Stațiunea de la Gumelnița este situată în sudul României, în partea de est a confluenței râului Argeș cu fluviul Dunărea, la o distanță de 4,5 km de Dunăre și 2,7 km de Argeș. Din punct de vedere administrativ, situl este situat pe teritoriul executiv al orașului Oltenița, județul Călărași, la 4 km NE distanță de oraș, lângă drumul local Oltenița – Călărași.
Situl este datat în eneolitic (sau epoca aramei și a pietrei), definit ca un interval de timp în care metalele, precum cuprul și aurul, sunt prelucrate și utilizate pentru prima de către comunitățile preistorice. Datarea relativă, realizată prin observații stratigrafice și comparații între tipologia artefactelor, a subliniat la Gumelnița o locuire sporadică în eneoliticul timpuriu (cultura Boian, faza Vidra), dar mai ales o locuire de lungă durată în eneoliticul dezvoltat (cultura Gumelnița, fazele A2 și B1). Datarea absolută prin metoda 14C a unui număr de 27 de probe organice arată că activitatea umană la Gumelnița a acoperit perioada întregului mileniu 5 a.Chr.
Măgura de la Gumelnița este pentru prima dată amintită ca sit preistoric de Vasile Pârvan în 1922. Materialele strânse din perimetrul așezării de Barbu Ionescu, avocat din Oltenița pasionat de istoria și preistoria locală, au făcut obiectul unei prime publicații realizată în 1924 de Vladimir Dumitrescu de la Muzeul Național de Antichități din București. Acesta începe în anul 1925 primele cercetări arheologice științifice (în partea de NV a așezării) și publică rezultatele obținute în același an. Au fost atunci identificate depozite arheologice de până la patru metri grosime, toate aparținând perioadei eneolitice, fapt ce a condus la încadrarea sitului în categoria așezărilor de tip tell. Raportat la distribuția stratigrafică și la caracteristicile obiectelor descoperite (în principal ale vaselor ceramice), Vladimir Dumitrescu a definit două faze principale: Gumelnița B în partea superioară și Gumelnița A în nivelurile inferioare. Cultura materială a comunităților care au locuit pe Măgura Gumelnița impresiona prin bogăție și diversitate: vase ceramice atent decorate, unelte din os, piatră și silex, figurine din lut ars, obiecte din cupru și chiar un pandantiv din aur.
Aceste prime descoperiri documentate arheologic au stat la baza definirii culturii Gumelnița, reprezentativă pentru perioada eneoliticului dezvoltat din sudul și sud-estul României și parte a complexului cultural Gumelnița – Kodjadermen – Karanovo VI, care acoperă un areal de la Carpați până la Marea Egee.
Vladimir Dumitrescu reia pentru o perioadă de doar 12 zile cercetările arheologice în 1960, pentru efectuarea unui sondaj de (re)verificare a stratigrafiei așezării. Au fost identificate patru niveluri de locuire (faza Gumelnița B, cel superior, respectiv faza Gumelnița A, în următoarele trei). A fost bine documentată prezența resturilor unor locuințe de suprafață în toate nivelurile, acestea fiind realizate din pereți din lut susținuți de stâlpi din lemn și cu podele din lut bătătorit. Materialele arheologice sunt foarte asemănătoare cu cele descoperite în campania din 1925. Alte cercetări de scurtă durată, realizate cu scopul de a salva de la distrugere resturile unei locuințe din nivelul superior, au fost realizate în anul 1963.
La finele anilor ’50 a fost descoperită accidental una dintre necropolele eneolitice, situată pe terasa înaltă a Dunării, la cca. 300 m spre est față de așezare. În 1962 au fost realizate aici săpături sistematice conduse de Silvia Marinescu-Bîlcu și Ersilia Tudor Iorgulescu, fiind descoperite trei morminte de inhumație. O altă necropolă, care probabil a aparţinut tot așezării, a fost identificată în partea de nord-vest a movilei de la Gumelniţa, la distanță de aproximativ 1 km. Mormintele prezentau similitudini în ceea ce privește ritul funerar: indivizi înhumați individual, așezați chirciți pe partea stângă, cu capul orientat către direcții apropiate de est. Inventarul descoperit era format din topoare-ciocan din piatră și lame de silex.
Muzeul Municipiului București continuă lunga tradiție a implicării în arheologia siturilor preistorice din sudul României, prin participarea, începând cu anul 2017, într-un proiect multianual de cercetare sistematică a sitului eneolitic de la Gumelnița. Echipa de lucru, multidisciplinară, este condusă de un consorțiu format din Muzeul Civilizației Gumelnița Oltenița, Muzeul Municipiului București și Institutul Național al Patrimoniului, împreună cu specialiști de la alte instituții din România (Universitatea din București, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Muzeul Național de Istorie a României, Universitatea din Iași „Al. I. Cuza”, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni).
Obiectivul general al noilor cercetări este de a extrage maximul de informații din descoperirile efectuate. Astfel, accentul este pus pe abordarea interdisciplinară care constă în evaluarea potențialului arheologic prin săpătură arheologică microstratigrafică, sondaje de teren, carotaje și prospecțiuni geofizice, alături de înregistrarea atentă a datelor și colectarea probelor pentru o serie de analize de laborator (de exemplu, studii petrografice, zooarheologice, arheobotanice, ceramologice, microbiologice, datări 14C sau analize izotopice). Toate acestea, pentru a reconstitui cât mai fidel posibil caracteristicile oamenilor și ale paleomediului, care au modelat locuirea preistorică de la Gumelnița.
Campanii de săpătură au fost desfășurate în anii 2017, 2018 și 2019. Au fost descoperite în sectorul de pe tell resturile unor locuințe (dintre care unele arse), gropi și zone menajere. În zona terasei au fost descoperite 14 morminte de inhumație și mai multe gropi (Boian-Vidra, Gumelnița A2 și Cernavodă II). Rezultatele cercetărilor, atât de teren, cât și de laborator, au fost publicate în două studii extinse.
Dr. Vasile Opriș, șef Secție Istorie – Muzeul Municipiului București