Trianon. După 100 de ani

Asociația Contemporanul, în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român și Muzeul Municipiului București, organizează o serie de conferințe, prelegeri și lecturi publice cu genericul „Trianon. După 100 de ani”.

Ce semnificație are Tratatul de la Trianon? Cum arată acest eveniment major, așezat în contextul istoric al primelor decenii ale secolului al XX-lea? Cum e perceput evenimentul desfășurat la Palatul Marele Trianon de la Versailles în ziua de vineri, 4 iunie 1920 – un eveniment de anvergură, la care au participat reprezentanți ai 22 state.

În cadrul proiectului național Trianon. După 100 de ani, inițiat de Asociația Contemporanul și revista Contemporanul. Ideea Europeană – care apare sub egida Academiei Române – țin conferințe și prelegeri scriitorii, istoricii, diplomații și profesorii Dumitru Preda, Eugen Uricaru, Adrian Majuru, Vasile Pușcaș și Mircea Platon. Iar poeții Aura Christi și Ion Mureșan ne vor oferi prilejul să vedem România, credința, iubirea, frumusețea, solidaritatea și prietenia prin ocheanul poeziei.

Evenimentele sunt și vor fi difuzate între 4 iunie 2020 și 4 iulie 2020.
Un grupaj de articole, studii și texte polemice pe aceeași temă – „Trianon. După 100 de ani” – citiți în „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 7 și 8/ 2020.

Alte amănunte despre acest proiect puteți citi aici:

https://www.contemporanul.ro/actualitati-comunicate/trianon-dupa-100-de-ani.html?fbclid=IwAR1E2yyfFgjKUiLAAnCkKfmQmwbohQ8nNQjxop-JcTHP6gVFzIC2Jy2c9Ss

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *