MUZEUL NAŢIONAL DE ANTICHITĂŢI. O EXCURSIUNE ARHEOLOGICĂ

Manifestarea "Muzeul Naţional de Antichităţi. O excursiune arheologică" este prilejuită de împlinirea a 180 de ani de la înfiinţarea Muzeului de istorie naturală şi antichităţi şi a 150 de ani de existenţă a Muzeului Naţional de Antichităţi, al cărui continuator este Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”. Expunerea prilejuieşte o întâlnire a publicului bucureştean şi nu numai cu un patrimoniu valoros provenit din vechile colecţii de tip anticvaric ale Muzeului Naţional de Antichităţi şi ale dr. George Severeanu. Totodată, prin combinarea materialelor ilustrative şi a pieselor din colecţiile de studiu, expoziţia îşi propune să sugereze parcursul instituţiei de la momentul colecţionării de artefacte la cercetarea sistematică şi protejarea patrimoniului arheologic. Numele şi patrimoniul Muzeului Naţional de Antichităţi se leagă de situri arheologice aparţinând epocii greco-romane, situate în regiunea cuprinsă între Dunăre şi Marea Neagră, a căror cercetare a început în a doua jumătate a secolului al XIX-lea sau în primele decenii ale secolului al XX-lea, pentru a continua fără întrerupere sau a fi reluată şi desfăşurată până în zilele noastre. Anul 2014 consemnează şi jubileul unuia dintre cele mai reprezentative şantiere arheologice dobrogene: Histria, vechea colonie milesiană de pe malul lacului Sinoe, ale cărei începuturi în domeniul cercetării datează de acum un veac. Expoziţia este organizată de Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti – Muzeul George Severeanu şi cu participarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi a Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti. Este deschisă în sediul Muzeului G. Severeanu (str. Henri Coandă nr. 26) în perioada 19 decembrie 2014 – 10 iulie2016.