vindecări miraculoase – lucia dem.bălăcescu
A treia expoziţie din ciclul „Vindecări miraculoase” este dedicată pictoriţei Lucia Dem. Bălăcescu, de la a cărei naştere se împlinesc 120 de ani, iar lucrarea referenţială - redată circuitului expoziţional prin procesul de „tămăduire” a restaurării - este de astă dată „Peisaj bucureştean”. Acesteia i se adaugă pe simeză alte cinci picturi din colecţia Pinacotecii bucureştene. Lucia Dem. Bălăcescu a urmat cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti între 1913 şi 1918 iar apoi, până în 1922, s-a specializat la Paris în diverse academii particulare care promovau arta de factură modernistă. Revenită în ţară, s-a alăturat „Asociaţiei femeilor pictore” precum şi grupărilor de la „Contimporanul” şi „Arta nouă”, care promovau o estetică îndrăzneaţă, opusă tradiţionalismului. În acest context artista şi-a precizat stilul şi tematica ce o vor consacra pe scena modernismului românesc, când, de altfel, abordează mai temeinic tehnicile de apă. Realizează în guaşă şi acuarelă lucrări cu subiect (parodic) istoric, într-o manieră comică şi naivă totodată, care o vor impune în expoziţiile de atunci: „O nuntă-n 1930”, boieri tăifăsuind într-un interior vechi, personaje închipuite în costume de la 1880 etc., alcătuiesc un univers fabulos, relatat savuros, pe care nu-l va mai părăsi, indiferent de motivul, genul ori tehnica abordate. Acest filon tematic narativ, redat într-un colorit viu şi spontan, răspundea fanteziei sale debordante, hrănită cu lecturi şi poveşti de familie, dar şi gustului său pentru mucalit şi (auto)ironie. Pe parcursul vieţii, artista a deschis mai multe expoziţii personale, a participat la numeroase expoziţii de grup, - între care figurează cele de la Salonul oficial – atât în ţară cât şi în străinătate. S-a remarcat, în egală măsură, în ilustraţia de carte, printre cele mai cunoscute volume pe care le-a înfrumuseţat numărându-se Cartea cu jucării şi Ce-ai cu mine, vântule, de Tudor Arghezi, Corigent la limba română, de Ion Minulescu, Un port la Răsărit, de Radu Tudoran şi Decameronul lui Boccaccio. Pentru ilustraţiile la poeziile lui Baudelaire, a primit premiul Academiei Române în 1939. A debutat în publicistică la ziarul Timpul, în 1937, şi a colaborat apoi cu cronică plastică, articole culturale sau impresii de călătorie la: Le Moment, Bis, Vremea şi Astra. Ne-au mai rămas de la ea două semnificative volume de memorii: primul, intitulat În noul Paradis (1942), descrie experienţa traumatizantă a ocupării Basarabiei de către sovietici, pe când artista se afla internată în sanatoriul de la Bugaz, de lângă Cetatea Albă; cel de-al doilea, Destăinuiri literare (1979), desfăşoară o retrospectivă mult mai detaşată asupra întregii sale existenţe. În timpul comunismului nu şi-a schimbat semnificativ stilul, ci mai degrabă tehnica – majoritatea operelor sale fiind acum realizate în ulei – însă a răspuns rigorilor realismului socialist prin subiecte acomodate momentului: Căpitan Costache (călăul poporului, 1848), Şiretenia lui Hangerli, Lumea veche şi cea nouă 1848 etc. A figurat printre expozanţii Grupului plastic al pictorilor şi sculptorilor din U.S.A.Z. „Flacăra” (1948), Expoziţiei femeilor democrate (1949), Expoziţiei regionale de pictură şi ai Expoziţiei anuale de grafică (1957) etc. După 1966 mai ales, a revenit la temele care au consacrat-o în perioada interbelică şi a redat pe pânză, cu verva şi gustul pentru exotism de odinioară, portrete, scene cu personaje, scene de interior, naturi statice etc. În 1974 a primit premiul Ion Andreescu al Academiei R.S.R. S-a stins din viaţă la 5 noiembrie 1979.