La 60 de ani de la moartea pictorului Theodor Pallady, 8 lucrări clasate în categoria fond şi tezaur ce au fost cercetate şi restaurate în Laboratorul de restaurare pictură al Muzeului Municipiului Bucureşti vor face obiectul expoziţiei „Theodor Pallady”, care urmează să fie inaugurată la Palatul Suțu în luna decembrie 2016. Aceste lucrări au participat la expoziția retrospectivă „Theodor Pallady“ organizată de Muzeul de Artă al RPR , în perioada 23 iunie-8 august 1956, prilej cu care pictorul a primit titlul de Maestru emerit al artei. În același an, la data de 16 august, omul Pallady se stinge din viaţă.
Pentru Pallady pictura a reprezentat „un jurnal al existenţei”, multe „ascunzându-se” dincolo de suprafaţa materială a picturii.
Prin cercetarea de laborator o parte din cele „ascunse” pot fi acum văzute.
Expoziția „Theodor Pallady” din cadrul proiectului „Vindecări miraculoase” își propune să ilustreze și să readucă în atenţia iubitorilor de artă picturi din patrimoniul Pinacotecii Municipiului București ale unui mare artist care s-a format la sfârşitul veacului al XIX-lea şi s-a manifestat plenar ca demn reprezentant al veacului XX, atent şi ancorat în malaxorul vieţii culturale, dar profund individualizat prin conştientizare. Respectând cutuma expoziţiilor „Vindecări miraculoase”, dialogul dintre pictură și restaurarea acesteia prin expunerea lucrărilor alături de imagini ce păstrează elementele definitorii din timpul restaurării rezervă publicului informaţii legate de tehnica şi maniera de lucru a artistului, de materialele folosite.
Theodor Pallady s-a născut la Iaşi în 1871 la 24 aprilie, fiu al lui Iancu Pallady şi al Mariei Cantacuzino, într-o familie care, pe linia paternă, avea rădăcini cunoscute încă din secolul al XVII-lea printre familiile de înalţi dregători moldoveni, iar pe linie maternă apartenenţă la marea familie a Cantacuzinilor. Copilăria şi-a petrecut-o la Iaşi şi la moşia părinţilor de la Perieni (Tutova). La 12 ani a fost trimis la Liceul „Sf. Gheorghe” din București. Aici l-a întâlnit pe pictorul Fidelis Walch, profesor de desen la Liceul „Sf. Gheorghe” și profesor de anatomie la Facultatea de medicină din Bucureşti.
Educaţia riguroasă primită de la Walch, alături de observarea încercărilor artistice cu tentă simbolistă ale unchiului său Eugen Ghica-Budeşti, l-au marcat pe adolescentul Theodor. Înscris la Școala de Poduri și Șosele la dorința părinților, se mută în 1887 la Politehnica din Dresda, influenţat fiind şi de sfaturile lui Fidelis Walch. Înțelegându-i aplecarea către artă, Eugen Ghica-Budeşti îl îndrumă către Ernst Erwin Oehme, artist de formaţie academică cu influenţe ale şcolii romantice germane.
La Dresda, în timpul dintre cursurile de la Politehnică, face cunoştinţă cu marii maeștri ai artei europene în sălile faimoasei Gemäldegalerie. Este impresionat şi-l aşează în vârful scalei sale axiologice pe Leonardo da Vinci, cu a cărui operă se întâlneşte tot la Dresda, dar prin intermediul reproducerilor. Tocmai această întâlnire îl face să conştientizeze că drumul său este arta. Hotărăşte întreruperea studiilor de inginerie şi, la îndrumarea lui Oehme, în ciuda protestelor familiei, pleacă la Paris în 1889.
Influenţa în societatea franceză a Mariei Cantacuzino, sora bunicului său şi, mai târziu, soţia lui Puvis de Chavannes, a fost un bun vehicul pentru intrarea lui Pallady în cercurile artistice postromantice şi simboliste.
Astfel, ajunge să aprofundeze desenul în atelierul lui Édmond Aman-Jean, pictor influenţat de ideile simboliste sau temele alegorice, cu o solidă pregătire cu rădăcini în arta lui Ingres, participant frecvent la Salon, recunoscut şi răsplătit cu distincţii oficiale, să se găsească în apropierea lui Albert Besnard, Élie Delaunay, Gustave Moreau şi nu în ultimul rând al lui Puvis de Chavannes, pictor în a cărui artă Maurice Denis vedea „aspiraţia către o nouă ordine clasică”, demna reprezentare a neotradiţionalismului simboliştilor.
În 1892, înscris la Académie des Beaux-Arts, intră în atelierul profesorului Gustave Moreau, pictor simbolist care, în tinereţe, ca şi prietenul său Puvis de Chavannes, frecventase atelierul lui Chassériau. În acelaşi atelier studiau Henri Matisse, Georges Rouault, Albert Marquet, Henri-Charles Manguin, Charles Camoin.
Studiază la Paris timp de peste zece ani, frecventând des muzeele.
Toate datele pe care le-a înmagazinat în copilărie, cele primite de la profesorii săi, o formare incipientă sub semnul rigorii matematicii, primi paşi către artă susţinuţi în corsetul învăţăturii germane, aviditatea cu care a îmbrăţişat în muzee mărturia magnitudinii creaţiei artistice europene, dezvoltarea sa ca învăţăcel în ale artei într-o perioadă de frământări, opoziţii şi contraopoziţii la curentele academist şi impresionist, faptul de a fi fost martor trăitor al curentului simbolist care îşi avea amprenta în creaţiile profesorilor săi Aman-Jean, Puvis de Chavannes şi Gustave Moreau, au marcat arta lui Theodor Pallady.
În pofida faptului că a trăit direct şi a cunoscut mişcările artistice ale primei jumătăţi a veacului XX, că a fost influențat în creaţia sa şi a influenţat creaţia altora, artistul nu a aderat din punctul de vedere al esteticii creaţiei sale la niciuna dintre acestea.
Spirit profund critic, creator care-şi trasase jaloane axiologice la cel mai înalt nivel, aplecat către introspecţia dublată de luciditate, căutând răspunsuri legate de problemele filosofiei ponderii materialităţii în balanţa cu spiritualitatea, într-un război cu timpul şi într-o întoarcere „în căutarea timpului pierdut”, Theodor Pallady se individualizează în peisajul picturii cu o operă cursivă, elevată şi cu amprenta originalităţii cu rădăcini de arhitectură solidă. Prin creația sa, Theodor Pallady este un demn reprezentant al modernismului clădit pe șarpanta clasicismului.
Lucrările din expoziţie au trecut printr-un proces de cercetare a tehnicii de lucru, a materialelor folosite. Lucrările sunt creaţii din perioade diferite. Astfel, am putut observa schimbările de atitudine şi abordare a ceea ce Theodor Pallady susţinea la nivel declarativ ca adept al ideii că desenul este definitoriu într-o creaţie, cel care potenţează culoarea şi dă sens celor ascunse dincolo de suprafaţa materială a tabloului-obiect.
Lucrarea „După baie”, ulei/carton/şasiu, 145,4×114,8 cm, inv. 675, a fost realizată în culori de ulei pe suport de carton preparat de autor şi fixat în cuie pe un şasiu din lemn pentru ranforsare. Preparaţia albă semiabsorbantă a fost aplicată de autor. Stratul de culoare a fost aşezat cu pensula prin haşuri juxtapuse păstrând controlul subţirimii stratului de culoare.
Compoziţia se echilibrează prin şarpanta celor două arcuri de spirală ale nudului cu ştergarul alb profilat pe registrele de vegetaţie, pământ, apă şi cer. Tratarea peisajului din fundal prin griuri colorate în tonalităţi de verde şi violet vine să echilibreze arhitectura imaginii apropiindu-se într-un bidimensional care face trimitere la compoziţiile murale.
Analizele făcute prin spectometria ED – XRF au pus în evidenţă paleta cromatică. A folosit albul de plumb în amestec cu roşu de pământ pentru carnaţie, albastru de cobalt, albastru de prusia în amestec cu oxid roșu de fier și alb de plumb pentru cer, verdele viridian cu albastru de cobalt și ocru galben pentru draperie. Violeturile au fost obținute prin amestecul de oxid roșu de fier cu albastru ultramarin și alb de plumb. Prezenţa imprimeului pe draperia verde, realizat cu foiţă de aur de 18-20 de carate, este un fapt insolit, dar cu atât mai preţios prin integrarea lui firească în arhitectura compoziţională. Desenul care se subînţelege sau chiar este prezent ca accent, este făcut cu pensula în culoare de umbră arsă.
Faptul de a fi o creație realizată la cumpăna dintre veacuri, parafrază la tema Suzana la baie ca un ecou al preocupărilor şi preferinţelor simboliştilor, dar mai ales al admiraţiei profunde faţă de estetica renascentistă, deosebită față de imagistica legată de opera lui Theodor Pallady, prin compoziție, modul de realizare a picturii, prin folosirea foiței de aur și nu în ultimul rând prin dimensiuni, este o operă care se constituie într-unul dintre vârfurile realizărilor sale.
Semnătura „T Pallady” a fost făcută în culori de ulei, aplicată pe culoare crudă, în partea stânga jos într-o combinație de verde viridian cu umbră arsă și alb de plumb,.
Ţinând cont de dimensiuni şi de soarta nu tocmai fericită a Pinacotecii Municipiului Bucureşti şi a patrimoniului acesteia de-a lungul timpului, suportul de carton s-a deformat convex faţă de şasiul suport şi s-a desprins din cuie. Urmele de scursuri de apă de pe verso, prezenţa prafului şi a depozitelor de murdărie aderentă dintre şasiu şi carton sunt martorii prezentaţi mai sus în relevarea cauzelor tipului de degradare.
Lacunele de strat pictural şi zgârieturile prezente pe suprafaţa lucrării s-au datorat intervenţiei neadecvate a omului prin manipulări necorespunzătoare.
La lumină ultraviolet s-a putut observa că lucrarea nu a fost vernisată. În absența filtrului de verni care odată cu îmbătrânirea devine tulbure, se opacizează și, în funcție de compoziția lui, poate avea o fluorescență colorată între gălbui lăptos, galben verzui sau brun roșiatic, am putut vedea fluorescența pe care o avea murdăria depusă pe stratul pictural și cea a materiei picturale diferențiată, pe de o parte, de fluorescența pigmenților și, pe de altă parte, de gradul mai mic sau mai mare de diluare cu solvent a culorii sau de adaosul de medium uleios. Cu cât culoarea este mai diluată cu un solvent, cu atât are o fluorescență mai violacee, nuanțe violet lăptos ale fluorescenței ce nu vor putea fi confundate cu cele ale unor intervenții de repictare.
Astfel, prin lipsa verniului, murdăria aderentă a putut să se fixeze direct pe culoare.
Dacă pentru pictor nevernisarea lucrării împlinea un deziderat estetic, din punctul de vedere al conservării de-a lungul timpului şi al protejării în timp, alegerea a fost nefericită. Stratul de verni aplicat pe o pictură are, pe lângă rolul estetic, funcţia de peliculă protectoare faţă de inerentele depuneri care, împreună cu umiditatea, devin foarte greu reversibile.
Pe margini au fost puse baghete. La intrarea în laborator bagheta de sus lipsea, iar cele laterale erau rupte în urma unor manevrări necorespunzătoare.
Pe verso, în dreapta sus, este o etichetă din care reiese că lucrarea a participat la Expoziția retrospectivă Theodor Pallady la Muzeul de Artă al RPR în perioada 23 VI – 8 VIII 1956. Sub această etichetă este un număr de inventar (675) şi, pe aceeaşi linie, în stânga, un alt număr de inventar (2726) care a fost tăiat.
Tratamentul a urmărit asigurarea lucrării din punctul de vedere al consolidării și îndreptării deformării suportului. Se știe că odată începută deformarea, cartonul păstrează memoria deformării. După îndepărtarea baghetelor de pe marginile lucrării și a murdăriei de pe spatele lucrării și dintre șasiu și carton, având în vedere dimensiunile mari și pentru a preveni tendința de deformare pe centru, lucrarea a fost fixată pe șasiu prin intermediul marginilor de pânză aplicate pe verso și al unor benzi fixate de-a lungul traverselor șasiului.
S-a îndepărtat murdăria aderentă de pe suprafața lucrării, s-a aplicat un verni slab pentru protejarea lucrării. Pentru a păstra aspectul sec, nevernisat, pe care-l dorea pictorul, vernisarea s-a făcut prin pulverizare. Lacunele și zgârieturile au fost chituite și s-a făcut integrarea cromatică în zonele cu lipsuri.
Lucrările „Vas cu flori”, ulei/ carton, 51×38 cm, inv. 71, „Femeie în galben”, ulei/ carton, 82×64 cm, inv. 86, „Natură moartă”, ulei/ pânză/ placaj, 94×79,3 cm, inv. 369, „Nud”, ulei/ pânză/ carton, 60,7×49,7 cm, inv. 1351, „Nud cu plantă”, ulei/ pânză/ carton, 51×37,8 cm, inv. 939068, „Peisaj stradal – Paris”, ulei/ carton, 68×52,5 cm, inv. 940134, „Natură statică”, ulei/ pânză/ carton, 53×64,4 cm, inv. 939087, sunt realizări ale pictorului din diferite perioade de creație din vremea când avea atelierul în Place Dauphine, la Paris.
Ceea ce leagă aceste lucrări, incluzând și „După baie”, este faptul de a nu fi fost vernisate de autor. Deosebirea apare în cantitatea de materie picturală pe care a aplicat-o pe suport în cazul ultimei și, mai ales, într-o mai mare diluare cu solvent a culorii și-o reducere a cantității de medium uleios în cazul primelor.
De asemenea trebuie reţinut faptul că, la lumină ultraviolet, în absenţa verniului, anumite zone dintr-o pictură pot avea o fluorescenţă violacee. Această tonalitate, datorată mai multori factori printre care amintim cantitatea de diluant folosită de pictor sau tipul de pigment al unei culori, nu trebuie să se confunde cu violaceurile intervenţiilor de repictare. Antrenarea în a citi corect ceea ce tehnologia îţi dezvăluie înseamnă observaţie, acumulare, decantare, coroborare a datelor.
La analiza de reflectografie în infraroşu se poate vedea mult mai clar desenul care defineşte în mod categoric creaţia lui Pallady şi schimbările pe care le-a făcut până la definitivarea unei lucrări.
Lucrarea „Vas cu flori”, ulei/ carton, 51×38 cm, inv. 71, a fost realizată în culori de ulei pe suport de carton tip mucava. A fost semnată în monogram în partea dreapta jos, în culoare de ulei negru „TP”. Stratul pictural a fost aplicat în straturi subțiri direct pe carton, fără o preparație prealabilă, porțiuni ale cartonului rămânând libere. Există ușoare împăstări doar în zona corolelor de flori.
Supusă la lumina ultraviolet, s-a putut observa doar fluorescenţa culorilor – dat fiind faptul că lucrarea nu a fost vernisată. Pe suprafaţa lucrării există praf şi murdărie aderentă.
Analiza făcută prin spectrometria ED – XRF s-au pus în evidenţă pigmenţii minerali care au intrat în componenţa culorilor. Violetul a fost obţinut din albastru ultramarin şi oxid roşu de fier, verzurile sunt amestecuri de verde de crom, viridian, galben de cadmiu, oxid galben de fier, alb de plumb.
Spre margini, în special în partea inferioară, se găseau rosături mici cu lacună de strat de culoare. Suportul de mucava era franjurat şi usor exfoliat pe latura stângă de la tăiere şi rupere prin fracturare anterior picturii. Versoul oxidat are în partea superioară un început de compoziţie cu un personaj feminin. Sunt lipite etichete de provenienţă (cumpărare de către Pinacoteca Municipiului Bucureşti – B-dul Lascăr Catargiu – nr. de inv. 545; participare la expoziţia retrospectivă de la Muzeul de Artă al RPR din 1956; Sfatul Popular al Capitalei – inv. 106) şi este înscris cu culoare de ulei albastru numărul de inventar „71”.
Tratamentul a constat în îndepărtarea prafului, murdăriei aderente, consolidarea marginilor suportului, chituirea lacunelor, integrare cromatică, vernisare finală pentru protejare, încadrarea într-o ramă nou confecţionată şi protejarea versoului cu carton neutru.
„Femeie în galben”, ulei/ carton, 82×64 cm, inv. 86, a fost realizată în culori de ulei pe suport de pânză lipită pe carton tip mucava. Este semnată în partea stânga jos şi în partea dreapta jos în câmpul pictural în grafit „Tpallady”. Semnătura din stânga este aplicată pe culoarea uscată, iar cea din dreapta pe preparaţia uşor nuanţată cu urme de culoare aplicate cu pensula uscată.
Preparaţia de culoare albă, semiabsorbantă, este lăsată de pictor în suprafeţe mari cu rol de culoare în compoziţie.
Stratul pictural este aplicat cu pensulaţii subţiri, cu o consistenţă diluată, cu zone care au fost rase cu cuţitul pentru păstrarea transparenţei.
Lucrarea a fost realizată pe pânza aşezată pe şasiu şi, abia după uscarea picturii, a fost tăiată pe zonele laterale şi latura inferioară şi a fost lipită pe carton. În partea superioară şi lateral stânga a fost folosită pentru echilibrarea compoziţiei marginea pânzei, cu toate deformările provenite de la întinderea pe şasiu. În partea inferioară este vizibil cartonul, pânza nefiind paralelă cu marginea mucavalei. Marginile fără preparație au fost integrate de pictor prin intervenţie cromatică direct pe pânză. La colţuri pânza era desprinsă de pe carton. În partea stânga jos, paralel cu verticala lateralei, există o zgârietură.
Supusă la lumină ultraviolet, fluorescenţa culorilor şi a preparaţiei arată că lucrarea nu a fost vernisată.
Analiza prin spectometrie ED – XRF a pus în evidenţă prezenţa galbenului de zinc, a verdelui de crom, viridian, alb de zinc şi alb de plumb pentru rochia galbenă. Desenul realizat cu pensula este un amestec de negru de carbon, umbră naturală şi alb de zinc. Preparaţia conţine alb de zinc.
Pe suprafaţa lucrării exista praf şi murdărie aderentă.
Pe verso s-a lipit o hârtie pe întreaga suprafaţă, hârtie care are zgârieturi şi rupturi provenite de la fixarea în ramă la baterea cuielor. Este lipită o eticheta de participare la expoziţia retrospectivă de la Muzeul de Artă al RPR din 1956 şi este înscris cu culoare de ulei albastru numărul de inventar „86”.
Tratamentul aplicat a fost acela de îndepărtare a prafului, murdăriei aderente, lipirea pânzei în zonele cu desprinderi faţă de suportul de mucava, integrare cromatică, vernisare finală pentru protejare, încadrare într-o ramă nou confecţionată şi protejarea versoului cu carton neutru.
Lucrarea „Natură moartă”, ulei/ pânză/ placaj, 94×79,3 cm, inv. 369 a fost realizată în culori de ulei pe suport de pânză preparată în comerţ lipită pe placaj din lemn. Este semnată în partea dreapta jos pe carte „Tpallady” cu grafit în culoarea crudă.
Suportul de pânză a fost tăiat de pe şasiu și lipit pe placaj după ce deja se construise compoziția. În partea stângă și partea superioară erau prezente urmele muchiilor interioare ale șasiului imprimate în pânză, iar la îmbinarea lor erau vizibile cracluri și lacune de preparaţie provocate de faldarea pânzei pe șasiu. Fâșiile dintre muchiile interioare ale șasiului și marginile actuale ale pânzei au fost completate cu culoare, fiind continuată compoziția cu culori mult diluate față de cele deja mai compacte și mai împăstate prezente în compoziţia de origine. La lumina ultraviolet este vizibilă, în absenţa verniului, fluorescenţa materiei picturale diferenţiată de pigmenţi, de încărcătura de medium şi de grosimea sau diluarea stratului de culoare. În arealul compoziţiei de origine este vizibil mai consistentă materia picturală.
Analiza prin spectometrie ED – XRF a pus în evidenţă existenţa ocrului galben de fier cu alb de plumb pentru ocrul din fundal, pământului verde, verdelui de crom, viridianului, galbenului de cadmiu cu galben citron şi alb de zinc pentru vegetaţie, ocrului galben de fier în amestec cu alb de plumb pentru galbenul de la masă, Neapole, galben citron, alb de zinc pentru orange. Prezenţa albului de zinc provine de la albul folosit la preparaţie. Desenul este o combinaţie de negru de carbon cu umbră naturală şi alb de plumb. Fluorescenţa roşie în zonele în care sunt prezente galbenuri este o particularitate a amestecului de culori/ pigmenți cu foarte puţin medium şi a putut fi văzută datorită absenţei verniului.
La infraroşu se poate vedea o chitară în altă aşezare în cadrul compoziţiei. Artistul a ales să o schimbe.
