Articolul prezent a fost inspirat de faima deosebită pe care balurile de la Palatul Suțu au dobândit-o în sânul protipendadei capitalei în vremea când Irina și Grigore Suțu dădeau nota sezonului carnavalului, prin distracția rafinată pe care o puneau în scenă în propriile saloane, din desfășurarea căreia dansul nu putea lipsi. Mai mult, așa cum remarcă Adrian-Silvan Ionescu în lucrarea „Baluri în România modernă 1790-1920”, „prezența la balurile soților Suțu reprezenta o acceptare în sânul elitei mondene a capitalei, fapt ce deschidea ușile tuturor celorlalte reședințe exclusiviste. Admiterea în elegantele saloane ale palatului constituia un adevărat „titlul de aristocrație”. La „singurul bal serios al sezonului” defila „tot corpul diplomatic și consular, miniştri, ofițeri, magistrați, oameni de lume și, mai ales, femei tinere și drăguțe, rivalizând în grație, lux și frumusețe”. Pe carnețelele de bal, tipărite cu auriu, figurau dansuri precum valsul, polca, polca-mazurca, lanciers, cadrilul sau cotilionul. Cu toate că tangoul apare în București abia în preajma Primului Război Mondial, atunci când etapa de maximă splendoare a Palatului Suțu era deja încheiată, ne putem imagina că și-ar fi găsit cu ușurință locul și expresia în somptuoasele sale săli.
Rolul dansului în societate este acela de întărire și afirmare a spiritului comunității. Potrivirea pașilor și gesturilor partenerilor îi conferă dansului o „intenționalitate socială particulară”, îl apropie de ceremonial și de riturile de trecere.
De-a lungul timpului, percepția asupra dansului în societate a fost ambivalentă. A fost repudiat, temut, criticat pentru aparenta sa natură sexuală sau a fost lăudat pentru puterea transformatoare, de la simpla delectare la rolul său în ritualurile de vindecare. Imposibilitatea de a surprinde întregul înțeles al acestei cunoașteri distilate într-o mișcare, mai mult sau mai puțin ordonată, reflectă complexitatea limbajului. Dansul ne vorbește despre granițe, gen, putere sau memorie întrupată. Spre exemplu, observând diferitele moduri în care dansatorii de sex feminin și masculin se mișcă într-un dans, suntem capabili să ne formăm o idee despre rolurile de gen și așteptările unei societăți. Dansul poate fi văzut și ca o modalitate de a exprima și demonstra puterea sau desprinderea de autoritate.
Astăzi, citându-l pe Roger Scruton, dansul a devenit „o experiență a alienării, un dans lipsit de formă și violent, o oglindă a societății moderne”. Însă, societatea contemporană mai cultivă tradiția unor dansuri care, prin puterea lor de regenerare, traversează granițe, bariere culturale și ne reconectează la noi înșine și la ceilalți.
Printre acestea, tangoul a făcut și continuă să facă istorie în țara noastră, și mai ales în capitală. Pentru a înțelege pe deplin poziționarea lui în viața bucureștenilor de astăzi am apelat la Nadina Cazan (Nana pentru comunitatea de tango), dansatoare, profesoară și blogger de tango.
În primul rând, spune-ne câte ceva despre parcursul tău în tango.
Ca orice adolescentă, în anii ’90 băteam discotecile de salsa. Primele cursuri în cadrul unei școli le-am luat începând cu 2002, la dans sportiv și dansuri de societate. În 2005 am descoperit tangoul și nu a mai fost cale de întoarcere. În 2007 am început să asist la predare. Din 2009 am predat pe cont propriu, am pus umărul la crearea primelor școli de tango din țară (din Brașov, Timișoara, Iași și Sibiu) și le-am susținut pe drumul lor. Din 2012 am organizat în București cursuri și practică săptămânale, plus evenimente de tango, precum milongile de Revelion. În 2007 s-a născut blogul «La Sastresa» din dorința de a împărtăși experiențele de tango, pentru ca cei care începeau să învețe să aibă repere, materiale cu scop educativ pentru toți cei interesați de tango dincolo de orele de curs. Am strâns acolo informații care nu se găseau pe internet la vremea respectivă și am ridicat la fileu problemele cu care ne confruntam în cadrul comunității. Cu ajutorul blogului am promovat atât școlile de tango din toată țara, cât și evenimentele de tango din România, pe o pagină separată numită «Calendar».
Putem defini tangoul în câteva cuvinte?
«Tangoul este un sentiment care se dansează», n-am spus-o eu. Au spus-o alții înaintea mea. Tangoul nu este doar un simplu dans, este o lume, un univers viu, o artă. Are tradiție, valori, coduri și, în ciuda istoricului zbuciumat și controversat, face parte acum din patrimoniul mondial imaterial al UNESCO, atât ca dans cât și ca muzică.
Ce înseamnă tangoul pentru comunitatea de tango din București?
Tangoul este un motiv de bucurie, de socializare, de relaxare, de a ieși în oraș, de a cunoaște oameni noi și a-ți face prieteni. De asemenea, este șansa de a te cunoaște pe tine însuți prin experiențele la care ești expus în etapele de învățare ale dansului, muzicii, etichetei și întregului univers care înseamnă tango – nu numai în București, ci și în alte orașe din Romania (Brașov, Timișoara, Iași, Constanța, Cluj, Sibiu, Bacău, Arad, Târgu Mureș, Brăila, Galați, Piatra Neamț, Suceava, Baia Mare). Tangoul îți oferă ocazia să fii tu însuți, chiar și pentru acele câteva ore petrecute la cursuri, practică sau milonga; este un moment pe care ți-l acorzi tu ție, un moment în care poți să uiți de grijile cotidiene, îți dai voie să lași deoparte rolurile pe care le ai în societate – mamă, tată, frate, soră, fiu, fiică, șef, angajat, doctor, psiholog, avocat, arhitect, antreprenor– și să fii doar tu. Un moment în care să te încarci, ca apoi să te întorci la toate ale tale cu mai multă forță și energie.
Care ar fi cele mai importante momente din istoria recentă a tangoului bucureștean?
Tangoul revine în București în 2004, iar din 2008 începe să se extindă și în țară. Perioada 2004-2010 aș caracteriza-o ca o perioadă de creștere și formare a comunității, perioada de descoperire și integrare a valorilor tangoului- practic preluarea modelului argentinian și implementarea lui în România. Intervalul 2010-2016 a fost marcat de apariția noilor școli, formarea tinerilor instructori, diversificarea metodei de predare și explozia evenimentelor de tango, festivaluri, ateliere de weekend cu mari maeștri recunoscuți internațional. 2016-2020 a fost o perioadă de așezare, maturizare și selectare naturală a școlilor și dansatorilor. Pandemia (2020-2022) a lăsat un mare gol, din toate punctele de vedere, inclusiv pierderea unor valori. Apoi, din 2022 până în prezent, am asistat la o perioadă haotică, de căutări, reașezări, reorganizări, reconstrucție și încercări de a introduce noutate în tango; un nou început, dar nu de la zero.
Ce înseamnă «milonga» și unde o putem admira/ experimenta?
Milonga este petrecerea cu muzică de tango, unde ne întâlnim cu prietenii de la tango să socializăm, să dansăm și să ne simțim bine. Poate fi bifată ca o seară în oraș, altceva decât să stai pe canapea la TV, pe telefon sau în mall. În București există mai multe milongi consacrate de ani de zile, încă dinainte de pandemie. Un exemplu este Milonga pe Timp care se ține în fiecare zi de marți, vara în parcul Tineretului, iarna în interior, la Club Fabrica. Vinerea sunt mai multe milongi, Milonga Magica, Milonga Nacional și Milonga Happy Feet. Sâmbăta este Milonga Valaori. Duminica este Milonga Bulevard la Gambrinus și Milonga Domingo la Club Rio.
Există inovație în tango? Dar în cel autohton?
