Povestea Hanului cu Tei din București

Hanul cu Tei este situat între străzile Blănari și Lipscani din București. Numele său vine de la teii ce umbreau cândva curtea hanului.

Hanul a fost construit „în 1833 de către Atanasie Hagi, Gheorghe Polizu și Ștefan Popovici” spune Constantin Bacalbașa în „Bucureștii de altădată”. Aceștia aveau în aceste locuri prăvălii și au cumpărat și alte locuri în jur. Astfel: „au construit în locul lor, din temelie, și în perfectă tovărășie Hanul cu Tei, sau după cum spuneau ei bezestenul, din ulița cea mare a Marchitanilor (strada Lipscani) ce se vede însemnat cu mărcile (inițialele) noastre deasupra amîndorora porților, cu toată cheltuiala de tovîrășie pă din două, frățește, un ban și un ban, de la urzire (început) și pînă la sfîrșit de cheie” (Constantin Bacalbașa, „Bucureștii de altădată”).

Inițialele proprietarilor se păstrează și astăzi. Revenind la situația hanului, după doi ani acesta este împărțit de proprietari, fiecare luând câte 14 prăvălii și câte două magazii, rămânând comune „umblătoarea și odaia în care locuiește îngrijitorul hanului”. În anul 1837, Ștefan Popovici vinde două dintre prăvălii, din cauza unor datorii, lui Ioan Lambru Polizu care le deține până în 1853, când acestea sunt vândute iar; șirul continuă și cele două prăvălii vor trece în proprietatea altor negustori.

Farmecul acestui han poate fi intuit și acum pe baza descrierilor vechi și urmărind la pas locul unde se află și azi. Documentele vorbesc de două intrări: una din strada Blănari, alta din strada Lipscani. Știm din alte surse că porțile hanurilor erau închise când se însera și ferecate, pentru ca toți cei ce aveau negoțul la han și cei ce poposeau acolo să fie bine păziți.

Tot Constantin Bacalbașa, în cartea sus-menționată, face o descriere a hanului: „Prăvăliile erau de o parte și de alta, iar între ele o stradă, care pînă în 1916 era pavată cu piatră de rîu.(…) Toate prăvăliile erau așezate pe pivniți adânci cu bolte mari care se văd și astăzi, tavanele prăvăliilor erau lucrate tot în bolte. Ca și la alte hanuri, ferestrele și ușile prăvăliilor aveau obloane de fier care, în timpul nopții se închideau, punîndu-se pe deasupra și traverse îmbelciugate la extremități. La intrările hanului, de o parte și de alta, alăturea cu clădirea, se aflau niște stîlpi de piatră, înalți ca de vreun metru și destul de groși, destinați a apăra stricarea zidurilor de căruțele cu mărfuri care intrau și ieșeau din han.”

Rămâne să putem merge să vizităm Hanul cu Tei din București (evident când această situație va fi posibilă) sau, pentru cei care au fost, să își reamintească spațiile amenajate în prezent aici.

Imaginea reprezintă „Curtea interioară a hanului cu Tei, București”, în anul 1986, într-o acuarelă realizată de arhitect Gheorghe Leahu. Lucrarea a fost donată de autor, alături de alte lucrări, și se află în cadrul Colecției de Artă Plastică a M.M.B.

Lucrarea a fost publicată și în „București arhitectură și culoare”, autor Gheorghe Leahu, Editura Sport -Turism, București, 1989.

Magdalena Chitilă, muzeograf, Secția Istorie, MMB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *