Un american la Bucureşti. Interviu cu Virgil Nemoianu despre realităţi şi ucronii

Care a fost ideea României Mari care a supraviețuit până în zilele noastre?

A fost o combinație între dorința populației din această zonă și interesele unor puteri mai mari din Europa și din restul lumii care doreau să reorganizeze limitele și structura acestei părți de continent.

Ce idee nu a supraviețuit în cei 100 de ani?

Ideea monarhică, aceasta ar fi principala care a dispărut.

Dar ideea de unitate a românilor?

A supraviețuit ideea unei existenţe constituționale, care, fie chiar cu lipsuri și defecte, între cele două războaie mondiale a fost dominantă, în vreme ce după al Doilea Război Mondial ea a dispărut aproape în întregime.

Ce părere aveți despre faptul că în aceste zile a fost extrem de folosit cuvântul „centenar”? Utilizarea sa inflaționistă este de natură a-i apropia pe români de personalitățile trecutului?

Eu nu aș lua prea în serios această agitație în jurul conceptului de centenar. Nu cred că cei mai mulți oameni se interesează sau sunt pasionați ori fericiți de această idee sau reamintindu-și de ea. Cred că le este destul de indiferent.

La colocviul dedicat ideilor României mari, organizat pe data de 20 octombrie de dl Sorin Antohi, ați vorbit despre „România multiplă”. De ce această temă?

E mai mult un joc, este o imagine fantastică a cum s-ar fi petrecut lucrurile dacă nu ar fi avut loc această unificare în 1918. Dacă ar fi existat cel puțin două Românii. Ce s-ar fi întâmplat, cum s-ar fi întâmplat lucrurile. Am vorbit despre o situație fantastică, contraistorică, nu a fost nimic didactic în prezentarea mea.

Dar România de astăzi, așa cum este ea, și mă refer la mentalitate și la felul în care este structurată sau mai degrabă destructurată societatea, România nu a devenit multiplă, o societate pe care nu o mai înțelege nimeni, nici măcar românii nu o mai înțeleg?

Până la un punct aveți dreptate. Pentru că într-adevăr dincolo și dincoace de Carpați sunt, mi se pare mie, diferențe destul de mari, aceasta este o realitate. În afară de asta există, la o parte din populație, totuși, un simț al tradiției și al nostalgiei chiar după decenii trecute. Iar alții sunt total indiferenți și chiar ostili și privesc lucrurile cu un soi de nepăsare.

Trăim în plină avalanșă de fake news. Istoria, până acum a reușit să supraviețuiască nefiind pervertită de acest fenomen. Ce ar fi de făcut în continuare pentru ca acest domeniu să nu fie afectat de nebunia știrilor mincinoase care inundă rețelele sociale?

Este foarte greu de spus mai ales de cineva care nu trăiește în România. Ceea ce pot eu spune este că mie nu îmi place și mă simt străin gândindu-mă la tinerețea și copilăria mea petrecută aici. Diferența foarte mare între lumea de atunci și lumea de acum. În această privință este clar deja că există o diferență foarte mare. Acum, ce s-ar putea face pentru a repara aceste lucruri? Eu am crezut la un moment dat, în anii 90, că este rolul meu și al altora din afară, să spună, să se implice, să dea sfaturi, să intervină, să sugereze, și așa mai departe… Ei bine, astăzi consider că a fost o greșeală foarte mare, o regret. Și trebuie să mărturisesc că aș fi făcut mai bine să las lucrurile să curgă în mod natural.

Trebuie să vină și mai mulți oameni la muzeu, să audă şi să vadă cu ochii lor informații despre adevărată istorie?

Nu ar fi rău deloc, mai ales pentru tineri și copii. Am observat, călătorind prin diferite țări europene, Germania, Franța, în Italia, grupuri de elevi care erau duși la diferite muzee și era un ghid sau un dascăl care le explica tablouri și, cu această ocazie pomenea și despre istorie. Într-adevăr, cunoașterea clară a istoriei și a culturii din trecut ar fi foarte bine venită pentru acești tineri în formare.

Vedeți posibilă o colaborare între experții americani și cei români în acest domeniu?

Nu, nu o văd deloc. Adică eu cred că americanii sunt foarte indiferenți în materie de România. Sigur, există persoane care se interesează, dar numărul lor este foarte mic și deci nu trebuie să ne punem mari speranțe în această privință.

Sunteți conectat cu eforturile istoricilor români?

Uitați, de pildă, eu nu cunoșteam Iașul înainte de transferul meu în Statele Unite. Și când am ajuns să-l văd și să-l vizitez am fost foarte plăcut impresionat de felul în care punctele istorice, culturale, sunt cumva predate într-o rețea, acolo. La București e la fel. Unele din muzeele bucureștene le-am vizitat în tinerețe, dar acum, dacă sunt la București, voi profita să revin în unele din ele.

Interviu realizat de Simona Popescu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *