Idei în Agora: „Imaginarul social”, invitat Corin Braga

Muzeul Municipiului București a organizat Idei în Agora, vineri, 28 octombrie, de la ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151). Corin Braga în dialog cu Sorin Antohi. Tema: „Imaginarul social”. (înregistrarea integrală este mai jos)

Intrarea este liberă.

„În mare măsură sub influența lui Mircea Eliade, care acoperea vaste orizonturi și îndemna deopotrivă la erudiție și creativitate, de la literatură la istoria religiilor și la toate domeniile conexe, ajungând la societate și (an)istorie, lumea literar-cultural-academică românească a manifestat în anii 1970-1980 un interes special pentru tot ce putea fi asociat noțiunii de fantastic. Cu toate acestea, noțiunea de imaginar social și-a făcut drum mai lent și mai marginal, astfel că am putut asista la afirmarea ei publică deplină abia în anii 1990, când ea era deconstruită, demistificată și puternic contestată pe plan teoretic-metodologic-ideologic.

Pe acest fundal, dar conectându-se rapid la mediile occidentale (inițial preponderent francofone), și-a construit Corin Braga opera singulară de savant, prozator, animator și lider academic. El a devenit astfel și partenerul meu ideal într-un dialog liber pe tema de mai sus. Subtemele propuse de el la cererea mea sunt: (1) imaginație-imaginar-imaginal; (2) arhetipocritică în postmodernitate (cum rezolvăm oximoronul); (3) arhetip-anarhetip-eschatip; (4) tetralogia lui de proză (v. mai jos). Voi încerca să intervin la primele și voi asculta la ultima”.

Sorin Antohi

*****

Corin Braga (n. 1961) este profesor de literatură comparată (fost prodecan și decan) la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (actual prorector). Are două doctorate – în Filologie (la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, 1997) și în Filosofie (la Universitatea Jean Moulin, din Lyon, 2008). Este directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului, directorul „Caietelor Echinox”, coordonator al colecţiei Mundus Imaginalis la Editura Dacia şi al colecţiei Phantasma la Editura Tracus Arte. Membru corespondent al Academia de Ciencias din Buenos Aires, Argentina, vicepreşedinte al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România, vicepreședinte al CRI2i (Centre de Recherches Internationales sur l’imaginaire), membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN Clubului Român. Membru în Academia Europaea.

Publicații majore: „Nichita Stănescu. Orizontul imaginar” (1993), „Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare” (1998), „10 studii de arhetipologie” (1999), „Le Paradis interdit au Moyen Âge 1. La quête manquée de l’Eden oriental” (2004), „La quête manquée de l’Avalon occidentale. Le Paradis interdit au Moyen Âge 2” (2006), „De la arhetip la anarhetip” (2006), „Du paradis perdu à l’antiutopie aux XVIe-XVIIIe siècles” (2010), „Psihobiografii” (2011), „Les antiutopies classiques” (2012), „Pour une morphologie du genre utopique” (2018), „Archétypologie postmoderne” (2019). A coordonat volumele „Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma” (2007), „Morfologia lumilor posibile. Utopie, antiutopie, science-fiction, fantasy” (2015), „Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Invitații Phantasm”a (2021) și seria „Enciclopedia imaginariilor din România” (vol. I-V, 2020). A mai publicat tetralogia de romane onirice „Noctambulii”, din care fac parte „Claustrofobul” (1992), „Hidr”a (1996), „Luiza Textori”s (2012) și „Ventrilocul” (2022). A publicat, de asemenea, „Oniria. Jurnal de vise” (1985-1995) (1999) și „Acedia. Jurnal de vis”e (1998-2007) (2014).

*****

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. Mai multe informații la www.sorinantohi.org

Idei în Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat în 2017 de Sorin Antohi și este susținut de Adrian Majuru. Realizat de Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume. Întâlnirile au formate diferite (dialoguri, conferințe, colocvii, seminarii, dezbateri publice etc.), propunând un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii. Evenimentele sunt filmate și postate pe YouTube la https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ

Arhiva se găsește la www.sorinantohi.org și http://muzeulbucurestiului.ro/idei-in-agora.html V. și https://www.facebook.com/IdeiinAgora/

Programul a început pe 21 iunie 2017, cu un dialog între Gregory Claeys și Sorin Antohi, „Marx and Marxism: Utopia, Dystopia, History”. Până ce pandemia a suspendat seria, au avut loc 60 de evenimente Idei în Agora și 3 reuniuni conexe (descrise mai jos). Cei 93 de invitați (unii au revenit cel puțin o dată) au provenit din România (majoritatea), Armenia, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Franța, Germania, Israel, Marea Britanie, Republica Moldova, Spania, Statele Unite, Turcia, Ungaria. Ultima întâlnire înainte de pandemie a fost LX: „Jazz, cultură, libertate”. Virgil Mihaiu în dialog cu Sorin Antohi (25.02.2020). Trei întâlniri anunțate au fost anulate. Una, cu Mihai Spăriosu, nu mai poate fi reprogramată…

LXI: Democrația liberală în criză. Aurelian Crăiuțu în dialog cu Sorin Antohi (20.06.2022). LXII: Opera și viața. Priviri retrospective și prospective. Sorin Alexandrescu în dialog cu Sorin Antohi (4.10.2022). LXIII: Natura sau societatea? Perspectiva neurocriminologiei. Jean Jacques Askenasy în dialog cu Sorin Antohi (18.10.2022)

În pregătire: LXV: 1.11.2022, 18:00. Ioan Petru Culianu and the History of Religions. Giovanni Casadio talks to Sorin Antohi. LXVI: 11.11.2022, 16:00. O meta-știință a Omului Nou? Întoarcere în România anilor 1940-1970. Marius Turda în dialog cu Sorin Antohi. LXVII: 22.11.2022, 18:00. Populismul. Idei, ideologii, acțiuni. Michael Shafir în dialog cu Sorin Antohi. LXVIII: 6.12.2022, 18:00. Noica. După 35 de ani. Andrei Pleșu în dialog cu Sorin Antohi.

În afara seriei, dar legat de ea, au avut loc: România Mare 2.0. De la insula de latinitate la arhipelagul global, conferință organizată Sorin Antohi (23-24.11.2018); Royal Colloquium IV, From Dystopia to Posthistory. Conveners: Sorin Antohi and Gregory Claeys (23.06.2019); The Museum of the Future / Muzeul Viitorului / Museum der Zukunft. Public debate. Volker Rodekamp, Anselm Hartinger, Adrian Majuru. Moderator: Sorin Antohi (3.10.2019). Evenimentele au fost transmise și arhivate la adresele menționate mai sus.

Sari la conținut