Pe scurt, despre târguri, oboare și piețe în Bucureștii de odinioară

Halele Centrale

Organizarea în sens modern a piețelor din București este prevăzută în dispozițiile edilitare ale Regulamentului Organic, unde se decide înființarea a șase piețe mari în interiorul orașului pentru ,,vânzare de carne, zarvaturi, poame, pește, mălai și orice altă felurime de produse care privește la îndestularea obștei”, precum și a patru piețe la capătul podurilor mari, unde poposeau căruțele sătenilor cu ,,lemne, fân, cărbuni, varză” etc.

În perioada medievală, locurile unde se vindeau mărfuri se numeau ,,pazar” sau ,,târg”. Pentru târgul de vite se folosea cuvântul ,,obor”, cu sensul de ocol de vite, așa cum este menționat într-un document din 1764: ,,[…] în dreptul scaunului Manii măcelariul și aproape de oborul lui”.

Piața Sf. Anton

În Bucureștii de odinioară, au existat mai multe târguri: Târgul de Sus, situat pe locul unde s-a construit hanul Șerban Vodă, numit astfel deoarece se afla în partea ridicată a orașului în raport cu Târgul de Jos, amplasat mai jos, lângă Curtea Domnească; Târgul de Afară, situat în afara orașului, care va deveni cunoscut sub numele de Târgul Obor; Târgul Cucului, de lângă Sf. Gheorghe Nou; Târgul Moșilor, un târg special, ținut lângă Târgul de Afară, la sfârșitul primăverii.

Piață de Fructe

Ulterior, prin Regulamentele Organice se înființează: Piața magistratului sau Piața Mare, cunoscută mai târziu sub dublul nume de Piața Ghica (carne, pește, păsări) și Piața Bibescu (legume și fructe), ambele situate în fața hanului Manuc; Piața Fierească, de lângă Biserica Sf. Vineri Fiereasca sau Hereasca, numită și Piața Nouă; Piața Amzei; Piața Zarafilor, care s-a format pe locul pieței de lângă Curtea Domnească; Piața de Flori (sau Piața Sf. Anton); Piața Traian.

După anul 1918 au apărut: Piața Filantropia, Piața Domeniilor, Piața Chibrit, Piața Dorobanți, Piața Ghencea și Halele Obor.

Drd. Constantin Gabriel, muzeograf, Secția Istorie, Muzeul Municipiului București