Existau desprinderi la colțuri între pânză şi placaj. În partea inferioară erau prezente zgârieturi și rosături cu lipsa stratului de culoare.
Avea murdărie superficială și praf.
Suportul de placaj prezenta o ușoară deformare. Pe verso a fost lipită o hârtie care nu acoperă în totalitate suprafaţa. Este lipită o etichetă de participare la expoziţia retrospectivă de la Muzeul de Artă al RPR din 1956 unde figurează cu titlul „Natură statică cu chitară” şi este înscris cu culoare de ulei albastru numărul de inventar „369”. De asemenea, sunt prezente înscrisuri cu creion roşu, cu creion albastru sau cu grafit, ce reprezintă numere de inventar şi dimensiunile lucrării.
Tratamentul a constat în îndepărtarea prafului, murdăriei superficiale, consolidarea colţurilor suportului prin lipirea pânzei de suport, îndreptarea deformării suportului pe cât posibil, integrare cromatică, vernisare finală pentru protejare, încadrarea într-o ramă nou confecţionată şi protejarea versoului cu carton neutru.
„Nud”, ulei/ pânză/ carton, 60,7×49,7 cm, inv. 1351, lucrare semnată în partea dreaptă pe fotoliu, „Tpallady”, a fost realizată în culori de ulei pe suport de pânză preparată în comerţ, caşerată pe carton. Cartonul cu pânza care-i îmbracă marginile şi având hârtie lipită pe verso, are ştampila firmei furnizoare de materiale pentru pictori (Blanchet-Rue Bonaparte).
Preparaţia este semiabsorbantă. Stratul pictural este aplicat subţire, cu slabe împăstări pe alocuri. Sunt porţiuni în care preparaţia are rol de culoare. Lucrarea nu a fost vernisată. Avea praf şi murdărie aderentă.
Sunt lipite pe verso două etichete: una de participare la expoziţia retrospectivă de la Muzeul de Artă al RPR din 1956 şi una a Sfatului Popular al Capitalei – Pinacoteca cu nr. de inv. „1336”. Este înscris cu culoare de ulei albastru numărul de inventar „1351”.
Tratamentul a constat în îndepărtarea prafului, murdăriei aderente, vernisarea pentru protejare. S-a încadrat într-o ramă nou confecţionată, iar versoul a fost protejat cu carton neutru.
„Nud cu plantă”, ulei/ pânză/ carton, 51×37,8 cm, inv. 939068 a fost realizată în culori de ulei pe suport de pânză lipită pe carton tip mucava. Este semnată în partea stângă – centru prin zgâriere în culoare încă neuscată „Tpallady”.
Suportul de pânză a fost desprins la colţuri, fracturat, cu mici lacune de strat de culoare, în special la colţurile din partea inferioară. Preparaţia de culoare albă este semiabsorbantă. Stratul de culoare a fost aplicat pe alocuri cu pensula prin uşoare împăstări şi pe zone destul de generoase cu o culoare foarte diluată. Sunt prezente scursuri pe anumite culori. Preparaţia este prezentă în tot câmpul pictural cu rol cromatic în compoziţie. Parte din desen şi ornamentele din fundal sunt realizate cu un desen prin zgâriere.
Lucrarea nu a fost vernisată. Supusă la lumină ultraviolet lucrarea a demonstrat o particularitate specială întâlnită pe o suprafaţă foarte mică şi la lucrarea „Natură moartă”. Galbenul prezent la halat şi pe anumite zone din frunzele plantei s-a prezentat cu o fluorescenţă roşie. Analiza prin spectometrie ED – XRF a pus în evidenţă galbenul de cadmiu şi galben de Neapole pentru halatul galben asociate cu negrul ivoriu şi roşul din miniu de plumb cu oxid roşu de fier folosite pentru desen, alb de plumb şi alb de zinc, oxid roşu de fier, miniu de plumb şi roşu garanza pentru roşuri şi, pentru verzuri, verde de crom, viridian. Preparaţia conţine amestecul de alb de zinc cu cel de plumb.
Lucrarea avea praf şi murdărie aderentă.
