Idei în Agora: „Phoenix – De la contracultură la înalta cultură”, cu Nicu Covaci

Muzeul Municipiului București vă invită la Idei în Agora cu tema „Phoenix – De la contracultură la înalta cultură”. Nicu Covaci în dialog cu Sorin Antohi. Întâlnirea are loc marți,17 octombrie 2023, ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151). Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. VIDEO INTEGRAL MAI JOS.

„De la debutul său din 1962 (la un an de la înființare) și pînă azi, formația Phoenix, avatarii săi pre- și post-Phoenix (Sfinții, Transsylvania Phoenix), precum și diversele alte proiecte muzicale care au însoțit-o ori s-au desprins din ea au reprezentat o constantă a culturii noastre publice. Pentru cîteva generații de oameni din cam toate straturile socio-culturale, Phoenix a fost și o referință existențială importantă, devenind un mit cultural.

S-au spus și scris multe despre toate acestea, de la cronici și interviuri la memorii și analize. Cea mai recentă publicație relevantă este Formația Phoenix: muzică, politică, filosofie, volum colectiv interdisciplinar coordonat de Emanuel Copilaș (Editura Universității de Vest din Timișoara, 2023, colecția “Filosofia în viață”, 452 pp.). Cei șaisprezece autori care participă la proiect au reușit să aducă sistematic fenomenul Phoenix din zona culturii populare, prin cea a contraculturii, în sfera înaltei culturi. Nicu Covaci este invitatul meu la această ediție a întâlnirilor Idei în Agora” – Sorin Antohi

*****

Nicu Covaci (n. Nicolae Covaciu, 1947) este figura centrală a istoriei, memoriei și mitologiei Phoenix. Artist complet (muzică, arte vizuale, poezie), fondator și lider înnăscut (deci incomod), memorialist înzestrat și polemist redutabil, a transformat boema juvenilă în frondă, apoi – după o etapă de căutări în Occident – în regăsire lucidă (și prin urmare amară) a patriei. O regăsire simbolică, în suflet și în spirit, în spații și timpuri alternative, marcate de nostalgia originilor și fantasmele renașterilor viitoare.

*****

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.

Idei în Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat în 2017 de Sorin Antohi și este susținut de Adrian Majuru. Realizat de Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume. Întâlnirile au formate diferite și propun un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii. Filmele, postate pe YouTube la https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ ; Arhiva, la www.sorinantohi.org și http://muzeulbucurestiului.ro/idei-in-agora.html V. și https://www.facebook.com/IdeiinAgora/

Programul a început pe 21 iunie 2017, cu un dialog între Gregory Claeys și Sorin Antohi, Marx and Marxism: Utopia, Dystopia, History. La cele 78 de evenimente și 3 reuniuni conexe au participat 102 invitați (unii au revenit cel puțin o dată) din România (majoritatea), Armenia, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Franța, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Spania, Statele Unite, Turcia, Ucraina, Ungaria.

LXI: Democrația liberală în criză. Aurelian Crăiuțu în dialog cu Sorin Antohi (20.06.2022). LXII: Opera și viața. Priviri retrospective și prospective. Sorin Alexandrescu în dialog cu Sorin Antohi (4.10.2022). LXIII: Natura sau societatea? Perspectiva neurocriminologiei. Jean Jacques Askenasy în dialog cu Sorin Antohi (18.10.2022). LXIV: Imaginarul social. Corin Braga în dialog cu Sorin Antohi (28.10.2022). LXV: Ioan Petru Culianu and the History of Religions. Giovanni Casadio talks to Sorin Antohi (1.11.2022). LXVI: O meta-știință a Omului Nou? Întoarcere în România anilor 1940-1970. Marius Turda în dialog cu Sorin Antohi (Palatul Suțu). LXVII: Noica. După 35 de ani. Andrei Pleșu în dialog cu Sorin Antohi (6.12.2022). LXVIII: Situațiunea. Bilanțul unei generații istorice: 1989-2022. Alina Mungiu-Pippidi în dialog cu Sorin Antohi (17.01.2023). LXIX: Nebunie și justiție la români în secolele XVII-XX. Octavian Buda în dialog cu Sorin Antohi. LXX: Război și pace în Ucraina. Radu Carp și Marianna Prîsiajniuk în dialog cu Sorin Antohi (14.02.2023). LXXI: Grupul de la Iași. Contracultură și disidență în anii ’80. Dan Alexe în dialog cu Sorin Antohi (28.02.2023). LXXII: 6-8.03.2023. Egoistorie, microistorie, istorie. Alexandru Zub în dialog cu Sorin Antohi (6-8.03.2023, Văratec). LXXIII: România neîmplinită. Speranțele și dezamăgirile Generației ’80. Stelian Tănase în dialog cu Sorin Antohi (14.03.2023). LXXIV: Deplasarea spre Est. Războiul din Ucraina și redefinirea Europei. Sorin Bocancea în dialog cu Sorin Antohi (28.03.2023). LXXV: Ideea națională în România de azi. Ioan-Aurel Pop în dialog cu Sorin Antohi (25.04.2023). LXXVI: Cultură și spirit public în România de azi. Ion Bogdan Lefter în dialog cu Sorin Antohi (9.05.2023). LXXVII: Mihai Șora. Așa cum l-am cunoscut. Marius Ghica în dialog cu Sorin Antohi (16.05.2023). LXXVIII: Democrația sub asalt. Ce-i de făcut? Daniel Dăianu în dialog cu Sorin Antohi (6.06.2023). LXXIX: „În America am văzut mai mult decît America”. Ce ar spune Tocqueville astăzi? Aurelian Crăiuțu în dialog cu Sorin Antohi (20.06.2023). LXXX: Cultură și spirit public în România de azi. Discuția continuă. Ion Bogdan Lefter în dialog cu Sorin Antohi (26.09.2023). LXXXI: Noua (dez)ordine mondială. O perspectivă istorică. Adrian Pop în dialog cu Sorin Antohi (3.10.2023).

În pregătire: LXXXIII: 21-22 octombrie 2023, Armenian Identities. Homelands and Diasporas. International Conference. LXXXIV: 31 octombrie 2023, A Pessimist’s Tour of the World Today. Not as Good as Yesterday but Better Than Tomorrow. Paul Michelson în dialog cu Sorin Antohi.

În afara seriei, dar legat de ea, au avut loc: România Mare 2.0. De la insula de latinitate la arhipelagul global, conferință organizată Sorin Antohi (23-24.11.2018); Royal Colloquium IV, From Dystopia to Posthistory. Conveners: Sorin Antohi and Gregory Claeys (23.06.2019); The Museum of the Future / Muzeul Viitorului / Museum der Zukunft. Public debate. Volker Rodekamp, Anselm Hartinger, Adrian Majuru. Moderator: Sorin Antohi (3.10.2019). Evenimentele sunt arhivate la adresele menționate mai sus.

Sari la conținut