Articol dedicat expoziției „Constantin I. Nottara: Scena este viața mea”! publicat în revista „Literatorul”, ediție nouă, Nr.4, septembrie 2019; revistă aflată sub egida Bibliotecii Metropolitane București, www.bibmet.ro

Text: Ispas Milena; Foto: Dan Căliman
Pentru câteva zeci de minute, intri într-un spațiu în care trăiești alte destine, în alt timp, sau chiar realitatea în devenire și realizezi că te afli în conștiința actului teatral, o cale spre cunoașterea trăirilor omenești. Luminile rampei în emanciparea spiritului teatral românesc s-au aprins pentru prima dată la 27 decembrie 1816, la inițiativa cărturarului Gheorghe Asachi, în cel mai mare centru de cultură al țării, orașul Iași. Drumul istoriei a fost iluminat de mișcarea apostolilor culturii românești de la 1848, când s-au deschis noi dimensiuni pe harta evoluției sociale. Au fost înființate instituții culturale și de învățământ, a apărut presa în limba națională și o mișcare teatrală, conform ideilor iluministe. Arta devenea cartea morală de emancipare și de evoluție.
Măreția acelor vremuri este adusă în conștiința prezentului prin deschiderea porților Palatului Suțu, o frumusețe neogotică, ce poartă emblema Muzeului Municipiului Bucureşti, un loc plin de ceremonie arhitecturală, unde se aniversează 200 de ani de ani de la primul spectacol în limba română din fostul Principat al Țării Românești și 160 de ani de la naşterea uneia dintre cele mai mari personalități ale culturii românești, Constantin I. Nottara.

La Palatul Suțu întâlnești un secol din istoria teatrului românesc, în care simți tensiunea primului turneu oficial al Teatrului Naţional din Bucureşti în Transilvania anului 1919, când actorii celebrau unirea cu țara. Fastuoasa cameră a palatului este dominată de portretele celui care a fost întemeietorulteatrului românesc modern, Constantin I. Nottara, care amintesc forța trăirilor în rolul lui Ștefan cel Mare, Luca Arbore, Octavian August, Richard al III-lea, Hamlet sau Despot Vodă.
Arta spectacolului „naște viață”
Născut în anul de renaștere națională 1859, purta astfel semnul unui destin măreț, evoluția lui artistică dovedindu-se a fi o revelație în teatrul românesc. La absolvirea Conservatorului, a câștigat admirația prințului Ion Ghica, iar lumea criticii teatrale a fost uimită de interpretarea primului personaj, Don Salluste. Era atât de fascinant, încât concepea actul artistic, printr-o sinteză analitică între natura umană și creația literară. Cu o măiestrie de înalt rafinament, a interpretat 700 de roluri și a trăit tot atâtea vieți, la fel de intens, pe tărâmul shakespearian, al Greciei antice sau al istoriei lui Ștefan cel Mare. Mare iubitor de țară, în timpul Primului Război Mondial, împreună cu George Enescu şi Maria Ventura a mers pe front să aline durerea răniților, unde l-a descoperit pe George Vraca, într-un spital din Iași.

Nottara considera că arta spectacolului este cea mai complexă dintre toate artele, pentru că ea „naște viață”. Cunoștea ușa misterioasă prin care intra în universul scenei, unde a trăit până la finalul vieții, când a fost adus cu targa pentru ultima apariţie, în rolul lui Eduard al IV-lea.
Nottara făcea parte dintr-o elită de scriitori, dramaturgi şi actori, care credea în forța morală a artei. Rezonanța sa artistică a transfigurat lumea culturii românești, formând noi valori, printre care se numără nume celebre, precum Tony Bulandra, Velimir Maximilian, Ion Manolescu, Maria Filotti și Elvira Popesco.
Expoziția este un gest nobil al profesioniștilor Muzeului Municipiului București, care încoronează Capitala cu eleganța și sclipirea morală a celor vremuri.
Explicație foto
Nottara portret – lucrare realizată de pictorul Corneliu Baba, primită în dar de C. I. Nottara de la soția sa, actriţa Amelia Welner.
