Expoziție tematică la Palatul Suțu: „Balcic, școala de pictură de la malul mării”

Din 16 februarie 2022

„Balcic, școala de pictură de la malul mării”

Locul în care a avut loc întâlnirea dintre Orient și manifestările artistice specifice acestuia cu arta românească din secolul al XX-lea, în special cu pictura, a fost orașul Balcic din zona Caliacra, sau Coasta de Argint, cum avea să fie numit de Regina Maria care și-a construit acolo un palat. Orașul, situat la Marea Neagră a aparținut României până în anul 1940 când, în urma Tratatului de la Craiova, România a fost constrânsă să cedeze Bulgariei, Cadrilaterul.

În perioada interbelică, Balcicul a prilejuit multor artiști cunoașterea de sine, peisajul deosebit, prin atmosferă și culoare, devenind cel mai căutat loc de către toți pictorii români ai vremii – Iosif Iser, Jean Al. Steriadi, Cecilia Cuțescu Storck, Nicolae Dărăscu, Nicolae Tonitza, Constantin Artachino, Mina Byck Wepper, Dumitru Ghiață etc. „Barbizon, malurile Senei, Honfleur, Cassis sunt locuri care înseamnă pictură în plin aer, pictură impresionistă sau, și mai scurt, pictură. Pentru arta românească Balcicul nu e mai puțin. El este, pentru pictura noastră modernă, școala colorismului nou […]” (Alexandru Busuioceanu, Scrieri despre artă).

Remarcabil prin virtuţile lui picturale şi deţinând toate aceste calităţi sensibile, Balcicul a devenit în scurt timp micul paradis al României, locul preferat de artiştii români în perioada interbelică, perioadă în care aceştia au format o adevarată şcoală de pictură şi au creat inestimabile comori picturale.

Toţi cei care fac referinţă într-un fel sau altul la Balcic, se referă la lumină, la culoare. Într-adevar lumina acestui loc, schimbările ei bruşte şi totale (în contraste semnificative), colorau oraşul într-un mod special, parcă contradictoriu cu diversele momente ale zilei, lucru determinant pentru îmbogăţirea paletei de culori a artiştilor. De aici a rezultat acea minunată diversitate de personalităţi şi stiluri care se conturau în atmosfera locului. Până a deveni un curent, o şcoală era un singur pas. Şi el s-a făcut. Pictura românească s-a îmbogăţit cu o orientare nouă, spre lumină şi culoare, datorită existenţei acestui oraş deosebit.

În cadrul medalionului vor fi expuse în premieră șase lucrări de grafică din colecția de grafică a Pinacotecii București și două lucrări de pictură. Acestea vor veni în completarea expoziției gazdă Orient versus Occident.

Drd. Ana Maria Măciucă

Sari la conținut