Salon BD – Povești din București în benzi desenate

Salonul BD – Povești din București în Benzi Desenate, Ediția A VII-A (1 iulie – 31 august 2020) revine la Palatul Suțu.

În premieră, Salonul BD – „Povești din București în benzi desenate” se va desfășura în paralel în 3 muzee din 3 orașe diferite. Lucrările participanților vor fi expuse atât la Palatul Suțu din București cât și la Muzeul de istorie din Târgoviște și The Dracula Investigation Gallery din Sighișoara.

Expoziția salonului reunește lucrări realizate de artiștii: Valentin Tănase, Sandu Florea, Marian Mirescu și Cristian Păcurariu, Albin Stănescu, Puiu Manu, Teodor Bogoi, Mihai I. Grăjdeanu, Gabriel Rusu, Daniel Dănil, Anca Georgescu, Daniel Eduard Bărbat, Octavian Curoșu, Gabriel Zăbavă, Cristian Stanciu, Adrian Cocoș, Valentin Ionescu, Tătărășanu Andreea, Horia Daniel, Anton Perussi, Alexandru Bălăiță și Ana Maria Borlan. Expoziția mai cuprinde și coperte de reviste BD și romane grafice ale autorilor străini care au abordat tema Vlad Țepes Drăculea.

Invitatul acestei ediții este artistul francez de origine italiană, Giuseppe Manunta, care a publicat numeroase benzi desenate în spațiul franco-belgian. În prezent este director artistic al editurii Éditions Félès, unde a publicat cel mai recent volum al său „Cina de Crăciun”. Desenul lui Giuseppe Manunta este unul dintre cele mai seducătoare dintre benzile desenate încă suspendate între prospețimea impactului vizual și delicatețea culorilor în acuarelă, între eleganța formelor feminine și rafinamentul extrem al liniei. Un desen de vis care ne duce puțin în lumea basmelor.

Artistul nu va putea fi prezent la București din cauza restricțiilor actuale, dar pe simezele expoziției se vor putea admira pagini trimise special pentru salon, traduse în premieră în limba română. „Dracula a avut întotdeauna o mare influență asupra mea, de când eram copil, iar această mică poveste a fost un omagiu destul de original adus unui mit cultural istoric. Am scris și alte povești despre el, dar încă nu am avut timp să le desenez” – Giuseppe Manunta.

În perioada 1 iulie – 30 august 2020, programul Salonului va include prezentări de reviste și albume de bandă desenată, întâlniri cu artiști, vizionarea unui film de animație și o serie de conferințe, toate aceste activități desfășurându-se online, pentru a respecta măsurile de prevenire a contaminării cu noul coronavirus SARS CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță.

Dacă vremea va permite, vor fi organizate în weekend-uri, în curtea Palatului Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2, sector 3), ateliere de benzi desenate și animație cu un număr limitat de participanți.

Pentru programul activităților și toate detaliile de desfășurare a acestora, vă rugam să urmăriți paginile:

FB: Salon BD – Povești din București în Benzi Desenate, Ediția a VII-a

https://www.facebook.com/events/263261438013067/

FB: Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu

https://www.facebook.com/MuzeulMunicipiuluiBucuresti/

Salonul din acest an se desfășoară în parteneriat cu proiectul inițiat de istoricul și scriitorul Vasile Lupașc: „2020 – Anul Vlad Țepeș Drăculea”.

Evenimentul este organizat de Muzeul Municipiului București la inițiativa managerului Muzeului Municipiului București dr. Adrian Majuru și a autorului de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu.