La primul examen cu viața

Profesorul Doctor Nicolae Minovici predă lecții de prim ajutor funcționarilor Societății „Distribuția”

Bacalaureat sau studenție, avem o perioadă în viața noastră foarte activă în depășit limite și trecut praguri. Acest material dorește să ofere o retro-perspectivă asupra acestei istorii, dintr-o vreme când examenul nu cunoștea simulări înainte de lupta finală. Victoria aparținea numai celor care puteau să facă asocieri între discipline chiar dacă trebuiau să răspundă punctual și aplicat pe o problemă, iar această flexibilitate a gândirii o dobândea numai acela care avea o pregătire suplimentară. Lectura suplimentară și programul adesea spartan de pregătire pe mai multe planuri făcea parte din viața unui adolescent interbelic.

În timpul examenului la Școala de Arte Frumoase din București – cursul de anatomie al profesorului F. Rainer (iunie 1934)

Fiecare tânăr dorea performanță și își încerca limitele încă din liceu. Iar această situație nu se întâlnea numai în Capitală. De pildă, în vara anului 1929, în orășelul Slatina, reședință a dispărutului județ Romanați, elevul Șerban Milcoveanu dădea bacalaureatul, unde „se puneau întrebări suplimentare faţă de ce întrebau membrii comisiei. La limba română m-a întrebat: eşti pentru Arta pentru Artă sau pentru Arta cu tendinţe? Asta era disputa în epocă. Socialiştii făceau din artă un instrument de propagandă, iar Mihail Dragomirescu era pentru Artă pentru Artă. Eu am răspuns: „sunt pentru arta cu mesaj. Să aducă ceva nou. Să deschidă un orizont!”

Pe scările Tribunalului de pe Splai, către finalul anilor 1930

La istorie, am fost întrebat despre legămîntul lui Mihai Viteazul. Am răspuns: „era o necesitate de război fiindcă clasa boierească lupta pe front, iar ţăranii trebuiau să producă”. Petrovici a pus o întrebare suplimentară: „dacă pe tronul României era regele Carol I şi nu Alexandru Ioan Cuza, Kogălniceanu făcea sau nu reformele revoluţionare?” Am răspuns: „să făceau că erau o cucerire a timpului, dar nu se făceau pe cale revoluţionară, prin decrete, ci se făceau pe cale evoluţionistă fiindcă regele Carol era de concepţia germană, evoluţionistă, pe cînd Cuza era de concepţia franceză, revoluţionar!”

La limba latină m-a întrebat Petrovici: „cum îţi explici dumneata, că limba latină, care a fost cea mai perfectă limbă din istoria omenirii, fiind cea mai concisă, a dispărut? Noile popoare neolatine, şi-au făcut alte limbi, cu aceeaşi morfologie, cu acelaşi vocabular, dar nu mai e limbă latină?! Cum îţi explici dispariţia limbii latine?” Am răspuns: „limba latină era bazată pe raţiune, nu pe sentiment, pe cînd neolatinii au creat limbi axate pe sentiment. Latina era o limbă strict raţională, care putea fi a elitei, a clasei conducătoare, dar nu şi a maselor populare. Iar masele populare erau conduse de sentiment, nu de raţiune!”

Ligia Minovici (prima din stânga), alături de părinții săi și sora mai mare, în București

Pentru elevul Radu Mărculescu de la liceul Spiru Haret din București, bacalaureatul „a fost splendid. L-am dat cu părintele Nae Popescu; avea omul o figură aşa de Dumnezeu, cu un duh blând şi plete albe. Toţi am absolvit bacalaureatul din clasa noastră. Eram bine pregătiţi. L-am luat cu 9.50. Asistau şi părinţii la el. A urmat o masă la care a fost invitat şi Mircea Eliade, care făcuse liceul la Spiru Haret, dar el îl părăsise cînd noi intram. Era cu opt ani mai mare ca mine. Ceva din faima lui rămăsese în liceu. Tocmai se întorsese din India. Se întîmpla în 1932. Masa de bacalaureat s-a ţinut la „Drăguş”, vis-a-vis de liceul Titu Maiorescu.  Acolo ne-am sărbătorit intrarea în lume”.

Sanda Tattarescu-Negroponte, după bacalaureat, în timpul școlii «Monkey Club»

Sanda Tattarescu-Negroponte, fiică de prim ministru și ministru de externe, a terminat liceul „cu două bacalaureate, unul francez la Notre Damme de Sion şi unul român, la care ţinea tatăl meu, la liceul Regina Maria. I-am spus tatălui meu că le voi lua în acelaşi an lucru pentru care am cerut prima mea maşină. Spun asta pentru că nu vreau să se spună că am dus o viaţă de călugăriţă, nu! Nicidecum, am profitat de viaţă din plin. Dar vreau să vă spun realităţile. Am luat bacalaureatele amîndouă, am primit maşina, care era un Mercury foarte frumos, de culoare albă şi scaune capitonate în roşu. Şoferul nostru cînd a trebuit să o ducă la Târgu Jiu, pentru că acolo ne aflam noi, după ce i-a scos sigiliile în vamă, a făcut-o zob! A intrat într-un pom şi a fost din fericire ejectat pentru că maşina era decapotabilă, asltfel ar fi fost omorît pe loc. Cine a fost cel mai fericit de acest incident? Tatăl meu, care mi-o dăduse contrar dorinţelor lui”.

În așteptarea examenului de anatomie al profesorului Francisc Rainer – amfiteatrul Facultății de medicină, către 1927

Pentru studenta la Drept Ligia Tudoran, venită și ea din zona județului Romanați, viața examenelor a fost luată în foarte serios: „a trebuit să muncesc de când mi-am terminat studiile, adică nu am dus nici măcar o viaţă mondenă. Ca să faci două facultăţi şi să dai atâtea examene – începeam vara cu examenele… nu se mai terminau. Mai lăsam eu şi toamna. Examenul să dădea la toate materiile într-o singură zi…, întrai cum vroiai… în sala asta Procedură Penală, aici Civilă… în aceeaşi dimineaţă. Trebuia să te concentrezi”.

Examenul cu viața este un cotinuu antrenament, iar profesionaliarea continuă te ajută să te cucerești, cu fiecare pas. Reușita de a convinge o altă persoană de informația dobândită și mai ales de conectarea unei informații specializate cu alte domenii aparent îndepărtate, reprezintă întotdeauna o cheie pentru a deschide poarta succesului în carieră.

Adrian Majuru

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *