COLECŢIA „POMPILIU ŞI LIGIA MACOVEI”

Colecție inedită în peisajul cultural bucureștean asemeni unui portal în timp. Ea a fost alcătuită de Ligia și Pompiliu Macovei și este găzduită în casa din str. 11 iunie, nr.36. Este o colecție prin care vedem cum ar fi arătat România dacă istoria ar fi fost altfel, este o poartă spre un timp ce ar fi fost, dar nu a vrut să fie.

Ligia a fost pictoriță, dar a avut o înclinație aparte spre desen, un spirit înzestrat cu un simț al observației fin, împletit cu un sarcasm aparte. Pompiliu a fost arhitect, a fost prins în meandrele istoriei, a trecut prin timpul său fiind mereu fidel unui singur crez: iubesc țara. Din acest motiv trebuie să vedem acțiunea lui în contextul timpului pe care l-a trăit, dar realizând cât se poate de mult din limitarea pe care a avut-o. Colecția este o dovadă a iubirii dintre cei doi și a iubirii amândurora pentru artă. Mixajul de piese, între cele mai vechi blide românești, la cele mai exotice statuiete persane sau sud-americane, de la biblioteca de aproape 11ooo de cărți la pictura avangardistă românească, este un exemplu de gust, dar și de stil de viață.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *