Trinitas TV. Reportaj la Muzeul Dr. George Severeanu

Impresionanta colecţie de antichităţi găzduită de Muzeul George Severeanu este prezentată în cadrul unui interesant reportaj realizat de Florentina Caragea pentru TRINITAS TV.

Colegii noștri – Vasile Opriș, șeful Secției Istorie și Alina Streinu, muzeograf – au vorbit despre artefactele valoroase lăsate moștenire peste generații de medicul radiolog și soția sa. Seria de obiecte arheologice din colecţia „Maria şi dr. George Severeanu”, obiecte pe care camera de luat vederi le-a surprins cu măiestrie, cuprinde vase greceşti antice, statuete de lut, bronz şi marmură, sticlărie romană, geme şi camee antice, ceramica aparţinând culturilor Cucuteni, Vădastra, Wietenberg şi Boian, dar și o deosebită colecție de numismatică, una din cele mai valoroase din România.

Vă invităm să aflați detalii despre toate acestea vizionând reportajul, iar apoi vă așteptăm la Muzeul Dr. George Severeanu (str. Henri Coandă nr. 26), din structura Muzeului Municipiului București, să vedeți cu ochii voștri minunata reşedinţă reprezentativă pentru arhitectura bucureşteană din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea și comoara pe care o adăpostește.

Muzeul „George Severeanu”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *