pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în românia
DURATA EXPOZITIEI ESTE EXTINSA PANA PE DATA DE 17 MAI 2015. Expoziția “Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România” este realizată în parteneriat cu Institutul Medico Legal “Mina Minovici” și aduce în premieră în fața publicului, colecția didactică de tatuaje realizată de dr. Nicolae Minovici încă de la finalul secolului al XIX-lea. Vernisajul va avea loc miercuri 3 decembrie 2014, ora 13:00, la Palatul Suţu, sediul Muzeului Municipiului Bucureşti. Expoziţia va fi deschisă în perioada 3 decembrie 2014 – 30 aprilie 2015. “Moda tatuajelor în societatea românească o putem considera prezentă încă din timpul culturilor neolitice dar în evul mediu tatuajul era întâlnit numai la nivelul păturilor superioare (element cultural preluat prin filieră orientală) și probabil la o serie de personaje mai extravagante precum Petru Cercel (1583-1585, domnitor al Țării Românești) sau Gratiani Gaspar (1619-1620, domnitor al Moldovei). Odată cu modernitatea, moda tatuajelor s-a răspândit în toate structurile sociale, cu precădere cele urbane. Tatuajele cu simbolurile lor variate se întâlnesc de la delincvenţi la înalta societate. Din perspectivă sociologică şi psihologică – repere cu o puternică consistenţă imaginară şi mentală, simbolurile tatuate subliniază şi unele particularităţi ale personalităţii individuale. Din perspectiva istoriei cotidianului urban modern, impactul modernizării accentuate şi rapide în care indivizii sunt asaltaţi de probleme, multe dintre simbolurile tatuate au reprezentat fie o formă de protest faţă de o lume greu de suportat, fie o modalitate de afișare sau afiliere de grup, de comunitate sau minoritate sexuală. În spațiul românesc modern, prima sinteză a problematicii tatuajelor nu aparține unui istoric, ci medicului legist Nicolae Minovici. Acesta a publicat în anul 1898 lucrarea Tatuajurile în România, care a fost teza sa de licenţă, încă de referinţă pentru medicina românească şi ar trebui să fie la fel şi pentru istoriografie. După 1850, societatea bucureşteană a cunoscut întreaga varietate a structurii sociale pe care cotidianul modern l-a construit; o clasă mijlocie de liberi profesionişti, ţărani cu un venit consistent, arendaşi şi cămătari etc, o societate „înaltă” cu frontiere flexibile în ciuda resentimentelor faţă de noii îmbogăţiţi apoi o societate marginală foarte variată etnic, confesional, profesional, şi care era pe cale a se urbaniza. Unul dintre elementele comune – ce poate fi definit ca o particularitate a personalităţii intime, element ce nu era afișat în spaţiul public decât arareori – a fost tatuajul, cu întreaga sa simbolistică, deosebit de variată la rândul ei. Una dintre numeroasele cauze privind tatuajul este legat de voluptate. Anumite simboluri obscene sau mai puţin dar cu trimitere către un tip oarecare de excitaţie, nu neapărat cu finalitate sexuală au avut un rol determinant. Ernest Borneman în Dizionario dell’ Erotismo (1988) afirmă faptul că “practica tatuajului are adesea motivaţii erotice şi de aceea recurge la o tematică sexuală atât în culturile de nivel etnologic cât şi în cele evoluate. La anumite populaţii din Oceania numai fetele care au un tatuaj pot încheia un contract matrimonial. În Occident, tatuajul cu subiecte erotice sau obscene a fost şi este foarte răspândit”. După cât se pare, moda tatuajelor nu intra printre obiceiurile poporului român, fiind așadar adusă de străini, și reprezentând unul dintre numeroasele tipuri de aculturaţie pe care societatea urbană şi suburbană românească le-a preluat din modelele similare europene. În trăsăturile esenţiale, fenomenul care se petrece cu 1990 este similar deşi numărul românilor care cunosc arta tatuajului este simţitor mai mare faţă de 1898. În România, până la Revoluţia din decembrie 1989, tatuajele nu aveau decât funcţia de identificare a apartenenţei la un grup şi/sau pe aceea de marcaj cu semnificaţii strict personale: „Gigi”, „Lola”, o inimă străpunsă de săgeată, o ancoră, o floare. Tatuajele au devenit o adevărată modă de-abia în zilele noastre, fiind preluate ca fenomen de masă din Occident, unde moda «tattoo» este pe cale să apună. (Green, Terisa, The Tattoo Encyclopedia – A Guide to Choosing your Tattoo, A Fireside Book, Rockefeller Center, New York, 2003). Expoziția «Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România» este realizată în parteneriat cu Institutul Medico Legal «Mina Minovici» și aduce în premieră în fața publicului, colecția didactică de tatuaje realizată de dr. Nicolae Minovici încă de la finalul secolului al XIX-lea. Nicolae Minovici(1868-1941) a fost al doilea director al Morgii din București, după fratele său dr. Mina Minovici, care a fost ctitorul insitutului. Altfel, Nicolae a mai înființat Societatea «Salvarea» (1906), astăzi Ambulanța București-Ilfov, apoi primul spital de urgență din București (1937) și primul muzeu de artă națională românească (1906), astăzi Muzeul de artă populară «dr. Nicolae Minovici», donat Comunei Bucurescilor în anul 1937.” Dr. Adrian Majuru Grafică afiş: Mihai I. Grăjdeanu