Desigur, tangoul a evoluat în cei peste 100 de ani de la apariția lui în Argentina. Astăzi noi nu dansăm cum se dansa în 1920. Evident că tangoul a suferit modificări direct corelate cu dinamica socio-economică. Toți dansatorii și muzicienii și-au adus aportul în fiecare deceniu, începând de la nașterea sa în suburbiile Buenos Airesului. De-a lungul timpului, au apărut orchestre mari cu câte șase bandoneoane; compozitorii emigranți din Europa au construit muzica după modelul Rondolui european. Dansul ajuns în săli mari s-a bucurat de mai mult spațiu și a câștigat mișcări ample. Ulterior, după anii ’90, s-a explorat o nouă formă, „Tango Nuevo”, în paralel cu muzica lui Piazzola, însă a fost doar un mic detur, pentru a se reveni la tangoul din epoca lui de aur. Toată lumea explorează la un moment dat, că să-și dea seama până la urmă că tot componenta clasică rămâne de bază.
Ca dans, tangoul european de astăzi este ușor diferit de tangoul din Argentina, chiar dacă dansăm pe aceeași muzică. Nu vorbim de o diferență de fond, este mai mult o diferență de notă, de nuanță, poate de trăire. Fiecare comunitate, din fiecare țară, și-a pus amprenta locală, în funcție de gradul de înțelegere, de cât timp se dansează, de contactul cu surse din Argentina, de profesorii locali, de mentalitate sau de simțire. România nu face excepție. Avantajul nostru este că suntem de origine latină și sufletul nostru este mai aproape de tango. Aș zice că noi românii dansăm tangoul cu mai multă emoție, mai puțin cu mintea și mai mult cu sufletul.
Ce ar trebui să știm înainte de a ne înscrie la cursurile de tango?
Nu trebuie să știi nimic. Cu cât știi mai puțin despre orice dans, cu atât mai bine. Când înveți de la zero e mult mai ușor. Dacă te agăți de ceea ce crezi tu că știi deja despre un dans, mai mult o să te încurce. Ah, da, trebuie să știi că trandafirul roșu în dinți, ciorapii de plasă și picioarele în aer-când îți desfaci cocul cu tocul- sunt doar clișee, imagini pe care le vei afla doar pe scenă. E posibil nici acolo să nu le găsești. În sălile de curs și de practică, la milonga, nu vei întâlni așa ceva! Tangoul de scenă este total diferit de cel social. La cursuri se predă tangoul social bazat pe improvizație, care iți dă posibilitatea experimentării unui dans creativ adaptat partenerei/partenerului și muzicii. Aceeași melodie poate fi dansată în variante infinite, niciodată la fel. Tangoul de scenă este o coregrafie învățată pe de rost și nu se predă la cursuri. În milongi aglomerate, nu poți dansa cu picioarele în aer ca pe scena, iar respectul partenerilor pe rondă este prioritar.
Cum vede scena tangoului bucureștean un profesionist?
Profesorii argentinieni și campionii mondiali sunt foarte apreciați în Romania. Sunt o sursă excelentă de tango autentic. În ultimii 15 ani, s-au format profesori locali foarte bine pregătiți cu cei mai buni maeștri argentinieni. România este chiar campioană europeană la Campionatul de Tango din Italia.
Privind contextul internațional, cum crezi că va evolua tangoul în următoarea decadă?
Într-o lume tot mai tehnologizată, în care roboții și inteligența artificială preiau tot mai multe activități, limitând din ce în ce mai tare interacțiunea umană, tangoul este o reminiscență dintr-o lume în care oamenii pot fi în compania altor oameni, fizic, în carne și oase. Nu prea poți dansa tango virtual, încă. Tangoul este un loc și un timp petrecut alături de ceilalți. Iar noi suntem prin definiție creaturi sociale; oamenii, încă de la început, s-au organizat în comunități și au rezistat în timp datorită susținerii grupului. Așadar, tangoul este un liant care ne aduce împreună și ne dă ocazia să ne dezvoltăm, să creștem personal și social. Atâta vreme cât există oameni îmi place să cred că va exista și tangoul.
Articol de Dr. Alexandra Rusu, muzeograf, secția Antropologie Urbană și Nadina Cazan, blogger, profesor de dans