Versoul de mucava, uşor oxidat, pe lângă numărul de inventar înscris cu culoare de ulei albastru, are multe etichete de provenienţă (col Dr. Al I. Siligeanu) şi de participare la expoziţii: participare la expoziţia retrospectivă de la Muzeul de Artă al RPR din 1956; participare la expoziţia „Theodor Pallady” – Paris 1972_colecția Dr. Al. I. Siligeanu; expoziția itinerantă „Omagiu lui Th. Pallady” 1972 de la Muzeul de Artă al RSR, Muzeul de Artă Iaşi, Muzeul de Artă Craiova_colecţia Dr. Al. I. Siligeanu; expoziţia de la Musée d’ Art Moderne de la Ville Paris şi Musée des Beaux-Arts Bordeaux – 1974_proprietar Dr. Al. I. Siligeanu. Titlul înscris pe etichete este „Nud şi plantă”.
Tratamentul a constat în îndepartarea prafului, murdăriei aderente, consolidarea colţurilor suportului prin lipirea pânzei pe suportul de carton, integrare cromatică, vernisarea în vederea protejării. S-a încadrat într-o ramă nou confecţionată, iar versoul a fost protejat cu carton neutru.
Lucrarea „Peisaj stradal – Paris”, ulei/ carton, 68×52,5 cm, inv. 940134 a fost realizată în culori de ulei pe suport de carton de mucava subţire din foi presate. Este semnată „Tpallady” în partea dreapta jos în culoare diluată de ulei gri. Face parte din seria de naturi statice profilate pe un peisaj ce se vede prin fereastra atelierului din Place Dauphine, atelier în care Pallady a lucrat între 1924 şi 1940.
Stratul de culoare a fost aplicat direct pe carton fără o preparaţie prealabilă. Pallady a folosit cu valoare de culoare textura și culoarea cartonului, lăsându-l nepictat pe o fâşie verticală în partea stângă și în tot câmpul pictural printre pensulaţii.
În partea stânga jos exista o exfoliere a suportului. Pe margini suportul a fost uşor exfoliat, cu zgârieturi şi rosături.
Analiza prin spectometrie ED – XRF a pus în evidenţă pigmenţii componenţi ai culorilor folosite: alb de plumb, verde de crom, viridian, oxid de fier şi negru de oase, galben de crom, galben citron cu oxid roşu de fier. Absenţa albului de zinc este datorată absenţei preparaţiei.
Lucrarea nu a fost vernisată.
La intrarea în laborator prezenta praf şi murdărie aderentă.
Versoul, ușor oxidat, cu urme de stropituri, are urme de hârtie pe margini, provenite de la lipirea lucrării în ramă. Este înscris în mod repetat numărul de inventar actual cu flaumaster roşu şi albastru şi un număr „I.G.143351”.
Tratamentul a constat în îndepărtarea prafului, murdăriei aderente, consolidarea colţurilor suportului, integrare cromatică, vernisare pentru protejare, încadrarea într-o ramă nou confecţionată şi protejarea versoului cu carton neutru.
„Natură statică”, ulei/ pânză/ carton, 53×64,4 cm, inv. 939087, a fost realizată în culori de ulei pe suport de pânză lipită pe carton. Lucrarea este semnată în partea superioară dreapta în culoare de ulei roşu vermillion „T Pallady”. Culoarea roşie este vizibilă doar pe „T”, „P”, parţial pe „a”, vizibilă fiind semnătura prin urma lăsată de pensulă în culoarea crudă.
Pânza era desprinsă de carton la colţuri. Lucrarea nu a fost vernisată. Stratul de culoare era acoperit de murdărie superficială.
Versoul oxidat are lipite o serie de etichete de participare la mai multe expoziţii: Expoziţia de la Muzeul de Artă al RSR , Muzeul de Artă Iaşi şi Muzeul de Artă Craiova „Omagiul lui Theodor Pallady” – 1972; Expoziția Theodor Pallady, Paris, 1973; eticheta din care reiese că lucrarea a fost în Colecţia Dr. A. I. Siligeanu, iar lucrarea se intitula „Pâinea de paşte”. Pe celelalte etichete lucrarea a căpătat alte titluri, cum ar fi: „Pâinea noastră”; „Natură statică cu azimă”; „Natură statică” şi „Pâinea neagră”. Sunt, de asemenea, mai multe înscrisuri printre care şi numărul de inventar actual „939087” – scris atât cu creionul, cât şi în culoare de ulei roşu.
Tratamentul a constat în consolidarea suportului de pânză la colţuri, îndepărtarea murdăriei superficiale, vernisare pentru protejare.
Simona Predescu