Prestigiul bărbii boierilor bucureșteni și avatarurile modei apusene la început de secol XIX

Baș-Boierul Iordache Filipescu, imprimat după o gravură de Charles Doussault, Colecția Tipărituri și Imprimate, Muzeul Municipiului București

Călătorii străini în Țările Române, la începutul secolului al XIX-lea, martori oculari ai schimbării violente a unei matrice culturale orientale cu una occidentală, cu precădere franceză, erau mult mai receptivi decât localnicii la acest tablou pe care îl descriau în imagini vii și pline de culoare. Adrian-Silvan Ionescu, în articolul „Barabás Miklos, martor al modernizării înaltei societăți românești la începutul secolului al XIX-lea” publicat în B.M.I.M, vol. XVII, ne prezintă observațiile interesante, pline de umor ale pictorului maghiar Barabás Miklos cu referire la modificările radicale la care asista: „Această epocă era foarte curioasă la București unde lumea, voind a se linguși pe lângă muscali, a început să se lase de obiceiurile turcești, imitând și luând pe cele europene. Hainele turcești erau purtate de boierime și de slugile ei, arnăuți, pe când țăranii și-au păstrat portul strămoșesc, tot așa ca și cea mai mare parte a femeilor, însă cocoanele din marea aristocrație purtau mai toate rochie după moda franceză. Tinerimea, firește, își schimbă mai ușor portul decât oamenii mai în vârstă, cari, obișnuiți cu hainele turcești se lăsau numai cu încetul de ele, luând în locul turbanului o șapcă asemănătoare șepcii ofițerilor ruși, în loc de nădragii largi turcești, pantaloni și în locul papucilor galbeni, cizme negre”. Cei care se afișau deja îmbrăcați în „haine nemțești” aveau mari dificultăți în a se obișnui cu ele, după o trecere atât de bruscă de la veșmintele largi, din materiale moi și răcoroase, la cămașa scrobită, scorțoasă, la vesta și fracul sau redingota pe talie, închise până sub bărbie, cu gâtul strâns într-o cravată rulată de mai multe ori în jurul său. Aceste veșminte au determinat schimbarea comportamentului, ei devenind mai reținuți și cu gesturi măsurate. Așa înveșmântați, boierii arătau mai mult a negustori! Există, de altfel, și o reprezentare iconografică, un desen în tuș ce îl reprezintă pe aga Nicolae Filipescu îmbrăcat cu un halat peste anteriul vărgat, încins în jurul mijlocului cu un taclit. La gât se vede gulerul răsfrânt al unei cămăși moderne, iar pe cap, șapca rusească. La partea de jos se vede marginea pantalonilor și carâmbul cizmelor. Barba a dispărut, dar a păstrat o mustață groasă, pleoștită, care îi ascunde gura.

Aga Iancu Filipescu, desen în peniță de Barabás Miklos, în A.S. Ionescu, „Modă și Societate Urbană”, Editura Paideia, București, p. 104

În case fusese introdus noul mobilier odată cu noua modă. În timpul fanarioților, camerele aveau câte un divan, lung și lat, pe fiecare din cele trei laturi, și nimic altceva. Boierul își petrecea întregul timp tolănit acolo, între perne, primea oaspeți, dădea audiențe, rezolva pricini judiciare, se ospăta, își lua dulceața și cafeaua și fuma din lungul său ciubuc, cât era ziua de lungă, iar noaptea se culca tot acolo. Așa îl prezintă Charles Doussault pe baș-boierul Iordache Filipescu, într-una din schițele sale făcute la București, în anii patruzeci ai secolului trecut: stând turcește pe divanul său, într-o mână cu mătăniile, iar în cealaltă cu tija din lemn de cireș a ciubucului. Și străinii adoptaseră același mod de viață. Același artist a desenat interiorul locuinței unui consul străin, probabil cel francez, Adolphe Billecocq, mare prieten al românilor și inițiatorul publicării de către revista „L’Illustration” a celebrului „Album Moldo-Valaque”, în 1848. Consulul, îmbrăcat în redingotă, stă trântit pe un divan, așteptând să fie servit de cafegiul în fustanelă, cu cepchen și turban, ce poartă în mână tava cu filigeanul de cafea, în vreme ce un ciubucciu cu fes îi pregătește narghileaua. În afara unui tablou pe perete, ce reprezintă un peisaj, camera nu mai are nicio altă mobilă sau ornament.

În București, Barabás a închiriat două camere la fel de goale, cu divanul aferent, în care și-a creat un mediu agreabil de trai și de lucru: „În partea de spre apus a odăii aflându-se după moda turcească o ridicătură de vreo două palme, jos cu niște sertare mari, le-am întrebuințat pentru haine, iar ridicătura acoperind-o cu o pânză de bumbac ieftină, cu niște flori, în capul ei mi-am făcut patul. Apoi căpătând de la găzdoaie o masă cu trei scaune și un sfeșnic de alamă m-am gătit curând cu locuința”. În timpul șederii sale la București, pictorul observase neobișnuința localnicilor, fie ei chiar din înalta societate, cu mobilierul de tip occidental; scaune, mese, canapele, fotolii și banchete fuseseră importate din Apus, dar locatarii arar le foloseau – și numai în prezența oaspeților străini -, ei fiind mai deprinși să stea turcește, fie și pe jos în lipsa sofalei sau a covorului gros și moale de altădată. Și cum ișlicul sau cealmaua nu erau niciodată scoase de pe cap, artistul a fost prezent într-o societate unde nimeni nu-și lăsase țilindrul la intrarea în cameră, fapt povestit cu mult umor în autobiografia sa.

https://www.alamy.com/valachie-view-dune-habitation-a-bucharest-1840s-unknown-24-adolphe-billecoq-french-consul-in-bucharest-image188909470

Boierii care aveau contacte mai strânse cu administrația rusească și cu generalul conte Pavel Kiseleff au fost primii care au adoptat costumul apusean. Nicolae Kretzulescu consemna: „Prestigiul cel mare al barbei și a ișlicului de samur s’au pierdut mai de tot sub guvernul provisoriu al generalului Kiseleff”. Un asemenea eveniment era consemnat de Curierul Românesc din 17 august 1830: „D. Marele Vornic Grigore Filipescu ca să dea dovadă a veacului în care ne aflăm și a simtimenturilor sale civilizate și nesupuse la prejudecăți, la 15 ale aceștii lepădând hainele cele purtate până acum, a ras barba și au îmbrăcat hainele Europei cei civilizate”. Sacrificarea unei bărbi se făcea aproape cu același ceremonial cu care se făcuse lăsarea ei la căftănire. Numai că, acum, cel ce o rădea nu mai era același berber-pașa domnesc, ci unul sau mai mulți prieteni de același rang, ce făceau haz, dar mai înghițeau și câte o lacrimă de tristețe pentru vremurile definitiv apuse. Barabás Miklos asistase la scena ce a urmat unei astfel de raderi în casa unui boier ce-i era prieten și unde, atât gazda cât și oaspeții, deși îmbrăcați în fracuri, stăteau turcește pe canapea sau pe jos, lângă scaune, nefiind încă obișnuiți cu întrebuințarea acestor piese de mobilier și cu beneficiile salonului: „Tot modei europene a căzut jertfă barba frumoasă, neagră, a lui Cantacuzeno, cu care eram bine. Acest boier avea un cap de o rară frumusețe și mă durea sufletul când a trebuit să-și rază barba, care nu se potrivea deloc cu costumul său francez. Aparținând și el înaltei aristocrații române, se cerea să imiteze moda europeană și, deoarece casa sa era frecventată și de generalii ruși, și-a aranjat-o cu mobile moderne, căci portul european nu prea se potrivea cu divanele turcești, late, pe care oamenii să așterneau fără papuci. Vizitându-l odată după această metamorfoză, de-abia mi-am putut reține râsul intrând în odaia lui, unde am văzut vreo zece boieri fumând din niște ciubucuri lungi, dar cu jobenul pe cap și cu aripile fracului tăvălite pe dușumelele odăii! Cantacuzeno însuși ședea pe canapea, însă celorlalți boieri le venea mai bine să stea pe pământ cu picioarele încrucișate după moda veche și, fiindcă pe atunci nici turbanul nu se lua de pe cap, uitaseră să-și ia jobenul. Această scenă era atât de ridicolă încât ar fi meritat să o desenez”, povestește pictorul Barabás.

Despre aceste schimbări, Vasile Alecsandri scria în „Balta Albă”: „Luxul și sărăcia, durerea și veselia, ideile nouă și ideile vechi, costiumele Evropei și costiumele românești, toate sunt venite la un loc, sunt amestecate la un loc și produc un efect neînchipuit atât ochilor, cât și mintei”.

Călătorii pe meleaguri românești au fost mirați de marile diferențe ce se vedeau la tot pasul, mai ales cele vestimentare, pe care nu au ezitat să le noteze și să le facă publice întregii Europe ca pe o mare curiozitate.

Dr. Maria-Camelia Ene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *