Interviu cu Mariana Vasilache-Curoşu
Secretele și istoria Chișinăului
Director adjunct al Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, Mariana Vasilache-Curoșu este pasionată de arheologie și iubește extraordinar de mult orașul Chișinău. În interviul acordat, ne spune cum s-a așezat în spațiul oferit de instituția pe care o conduce, expoziția „Bucureşti: un portret Novecento”, prezentată de Muzeul Municipiului București, și oferă detalii despre viitoarea colaborare dintre cele două instituții.
Cum s-a așezat expoziția „București: un portret Novecento” în spațiul istoric și cultural din Chișinău?
Mariana Vasilache-Curoșu: Chișinăul, la fel ca Bucureștiul, este, și aici îl voi cita pe domnul director Majuru: „un oraș al vitezelor simultan diferite”. Deși mult mai tânăr, acesta a cunoscut o istorie destul de zbuciumată. A împărțit soarta multor orașe mici, provinciale, a împărțit și destinul capitalelor, ajungând azi un mix de stiluri arhitecturale, medii sociale și tendințe atât de diferite dar, totodată atât de comune. Din aceste considerente, expoziția „București: un portret novecento” este atât de aproape de sufletul locului și atât de familiară Chișinăului încât un oraș mai potrivit pentru vernisarea și expunerea acesteia mi-e destul de greu să numesc.
Care au fost reacțiile vizitatorilor, de ce le-a plăcut?
M.V.C.: Mulți au recunoscut locuri care mai există și azi în București. Au depănat povești lângă panourile expuse și au istorisit experiențe și amintiri trăite acolo. Au simțit expoziția într-un fel foarte personal: este expoziția lor, a locurilor și oamenilor, a prieteniilor încheiate în piețele Bucureștiului, a concertelor de la Ateneu. O emoție aparte a stârnit panoul „Un malagambist”. Deși, demult uitat aportul lui Sergiu Malagamba și frenezia curentului pe care l-a creat, câțiva vizitatori au exclamat foarte mândri: „Uite! Un malagambist! Știi, da, este despre Sergiu Malagamba, chișinăuianul nostru!”
Aveți în vedere continuarea colaborării Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei cu Muzeul Municipiului București? Care sunt viitoarele proiecte comune?
M.V.C.: Desigur. Așa cum a fost menționat în repetate rânduri, atât în momentul vernisării expoziției cât și ulterior, în cadrul interviurilor, această expoziție este doar primul pas întreprins în vederea unei colaborări mai largi a celor două instituții muzeale. Și nu doar aspectul expozițional a fost vizat. Schimburile de carte, organizarea manifestărilor științifice comune, publicațiile științifice au fost parte integrantă a discuțiilor purtate de către managerii celor două muzee. Grație patrimoniului bogat gestionat de aceste muzee, proiectele comune aduc un suflu nou și permit valorificarea acestuia în mediile științifice ale țărilor noastre și nu numai. În oglindă, dacă ar fi să facem împreună acum o expoziție-gând, dedicată Chișinăului, pe care să o prezentăm cititorilor noștri, ce exponate ar cuprinde, pe ce anume ați pune accent în prezentarea orașului?M.V.C.: Ar fi accente de lumini și umbre pe principalele bijuterii arhitecturale ale orașului. Am descoperi împreună frumoasele proiecte ale arhitectului italian Alessandro Bernardazzi care încă mai respiră în ritmul sec. XIX: clădirea Primăriei, Biserica Sf. Pantelimon, Capela Bisericii Sf. Teodora de la Sihla. Am admira frumoasa casă Herța, actualmente parte a Muzeului de Arte. Am cutreiera curțile din partea veche a urbei și ce s-a mai păstrat din ea: ușile vechi din lemn, calde și ospitaliere, feroneria porților și a balcoanelor, coloanele fostelor conace și casele mici, orășenești, cu ferestre cuminți și mereu în așteptare. Apoi mi-ar plăcea să facem o promenadă pe malul lacului, ulterior urcând treptele cu havuz de lângă Universitate, iar acolo, ajungând la balconul Turnului de apă, am admira apusul peste un oraș mic, dar verde și pitoresc. Iar seara aș invita vizitatorii la un concert imaginar în minunata Sală cu Orgă – fosta Bancă orășenească. Nu-i așa că e frumos?
Superb! Iar următoarea întrebare vine firesc: după părerea dumneavoastră, ce pot face istoricii, arhitecții, antropologii, toți cei pasionați de trecutul zonelor urbane, pentru a împiedica desfigurarea și pierderea autenticității orașelor în care locuiesc?
M.V.C.: Pot lupta, prin cunoaștere și împărtășirea acestor cunoștințe cu toți. Pot personifica orașul și face din el istoria comună a tuturor, celor născuți în oraș și celor care au ales să rămână în el. Ori, orașul suntem noi, cei de azi, cu clădirile istorice care riscă să dispară în goana după o nouă identitate și o poveste din sticlă și beton, cu spațiile de joacă ce dispar în favoarea parcărilor, cu proiecte ambițioase, dar atât de reci și străine spiritului locului. Pot face proiecte care să pună în valoare patrimoniul construit existent prin conservare, restaurare, revitalizare. Dar, mai mult de-atât, cred că pot și trebuie să-l iubească, să-l simtă casă. Astfel ar face tot posibilul pentru a-l păstra și pentru a-l transmite generațiilor viitoare.
Care sunt proiectele Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei pe care le îndrăgiți cel mai mult?
M.V.C.: Fiecare proiect realizat de echipa muzeului îmi este drag. Aș începe cu proiectele de cercetare arheologică deoarece, arheolog fiind, inima îmi este la ele. Sunt proiectele realizate în comun cu prestigioase instituții academice din Europa: Germania, Franța, Polonia, care studiază comunitățile preistorice din eneolitic sau epoca bronzului și care servesc drept adevărate platforme de promovare a țării și patrimoniului nostru arheologic care se materializează prin monografii, publicații în reviste de specialitate și expoziții internaționale itinerante. Aici voi menționa în mod special expoziția internațională „Cucuteni-Trypillia, Una Grande Civiltà dell’ Antica Europa, V-III millennio a.C.”, găzduită și prezentată publicului larg la Palazzo della Cancelleria, Vatican, Roma, în perioada 16 septembrie – 31 octombrie 2008. Aceasta s-a desfășurat în cadrul Programului Național Român de Promovare a Culturii Eneolitice Cucuteni. Multe alte expoziții internaționale au ținut primele pagini ale presei vorbind lumii întregi despre Moldova și bogățiile sale.
Desigur, și proiectele de educație muzeală pe care le derulăm de câțiva ani sunt minunate, în special prin publicul care ia parte la ele: copiii de toate vârstele sunt fascinați de „Tainele ceramicii preistorice” sau de „Istoria și arta scrisului” precum și multe altele.
Pe ce anume veți pune accentul în prezentarea dumneavoastră pe care o pregătiți în cadrul unei conferințe la București?
M.V.C.: Voi încerca să vorbesc despre tot ceea ce înseamnă Muzeul Național de Istorie a Moldovei: cea mai frumoasă clădire aflată chiar în inima Chișinăului, istoria înființării și creșterii sale, muzeul cu cel mai mare și variat patrimoniu, locul care reunește în cadrul evenimentelor pe care le organizează și găzduiește cel mai variat public. Mai multe pagini vor fi dedicate prezentării colecțiilor sale și proiectelor editoriale. Desigur, expozițiile organizate în colaborare cu multe muzee europene, și nu doar, vor solicita atenția publicului pentru puțin timp.Sper să reușesc să transpun în acea prezentare toată dragostea pe care o port acestui loc și să fac curioasă cât mai multă lume, s-o fac să-și dorească să vină la Chișinău și să descopere personal toate secretele pe care le păstrează cel mai tânăr muzeu național din țară dar, totodată, cel mai frumos.
Interviu realizat de Simona Popescu