„Mobile Churches” la Palatul Suţu – Interviu cu Anton Roland Laub

Imagine de la vernisaj. Anton Roland Laub a prezentat conceptul expoziției sale

Vă rog să oferiți o descriere a expoziției „Mobile Churches” și să ne spuneți în cât timp ați realizat fotografiile, câte biserici ați inclus în ea, care este conceptul general?

Anton Roland Laub: Fotografiile au fost realizate cu diferite metode de producție în perioada 2013-2017, îndeosebi în anotimpurile reci. Toate cele 7 biserici bucureștene strămutate au fost incluse în acestă serie fotografică, însă și o sinagogă care, precum altor clădiri sacrale, a fost ștearsă din spațiul public prin mascare cu blocuri în timpul așa-numitei sistematizări. Acest aspect este explicat mai profund în volumul fotografic „Mobile Churches”, o lucrare autobiografică bazată pe cercetare, cu un caracter documentar-artistic ce cuprinde și material istoric. De-a lungul anilor m-a interesat în mod deosebit acest contrast între sacru și profan, dar și finanțarea mutării bisericilor de către un regim ateu. De asemenea, funcția memoriei care se conectează la anumite locuri, dar și mnemofobia, ocupă un rol important.

Povestea cărei biserici vi se pare cea mai dramatică?

A.R.L.: În comparație cu alte țări europene, bisericile ortodoxe din România sunt destul de mici și intime. În interiorul lor regăsim lucruri profane și sacrale la un loc, cum ar fi un boiler în proximitatea unei icoane frumoase a Fecioarei Maria sau un extinctor lângă un scaun protejat de un nod masiv, roșu, fiind rezervat exclusiv Patriarhului. Totuși, când am intrat în cea mai veche biserică strămutată, în Biserica Sfântul Nicolae a Mănăstirii Mihai Vodă, am fost uimit când am zărit o frescă de dimensiuni reale înfățișându-l pe Mareșalul Antonescu, fără nici un fel de informație anexă sau text explicativ. În contrast puternic cu fresca din biserică, un panou de informații din sinagoga Mare Poloneză îl prezintă pe Antonescu în contextul istoric.

Cum v-a venit ideea de a aduce în muzee o memorie ascunsă în spatele blocurilor bucureștene?

A.R.L.: Invitația pentru expoziția din Muzeul Bucureștiului la Palatul Suțu a venit din partea Sezonului Franța-România 2019, a domnului Șerban Enescu. La Muzeul Zidului Berlinului (Berlin Wall Memorial) am fost invitat de către curatoarea franceză Sonia Voss, care de altfel a curatoriat și expoziția din Muzeul Bucureștiului. În Berlin, am putut expune în Capela Reconcilierii, care se află pe fosta fâșie a morții din Zidul Berlinului. Împreună cu Sonia Voss am decis ca la fiecare expoziție să abordăm aspectele arhitecturale și istorice specifice spațiilor. Spre exemplu, urmând tradiția vitraliilor, la expoziția din Paris, din 2017, am optat pentru light boxes (cutii de/cu lumină), iar la Berlin, sprijinindu-ne pe icoanele ortodoxe pictate pe lemn, am optat pentru printuri direct pe lemn. Mi se pare interesantă povestea Capelei Reconcilierii, care a fost construită din molozul fostei Biserici a Reconcilierii, exact pe poziția ei inițială unde fusese de altfel demolată tot în anii 80, sincron cu cele din România.

Care a fost momentul în care ați simtit că trebuie să realizați această expunere și să dedicați o perioadă din viața dumneavoastră mediatizării acestei realități ce părea să devină victima uitării?

A.R.L.: În vara anului 2012, când am fost în București pentru prima dată împreună cu partenera mea, ea a observat că unii oameni, atât tineri cât și bătrâni, își fac cruce imediat ce trec pe lângă o biserică ortodoxă.Câteva zile mai târziu, ea a observat că cineva în autobuz se crucea, în ciuda faptului că nu era vizibilă biserica, ea fiind mascată de un bloc. Astfel, i-am povestit de bisericile strămutate din Bucuresti, de demolarea casei părintești, de exproprierile de după razboi, și așa mai departe. De la un gest a pornit totul.

Absurdul de sub haosul urbanistic actual a fost expus în holul central al Palatului Suțu vreme de o lună. Reacțiile presei, am văzut, au fost extraordinare, dar cele ale vizitatorilor cum vi s-au părut?

A.R.L.: Având în vedere situația specifică spațiului, conceptul expozițional urmat a fost o mascare a splendidei scări din holul central al Palatului Șuțu, precum aceea a fațadelor de blocuri socialiste, o mascare a propriei istorii pentru exact 45 de zile. Sper că a fost expoziția a fost primită ca o invitație la reflecție.

Istoria recentă a Bucureștiului, mai ales văzută din perspectiva urbanismului, și stigma lăsată de dictatura ceaușistă au fost temele principale ale expoziției. În ce țări a mai fost prezentată ea și care este traseul viitor?

A.R.L.: Mi-am dorit să pornesc obligatoriu din București, unde, în primăvara anului 2015 am expus pentru prima dată un aspect al acestei serii – în Atelier 35. De atunci, am participat la concursuri și am primit nominalizări la diferite festivaluri. A fost expusă în Germania, Franța, Anglia, Croația, întregul parcurs poate fi găsit pe pagina mea de web: www.antonlaub.de/about.

Care au fost comentariile arhitecților puși în fața perspectivei oferită de fotografiile dumneavoastră?

A.R.L.: Diferite reviste de specialitate din Franța și Germania au scris despre și au recomandat această serie fotografică și mă bucur că am primit o invitație pentru viitoarea Trienală pentru Fotografie și Arhitectură din Bruxelles.

Povestea bisericilor dislocate din București merită spusă iar și iar mai ales pentru generațiile de astăzi și cele de mâine. Dumneavoastră ați spus-o și într-un volum care, la rândul lui, s-a bucurat de succes. Care va fi însă viitoarea poveste pe care o veți spune, care este viitorul proiect?

A.R.L.: Într-adevăr, sunt foarte bucuros că atât macheta cărții (dummy book) cât și volumul fotografic „Mobile Churches” au fost primite foarte bine. Ele au fost nominalizate și expuse la festivaluri în Franța, Germania, Olanda, Rusia, Argentina, Grecia. Eu lucrez de obicei pe parcursul a câtorva ani la mai multe serii în paralel. Una dintre ele, a fost prezentată pentru prima dată în vara aceasta în Arles, în Sudul Franței, în cadrul festivalului „Voies Off ”. În luna septembrie voi participa la o expoziție de grup curatoriată de Frizi Krella în Berlin, la Galeria Guardini.

Interviu realizat de Simona Popescu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *