Timpul Orașului a fost cea dintâi experiență expozițională de anvergură pentru că a implicat un efort colectiv fără precedent pentru Muzeul Municipiului București. În primele luni ale anului 2015 a trebuit creat conceptul noii expoziții permanente a MMB.
Întregul construct a prins contur, registru cu registru, datorită colaborării tuturor secțiilor și specialiștilor din MMB, alături de colaboratori externi. Au fost comandamente săptămânale timp de patru luni și a fost nevoie de sincronizări între firul narativ al expoziției, furnizarea serviciilor și implementarea etapelor expoziționale. Acest proiect este rezultatul unui efort colectiv, unde fiecare adăugare creativă a fost binevenită și prinsă în proiect.
Punctul de plecare a fost o recomandare de imersiune în propria noastră viață. Trebuia să existe un îndemn pozitiv și legat de problemele prezente ale căror inadecvări sunt reprezentări ale unui trecut insuficient exprimat la timpul său. Iar recomandarea noastră este: întoarce-te pentru a privi înainte!
Și să presupunem că ești la mijlocul vieții tale și ai împlinit 50 de ani. Dacă îți vei lua curajul să te privești în oglindă mai atent încearcă să-ți fixezi privirea în proprii tăi ochi. Întâi vei descoperi dintr-o suflare că ai putea fi diferit. Și apoi acest diferit începe să urce din abisuri spre suprafețe senzoriale, iar în fața ochilor tăi vezi că începi să te schimbi. Treptat, la început foarte încet, adultul cu părul alb se remodelează în tânărul încă foarte apropiat, iar apoi, iată și adolescentul de care ai uitat.
După foarte puțin timp, în fața privirii tale, dispari, semn că ai trecut de timpul tău trăit și începi să-i vezi alături pe părinții tăi, pe când se întâlneau în tinerețea lor, apoi bunicii cu lumea lor foarte diferită de a ta. Și toate se schimbă în jurul tău fără să te atingă în vreun fel, ci doar privindu-le să înțelegi trecerea aceasta a timpului. Și iată cum arăta lumea fără internet, telefon, radio, mașini pe stradă, dar cu altă trecere a timpului de la o zi la alta.
Diligențele care traversau în câteva săptămâni o țară care nu cunoștea încă linia de cale ferată, iar mai târziu, nici șoseaua. Dar oamenii priveau cu atenție detaliul fiecărei zile astfel încât nimic să nu aibă cusur, de la vestimentație și gest până la fiecare treaptă a vieții. Și atunci erau cariere și profesii pentru care se luptau mulți. Cu fiecare sută de ani ce trece înapoi, vezi cât de multe dispar din lumea din care obișnuiești să privești dar, în același timp, cât de puțin ești schimbat față de oamenii pe care îi vezi în jurul tău, deși trei sute de ani nu-i tocmai puțin.
Orașul este tot mai restrâns, iar casele se risipesc pe întinse maidane înconjurate de grădini și livezi. Iată cum personaje pitorești în haine orientale și oameni obișnuiți în straie țărănești flanează prin fața ochilor tăi. Și vezi obișnuitul epocii trecute, suferințele războaielor și ale vieții nesigure, cu fiecare schimbare de domnie, interioarele caselor, lipsite de mobila de care ești atât de atașat, dar privește-le îmbodobite de scoarțe și covoare, panoplii cu armele strămoșilor, câte un tablou pictat de vreun „zugrav” străin, însă foarte multe icoane și candele aprinse pentru norocul fiecărei zile.
Dar, pentru că privind nu te oprești aici, lumea prin care continui să mergi pare că se restrânge într-un hublou prin care orașul pare a se fi topit cu fiecare sută de ani trecută. Și uite, locul în care te afli acum nu este altceva decât un sat de câmpie la marginea unui râu dispărut și el, numit nu demult Bucureștioara. În fața privirii tale, boierul țării, Colțea Doicescu, își ridica o biserică din lemn dincolo de târgul Bucureștilor, iar dacă întorci privirea de-acum, poți vedea și azi această biserică, la peste 400 de ani distanță. Pentru că stărui să privești înainte, iată cum și acest sat dispare și în locul lui apar colțuri de păduri întinse prin care, uneori, mai trec negustori spre Dunăre sau către munți, dar, cel mai adesea este pustiu. Și acest pustiu coboară și mai mult în timp, iar despre el mai povestesc uneori arheologii. Sunt zeci de mii de ani în fața privirii tale de-acum și pentru că nimic aproape nu se mai schimbă în fața ta, ei bine, de-acum te poți întoarce și să te bucuri de lumea aceasta creată pentru tine, de fiecare generație trecută. Și să prețuiești fiecare efort făcut, fiecare sacrificiu al celor mulți care s-au stins pentru confortul nostru de azi și siguranța fiecărei clipe trăite.
Apoi este firesc să te gândești la ce vei fi peste zece sau treizeci de ani. Care va fi lumea bătrâneții tale. Ei bine, ea va fi suma eforturilor tale de a face bine, de a-ți modela propria viață și, apoi, de la o vârstă anume, să începi să îi ajuți pe alții să ridice lumea pe care o vei lăsa curând în urma ta, căci acesta este mersul lucrurilor și aceasta este singura moștenire a timpului.
Iată ce dorim să înțelegi cu această călătorie inversă, din acest mod diferit de a înțelege istoria. Ești parte din ea, o poți schimba prin propriul tău proiect de viață și această schimbare o poți dărui celor care o vor schimba, la rândul lor, peste o generație.
Adrian Majuru
Notă: Expoziția „Timpul Orașului” poate fi vizitată la Palatul Suțu.