VA URMA DIN AUGUST 2017

ZEIȚE ȘI ȘAMANI ÎN CREDINȚELE STRĂVECHI.

PLASTICA ANTROPO-ZOOMORFĂ – DE LA ARTĂ LA IDENTITATE

După restaurarea Casei Filipescu-Cesianu din Calea Victoriei, unul dintre obiectivele proiectului a fost acela de a organiza în cea mai mare parte a sălilor, un spațiu expozițional modern și interesant pentru publicul bucureștean și nu numai.

 

Tematica expoziției ”Zeițe și șamani în credințele străvechi. Plastica antropo-zoomorfă – de la artă la identitate” a fost influențată de structura Colecției de Arheologie a Muzeului Municipului București, care deține o impresionantă varietate de figurine antropomorfe și zoomorfe, cea mai mare parte fiind încadrate în perioada neo-eneolitică, dar și o serie de piese aparținând epocii bronzului și celei de-a doua epoci a fierului (La Téne). Piesele provin din săpăturile arheologie desfășurate în preajma Bucureștiului la început de secol XX în așezările Boian-Gumelnița de la Vidra, Măgura Jilava, Chitila Fermă, Cernica, dar și cele mai târzii de la Cățelu-Nou sau Popești.

 

În cadrul expoziției vor fi exploatate diferite concepte privind funcționalitatea și semnificația acestor obiecte pentru oamenii ce le-au creat, dar și pentru noi. Proiectul expozițional își propune atingerea a mai multe dimensiuni precum cea religioasă, ludică, artistică, sexuală și identitar-anatomică.

 

Dimensiunea religioasă exploatează ideea existenței unor societăți idilice ancestrale care își ghidau viața exclusiv pe fundamente spirituale, apelând la practici magico-religioase pentru a depăși probleme legate de diverse amenințări climatice, sau să preîntâmpine probleme de fertilitate etc. Nu de multe ori figurinele sunt interpretate ca șamani, preoți/preotese, vraci/vrăjitoare, semizei, sau chiar zei, iar numele sub care sunt expuse în muzee din întreaga lume nu face decât să întărească această viziune: Zeița de la Vidra, Șamanul de la Bordușani, sau Venus din Willendorf, fiind doar câteva exemple.

 

Nu de multe ori, aceste tipuri de artefacte au fost considerate jucării. Fie au fost făcute de părinți și oferite copiilor, fie, în unele cazuri, se presupune că au fost făcute chiar de către copii. În această categorie s-ar putea încadra și așa-numitele ”zornăitori”: piese de lut ce au în interior biluțe și produc un zornăit asemănător cu al jucăriilor pentru bebeluși.

 

Aparent, aceste piese nu par să aibă o funcționalitate directă și pot fi interpretate ca o nevoie de exprimare artistică a comunităților care le-a produs. Deși diversificate, aceste piese respectă însă o serie de canoane specifice civilizației creatoare, tot așa cum în timpuri mai recente se disting curentele artistice.

 

Atribuirea de gen este o chestiune de interpretare fundamentată pe suma atributelor anatomice identificabile pe fiecare piesă: triunghi pubian, sâni, fese, abdomen etc. La o primă vedere, reprezentările feminine predomină, fapt ce a condus în repetate rânduri la valorizarea rolului femeilor în societățile ancestrale și la percepția existenței matriarhatului. Studii recente nuanțează însă această abordare demonstrând că, de fapt, cele mai multe piese sunt asexuate.

 

Dimensiunea identitar-anatomică se referă la conceptul conform căruia orice reprezentare este o formă de interpretare a realității, iar figurinele sunt o expresie a identității, personaje reale pentru comunitatea care le-a creat, idealuri de frumusețe general acceptate etc.

În final trebuie spus că cele cinci dimensiuni sunt foarte greu de disociat, întrucât fiecare piesă înglobează, în funcție de privitor, una sau mai multe dimensiuni. Încadrarea strictă într-o paradigmă sau alta este un act subiectiv influențat de vârstă, starea de spirit, educație, experiență de viață, experiență profesională etc.

 

Expoziția se vrea, astfel, pe lângă o călătorie în trecutul misterios al civilizațiilor de mult apuse, o invitație la reflexie.

 

Curator: Theodor Ignat