„… Fiecare loc pe pământ are o poveste a lui,
dar trebuie să tragi bine cu urechea ca
s-o auzi
și trebuie și un dram de iubire
ca s-o înțelegi… ”
Nicolae IORGA
Într-un fel, aproape fiecare dintre noi putem povesti și scrie despre gări. Gara este începutul atâtor călătorii. Câte întâmplări se petrec zi de zi în gările din întreaga lume! Câte întâlniri și câte despărțiri… E de ajuns să pierzi un tren sau să te urci într-unul greșit și viața ta poate lua o întorsătură cu totul neașteptată. Gara ne arată că lumea e în continuă mișcare. Sunt oameni care au amintiri din gară cât pentru a scrie un roman fluviu. Aici, marii pasionați de călătorii descoperă pentru prima dată gustul aventurii, atracția necunoscutului, plăcerea de a cunoaște oameni și locuri.
Gara e locul unde învățăm să ne grăbim și să așteptăm, unde ne întristăm și ne bucurăm de plecări, unde vedem pentru prima sau ultima dată o persoană importantă din viața noastră. Gara ne oferă fascinația imprevizibilului, ne încântă și ne face să visăm. Pașii noștri sunt mai siguri pe peronul gării, aici nu e timp de șovăială și nehotărâre. În marile gări, viața clocotește. În schimb, în gările mici și liniștite, peisajul este uneori cât se poate de pitoresc, mai ales în serile lungi de vară, la asfințitul soarelui, când, la sfârșitul călătoriei, în lumina difuză a amurgului, oamenii se îndreaptă încet către casele lor.
Gara ne fascinează pentru că ne oferă o lecție esențială a vieții: aceea de a ști întotdeauna a te urca în trenul potrivit la momentul potrivit.
Istoria gărilor Bucureștiului începe în anul 1869, odată cu inaugurarea Gării Filaret și punerea în funcțiune a primei linii de cale ferată construită pe teritoriul Principatelor Române: linia București-Giurgiu. După o existență de aproape un secol, în anul 1960, Gara Filaret a fost dezafectată și transformată în autogară. În același an este scoasă din uz și Gara Regală Cotroceni, clădirea ei fiind astăzi folosită drept una dintre intrările Palatului Cotroceni.
Cea de-a doua Gară Cotroceni, aflată la o distanță de 1,5 kilometri de prima, este încă funcțională, însă are un trafic extrem de redus, fiind folosită doar pentru două trenuri de marfă pe lună.
Gările dispărute ale Bucureștiului sunt Gările Herăstrău și Dealul Spirii. Gara Herăstrău, situată în apropierea parcului cu același nume, a fost demolată în anii ’60. De existența sa mai amintește astăzi doar o stradă ce-i poartă numele. Pe strada „Gara Herăstrău” veți găsi o mică alee și câteva trepte ce conduceau cândva pașii călătorilor grăbiți.
Gara Dealul Spirii, aflată în zona actualei intersecții dintre Calea 13 Septembrie și strada Progresului, a fost o gară destinată transportului de mărfuri ce unea linia Gara Filaret de Gara de Nord.
Lăsând în urmă amintirea vechilor gări, ne vom îndrepta atenția către cele ale orașului de astăzi, pentru a le spune povestea, mai în grabă, sau pe îndelete, după cum clipele se scurg între plecările și sosirile trenurilor.
Prima oprire este în Gara Regală Băneasa, din apropierea Muzeului de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici”. Gara Băneasa a fost construită în anul 1936 după planurile marelui arhitect român Duiliu Marcu, fiind destinată primirilor de protocol ale Casei Regale. În timpul comunismului, a continuat să primească într-un cadru festiv reprezentanții statului român și șefii statelor străine. Din 2012, gara este folosită periodic de Familia Regală a României ca punct de plecare și de sosire pentru călătoriile-simbol efectuate de Majestatea Sa Margareta cu Trenul Regal.
În ciudată trecerii timpului, Gara Băneasa a rămas una dintre cele mai frumoase gări bucureștene. În interior, pereții salonului de primire sunt căptușiți cu lambriuri din lemn de trandafir, iar pardoseala este executată din plăci de marmură roz de Rușchița și marmură neagră de Belgia. Pe lângă încăperile destinate diferitelor oficialități și personalului, dispune și de un elegant salon de recepție.
Gara CFR Băneasa pentru călători civili, aflată la doar câțiva pași de gara regală, a fost inaugurată după cel de al Doilea Război Mondial, înlocuind vechea gară dată în funcțiune în toamna anului 1886, afectată de bombardamentele americane ale anului 1944. Trenurile Gării CFR Băneasa au ca destinație Timișoara, Sibiu, Satu Mare, Oradea, Mangalia, Constanța, Medgidia și Fetești. Puținii călători oferă gării o liniște surprinzătoare, contrastantă cu aglomerația celorlalte gări bucureștene.
Gara regală îți oferă un sentiment de măreție și noblețe, îndemnându-te să te oprești pentru câteva clipe pentru a-ți imagina frumoasele primiri regale petrecute cândva aici, una dintre cele mai impresionante fiind primirea triumfală a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la sfârșitul Primului Război Mondial. În schimb, micuța gară destinată trenurilor de călători civili, te întâmpină cu un aer provincial, de orășel cochet și retras, de unde pare să înceapă acele călătorii tihnite la sfârșitul cărora te așezi la masa de lucru pentru a scrie o scrisoare lungă cuiva drag. Te îndeamnă sufletul să povestești despre gări și oameni, despre peisaje și întâmplări văzute de la fereastră în fuga trenului, despre cartea citită în clipele de răgaz ale călătoriei, despre starea vremii și frumusețea locurilor descoperite.
La ora amiezii, din Gara Băneasa pleacă trenul IR 1881 către Constanța. Pe peron, un copilaș de câțiva ani, le face energic cu mâna „la revedere” călătorilor. „E ceva spectaculos și fermecător. Trenul te duce departe. E ceva plin de viață și de mister.” Cu zâmbetul pe buze și cu mânuța fluturând energic, rămâne în amintirea călătorilor ca un semn bun al începutului de călătorie.
Pe fundalul verde crud al primăverii, o locomotivă roșie crează o imagine desprinsă parcă dintr-o carte poștală cu scris în grabă: „Salutări din Gara Băneasa”.
Peste câteva ore, gara tresaltă din nou la fluieratul trenului. Zgomotul roților se aude din ce în ce mai puternic. Se apropie. La ferestre pot fi văzuți deja călători ce se pregătesc de coborâre. În Gara Băneasa, timpul pare să aibă nesfârșită răbdare…
Următoarea gară pe harta traseului nostru este Gara de Est. Cunoscută și sub numele de Gara Obor, aceasta a fost inaugurată la 1 februarie 1903. Construită în stilul arhitectural neoromânesc timpuriu, clădirea face parte din lista monumentelor istorice CFR. În vara anului 1935, Gara Obor a fost martora unui important moment istoric: restituirea a 17 vagoane de marfă încărcate cu bunuri din tezaurul românesc aflat la Moscova.
La prima vedere, gara impresionează prin portalul monumental cu arcadă din piatră, flancat de două turnuri înalte. Gara are o frumusețe aparte, care atrage printr-un pitoresc unic în rândul gărilor bucureștene. Uitată de timp, veche și lipsită de strălucire, Gara Obor rămâne totuși impunătoare. Aici te simți ca într-un film vechi al secolelor trecute. De altfel, foarte multe secvențe feroviare ale filmelor românești s-au filmat în Gara Obor. Locul acesta te îndeamnă să te apropii și să-ți abați puțin pașii de-a lungul peronului principal, chiar dacă nu ai un tren de prins. Să fie oare datorită iluziei că timpul s-a oprit în loc?
Lăsând în urmă Gara Obor, ne îndreptăm către cea mai cunoscută gară bucureșteană și cea mai mare gară din România: Gara de Nord. Inaugurată în toamna anului 1872 de principele Carol I, inițial a purtat numele de Gara Târgoviștei, după numele orașului aflat în direcția nord-vest față de București, actualul nume primindu-l în anul 1888. De-a lungul vremii, Gara de Nord a fost martora câtorva evenimente istorice însemnate, precum vizita Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei din anul 1877, aducerea în țară de la Roma a trupului neînsuflețit al prim-ministrului Take Ionescu, dar și întoarcerea în România a Majestății Sale Regelui Mihai I în decembrie 1947. Cu toate că nu a fost concepută ca și gară principală a Bucureștiului, importanța Gării de Nord a crescut odată cu trecerea anilor, devenind un monument emblematic al Capitalei.
De cum ajungi în Gara de Nord, te întâmpină zarva, aglomerația, zgomotul bagajelor trase în viteză și mirosul de cafea. Ai vrea să te oprești o clipă pentru a consulta panoul de plecări și a vedea linia trenului pentru care tocmai ți-ai cumpărat bilet, dar renunți și încerci să faci acest lucru din mers, pentru a nu încurca pe nimeni cu mica ta staționare într-un spațiu de tranzit atât de aglomerat. În Gara de Nord îți tragi sufletul abia după ce te-ai așezat la locul tău în tren și aștepți să pornească. Abia atunci poți privi detașat peroanele aglomerate de călători în continuă mișcare.
Până la urcarea în tren, puțină liniște poți găsi și în sala de așteptare. Aici unii preferă să se refugieze în lectură, alții, în schimb, profită de ocazie pentru a dormi puțin, nu foarte confortabil ce-i drept, sau pur și simplu încearcă să facă trecerea timpului mai ușoară evadând în lumea virtuală.
Poveștile Gării de Nord sunt nenumărate. Și cum tentația de a afla una dintre ele a fost prea mare, am ales, așa cum alegi dintr-o bogată bibliotecă volumul al cărui copertă te atrage cel mai mult, doi tineri călători ce se evidențiau prin ținuta pe care o purtau. Ea avea pardesiu lejer, pălărie și mănuși, iar el un elegant parpalac lung. A. și N. sunt doi actori studenți ce călătoresc la Timișoara, iar pentru a intra cât mai bine în rolurile ce aveau să le joace a doua zi s-au gândit să călătorească la braț cu personajele lor. În fond, dacă gara ar fi o scenă, cât de magistral ne interpretăm fiecare rolul!
La doar o aruncătură de băț se află Gara Basarab, sora mai mică a Gării de Nord, ce își începe istoria în anul 1959. Aflată în prelungirea Gării de Nord, aceasta este folosită exclusiv pentru trenuri personale de scurtă distanță către Alexandria, Craiova, Pitești, Ploiești, Târgoviște sau Titu.
La orele amiezii și spre seară, peroanele gării se aglomerează, aerul vibrând de vocile și zgomotul pașilor călătorilor. În mica sală de așteptare, cu un aspect modest, aproape sărăcăcios, este un murmur continuu, învăluit în miros de pâine caldă și covrigi. Oamenii discută și râd, frânturi de dialoguri auzite în treacăt stârnind zâmbete celor ce se grăbesc spre peron în așteptarea trenului.
În Gara Basarab, viața palpită. Trenuri ce vin și pleacă la intervale scurte sunt mereu pline, lăsând în urma lor un peron gol, ce în scurt timp va aduna din nou, zile și ani de-a rândul de acum înainte, noi și noi călători, ce cu fiecare zi, asemenea nouă tuturor, vor fi cât mai aproape de destinație.
Călătoria noastră prin gările Bucureștiului se sfârșește aici, însă nu înainte de a adăuga pe listă și alte gări ale Capitalei, precum Gara Progresul, momentan aflată în renovare, așteptând să fie redeschisă pentru traficul de călători în direcția București-Giurgiu, Gara Titan Sud cu trenuri regio ce circulă zilnic către Oltenița începând cu anul 2012, Gara București-Sud, numită și Gara Cățelu, aflată foarte aproape de Uzina Republica și Gara Bucureștii Noi, fostă 16 februarie, ce deservește magaziile CFR.
Autor text: Andreea Mâniceanu, muzeograf, Secția de Antropologie Urbană