie de așezări de lungă durată, situate în proximitatea râurilor Colentina (Chitila-Fermă), Dâmbovița (Glina) și Sabar (Măgurele, Măgura Jilava și Vidra). Cercetarea arheologică a acestor depozite ale trecutului local, efectuată începând cu anii ‘20 ai secolului XX, a condus la descoperirea unei multitudini de vase cu forme și decoruri elaborate, unele cu aspect unicat, care au fost interpretate ca obiecte de cult, fiind în același timp adevărate lucrări de artă.

Printre cele mai cunoscute artefacte neolitice din lut din România se numără un vas modelat în forma corpului uman, datând din perioada culturii Gumelnița, descoperit sub dărâmăturile unei case de Dinu V. Rosetti la Vidra, în timpului săpăturilor din anii 1932-1934. Datorită elementelor sexuale clar reliefate (sâni, vulvă, coapse late), vasul a fost identificat cu reprezentarea unui corp feminin, iar în literatură a fost sugestiv denumit ca „Zeița de la Vidra”. Vasul a fost realizat prin modelare manuală, urmată de netezire, lustruire, decorare prin tehnica inciziei și incrustație cu pastă albă. Exceptând vârfurile picioarelor, care au fost rupte din vechime, vasul păstrează toate elementele inițiale.

Vasul antropomorf „Zeița de la Vidra” face parte din Colecția de Arheologie a Muzeului Municipiului București și este inclus în Tezaurul Patrimoniului Cultural Național. O replică a sa poate fi admirată în cadrul expoziției „Timpul Orașului”, la Palatul Suțu.