Din 2 iunie 2021
MICROEXPOZIȚIE LA MUZEUL DR. NICOLAE MINOVICI
„Luna copiilor”
„Există un apogeu exuberant, învoit și baroc, al copilăriei, care nu poate fi atins decât în lumea satului, și există, de altă parte, aspecte tainice, orizonturi și structuri secrete ale satului, care nu pot fi sesizate decât în copilărie”.
Am reprodus mai sus cuvintele filosofului Lucian Blaga, rostite cu ocazia discursului ținut la primirea sa în Academia Română, Elogiul satului românesc (1937), cosinderându-le un reper pentru propunerea tematicii acestei luni ce marchează începutul verii. Copilăria e legată de joc, de o gândire magică, de posibilități infinite și, consecutive, de înzestrări supranaturale – sau doar umane – ale lucrurilor.
În colecția doctorului Minovici există cinci figurine de lut, jucării de tipul fluiericilor, binecunoscute de generațiile care, până mai ieri, le utilizau cu fascinație. Un câine, una dintre reprezentările cele mai des întâlnite în această categorie de ceramică, câte două grupuri de porumbei și porumbințe, alături de doi cocoși – așadar, simboluri ale păsării, inspirate din realitatea imediată a meșterilor care le modelau. Formele nu se opreau însă la redarea universului zoomorf, ci și asupra aceluia uman, unde femeie capătă un rol central, fiind adesea reprezentată de prunc. Modelate la mână sau pe roata olarului, uneori în matrițe, aceste figurine-fluierici fascinează nu doar copilul, ci și adultul. Decorația lor este una sumară, forma având întâietate; decorul se rezumă la colorarea fluiericiului și la smălțuire sa. Uneori, colorarea se realizează prin picurarea vopselei. Fluiericiul se realizează printr-o formă tubulară perforată, cu un orificiu de suflat, și poate fi atașat piciorului piesei.
Statuete miniaturale de o mare vechime au fost descoperite de arheologi în cercetările lor: de pildă, există statuete cu forme umane sau animaliere ce datează pe teritoriul românesc încă din epoca neolitică. Micile statuete ceramice serveau mai multor credințe și practici ritualice: acelea ale fertilității (foarte multe statuete reprezentând cu precădere figuri feminine), vânătorii sau cultului morților. Înțelegerea de ordin fantastic și utilizarea figurinelor în scopuri ritualice se întâlnea și în cadrul categoriilor mai mici de vârstă: copiii modelau figurinele numite „caloian”, pe care le împodobeau cu flori și pe care le îngropau în pământ ulterior, sau le aruncau în fântâni. Scopul era acela de a invoca ploaia, ritualul fiind însoțit de cântece și dansuri. Nu putem să nu ne gândim în acest context la „dansul ploii” și la păpușile indienilor Pueblo, ce îi reprezintă pe dansatorii „Katsina” sau „katchina”, meniți să invoce ploaia prin gesturile lor ritualice. Păpușile Katsina sunt azi produse de artizanat, însă până în trecutul apropiat aveau o mare însemnătate pentru copiii care le respectau. Totodată, copiii se temeau de aceste reprezentări miniaturale ale celor ce intrau într-un tainic dialog cu forțele (supra)naturale.
Obiectele pot fi văzute la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici (Muzeul Municipiului București) pe întreg parcursul lunii iunie.
Text: Manolache Mădălina, muzeograf
Surse bibliografice:
Blaga, Lucian, „Elogiul satului românesc”, 1937, în Izvoade – eseuri, conferinţe, articole, Editura Minerva, București, 1972.
Ghinoiu, Ion, Sărbători și obiceiuri românești, Editura Elion, București, 2002.
Roșu, Georgeta, Jucarii din lut, Editis, București, 1992.
Pamfile, Tudor, Din vieața poporului român: Jocuri de copii, Vol VI, Academia Română, București, Institutul de Arte Grafice „Progresul”, Ploiești, 1909.
Warburg, Aby, „A lecture on serpent ritual”, Journal of the Warburg Institute, Vol. 2, No. 4 (Apr., 1939), pp. 277-292.