COLECŢIA DE ARTĂ POPULARĂ DR.NICOLAE MINOVICI

Casa şi colecţia de obiecte de artă populară au fost puse la dispoziţia publicului încă din 1914. Colecţia muzeului fiind alcătuită de colecţionari, fără un plan dinainte stabilit, nu toate regiunile sunt egal reprezentate. Cele mai numeroase obiecte sunt costumele tradiţionale din regiunile Suceava, Ilfov-Vlaşca, Argeş, la care se adaugă ţesături din Oltenia, ceramică şi icoane pe sticlă din Ardeal. Textilele mai sunt reprezentate şi de alte obiecte şi accesorii precum peştemanuri, catrinţe, cămăşi şi ştergare de cap, poturi-nădragi, ilice, cămăşi cu mâneci de borangic înfrumuseţate cu dantelă, brâie, scoarţe, cergi, fote etc.

În ceea ce priveşte ceramica, cea ardelenească este deosebit de bine reprezentată. Sunt prezente străchini de Făgăraş care, pe un fond alb, au în mijloc un motiv floral, iar ca bordură, în albastru şi verde, crenguţe de brad stilizate; cele din regiunea Sibiului au borduri cu verde, albastru şi brun, iar în centru, flori sau păsări stilizate. Ceramica de Braşov, albă, pictată sau desenată cu cornul cu albastru, precum ceramică săsească albastru de cobalt, având desenul zgâriat, reprezentând păsări, ciorchini de struguri ş.a. Această ceramică este cea mai veche pe care muzeul o posedă şi poartă pe ea anul, cea mai veche fiind din anul 1789 (semnată şi cu iniţialele celui care a făcut-o).

Muzeul deţine şi o capelă construită în bolţi cu chenare, aşa cum se întâlneau şi în vechile aşezări feudale. Colecţia de icoane de aici este deosebit de interesantă, prin faptul că arată începuturile picturii nostre, întrucât meşterii care le-au pictat sunt români şi premegători ai picturii noastre laice. O parte din aceste icoane sunt executate printr-o tehnică cunoscută sub numele de „tempora”, altele sunt pictate direct pe sticlă. Multe din acestea poartă semnătura meşterului, cum ar fi „Ion ot Ocna”, precum şi data când au fost lucrate: secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea.

Cele peste 200 de ouă încondeiate, adunate din întreaga ţară, poartă specificul regiunii de origine, atât în privinţa culorilor, cât şi a simbolurilor.

În afara pieselor de artă populară, donaţia Nicolae Minovici mai cuprinde şi alte obiecte precum: tablouri, obiecte liturgice, fotografii, carte veche, obiecte personale şi piese de mobilier confecţionate artizanal. Colecţia Nicolae Minovici însumează un total de 4.303 obiecte de patrimoniu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *