Colecția deținută de Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck cuprinde un patrimoniu extrem de valoros de pictură, sculptură, artă grafică și artă decorativă. Expunerea din muzeu prezintă creația unei adevărate dinastii artistice, pentru că alături de opera celor doi soți, Cecilia și Frederic, sunt expuse și sculpturi realizate de Carol Storck, fratele lui Frederic, și de Karl, tatăl celor doi.
Tot în colecția Muzeului Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck se mai păstrează și o serie foarte interesantă de lucrări de artă grafică, desene și acuarele, realizate de Carol Popp de Szathmari. Lucrările au ajuns în proprietatea familiei Storck prin intermediul surorii Ceciliei Cuțescu-Storck, este vorba de Ortansa Satmari. Acesta din urmă a fost soția lui Alexandru, unicul fiu al pictorului și fotografului Carol Popp de Szathmari.
Alături de soțul său, Frederic, Cecilia Cuțescu-Storck a decorat într-un mod cu totul inedit propria lor reședință, care a devenit o casă-atelier emblematică în peisajul urban bucureștean.
Casa Storck a fost construită după căsătoria celor doi, în colaborare cu arhitectul Alexandru Clavel. Reședința artiștilor este construită în exterior în stil germanic, nordic, iar în interior decorația arhitecturală amestecă un stil european cu unul tradițional românesc, oriental și meridional. Pentru fațade proprietarii au ales roșu pompeian, fațadele fiind ritmate de bârne aparente, completate cu elemente ornamentale și basoreliefuri cu teme biblice, sculptate chiar de Frederic Storck.
Construcția casei a fost încheiată în anul 1911, iar între anii 1913 și 1917, Cecilia Cuțescu Storck decorează interiorul cu numeroase picturi, de inspirație simbolistă, reprezentând figuri feminine idealizate și o vegetație luxuriantă, paradisiacă, mai ales în zona holului casei. Artista alege să picteze pereții casei în encaustică (o tehnică de pictură în care culorile sunt diluate în ceară), deoarece efectele cromatice obținute sunt mai intense și mai vibrate. Cecilia își crează un impresionant atelier de artist, străjuit de un stâlp de marmură verde, replică a unui element arhitectural din Basilica San Marco din Veneția. Pe peretele opus se află două mari panouri decorative intitulate Dragostea pământeană și Dragostea spirituală, pictate în perioada 1912-1915. Panourile sunt despărțite de o fântână sculptată în piatră de Frederic Storck, având drept model decorațiile intrării bisericii Colțea. Tot Frederic a cioplit în lemn cele două uși ale atelierului principal, una care se deschide spre grădină și cealaltă, care duce la un hol ce face trecerea spre atelierul de sculptură al casei. Decorația ușilor este inspirată din ornamentica ușilor bisericești ortodoxe iar plafonul este în stil maur. În atelier mai sunt expuse picturi monumentale, de inspirație simbolistă: Maternitate, Omul în natură, Ritm sau Primii oameni.
În holul lung al casei se păstrează sculpturi cu temă religioasă și diverse portrete, luminate prin vitralii cu ochiuri circulare.
Atelierul de sculptură al Casei Storck se află în continuarea celui de pictură, având în trecut o ieșire spre grădină, acolo unde Frederic lucra o parte din sculpturile de mari dimensiuni. Acest atelier impresionează și astăzi prin simplitatea și funcționalismul său. Aici sunt expuse, printre altele: varianta în gips care o înfățișează pe Domnița Bălașa, o machetă de mari dimensiuni a bisericii domnești de la Curtea de Argeș, realizată în anul 1867 pentru pavilionul României de la Expoziția Universală de la Paris, de către Karl Storck, dar și lucrarea de mari dimensiuni, turnată în bronz, care reprezintă un pietrar, o lucrare de tinerețe a lui Frederic Storck. În vitrine sunt expuse mici portrete, statuete sau plachete executate de cei trei sculptori ai familiei.
În grădina din spatele casei au fost păstrate coloane, capiteluri și sculpturi, o parte dintre acestea fiind aduse de la Balcic, unde familia a avut o elegantă vilă, situată foarte aproape de malul mării.
Întreaga colecție de artă, expusă la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțesc-Storck, are o valoare națională excepțională, oglindind valoarea la care a ajuns arta românească în perioada interbelică.
Dr. Elena Olariu, director adjunct, Secția Artă, Muzeul Municipiului București