Marea Foamete din Basarabia, 1946-47. Ideologie, context și economie morală
Sorin Antohi în dialog cu Igor Cașu
”La 100 de ani de la Marea Unire și la 27 de la prăbușirea URSS, Republica Moldova este practic integrată cultural cu România. După entuziasmele unioniste ale generației ajunse la maturitate în comunismul de stat (Podul de Flori este metafora și limita lor), scriitorii din jurul revistei Contrafort, echivalentul basarabean al Generațiilor 80 și 90, au construit de peste două decenii, în domeniul cultural centrat pe literatură și arte, durabile poduri de idei și forme, prefigurând o sferă publică româno-română transfrontalieră. Astăzi, de la toate formele de muzică, arte vizuale și coregrafie la toate ideile din științe și la numeroase inițiative civice și politice, Basarabia este o prezență familiară și pregnantă în România. (Folosesc noțiunea tradițională, Basarabia, și nu pe cea geopolitică, mai recentă, pentru a semnala că și sudul regiunii istorice, Bugeacul, astăzi ucrainean, participă la acest proces,
în ciuda ostilității autorităților de la Kiev, poate chiar mai activ decât Bucovina de Nord, simbolic mai prezentă în imaginarul identității românești, dar tot ucraineană acum.)
Începută chiar din 1990, pe fondul sfârșitului URSS, integrarea prin educație – printr-un vast program de burse de studii în România, camuflat inițial (fără ca sovieticii să se opună) ca schimb bilateral (asimetric: noi am dat 2.000 de burse, iar sovieticii ofereau 20), o inițiativă la care sunt mândru că am contribuit efectiv – este fără îndoială contribuția esențială a statului român de vest la ridicarea statului român de est din “cenușa imperiului” sovietic. De mai mulți ani, absolvenții de dincolo de Prut ai liceelor și universităților românești reprezintă un element dinamic și prețios al vieții cultural-artistice și academice, oriunde s-ar afla: în Republica Moldova, în România, în lumea largă (unde au de regulă și pașapoarte românești, ca atâția migranți de toate profesiunile). Acești oameni, luptând cu multe obstacole (între care cele mai triste sunt condescendența semi-orientalistă, antipatia invidioasă și concurența neloială manifestate de românii din România, adesea mai slabi și, în orice caz, mai bine conectați și mai cinici), au reușit acolo unde politicienii de pe ambele maluri ale Prutului au eșuat (ori au reușit numai în măsura în care le-au urmat traseul și exemplul, începând cu formarea în România).
După ce l-am invitat la Idei în Agora pe Andrei Cușco (v. pe YouTube memorabila sa conferință de pe 21 noiembrie 2017), istoric strălucit format la Chișinău și Budapesta (CEU), îl am oaspete acum pe Igor Cașu, istoric valoros din același grup, format la Iași. Fiecare dintre ei, alături de colegi și prieteni de-ai lor ca Petru Negură, Diana Dumitru, Virgil Pâslariuc și alții, reprezintă o șansă pentru cultura și știința de limbă română, pentru spațiul românesc înțeles ca arhipelag global: România Mare 2.0” – Sorin Antohi
Foametea, ca și epidemiile aferente, reprezintă un aproape omniprezent în istoria premodernă și modernă a Europei și a lumii întregi. De regulă, în Antichitate și Evul Mediu, foametea își găsește originea în factori obiectivi, precum seceta sau alte dezastre naturale, atunci când nu este urmarea războaielor. Cauzele foametei în modernitate sunt oarecum diferite, factorul climateric continuând a fi unul important, dar nu determinant, în apariția foametei și a consecințelor letale de masă. După 1800, odată cu înbunătățirea sitemului de transport și cu alte binefaceri ale progresului tehnologic, factorul politic și ideologic este în linii mari responsabil de perpetuarea mortalității excesive cauzate de lipsa hranei. Acest lucru este valabil și pentru apariția foametei în regimurile comuniste. În cazul sovietic, legătura dintre ideologie și foamete este foarte strânsă, mai ales în cea de la începutul anilor 1930, dar și în cea postbelică. Cu alte cuvinte, așa cum apreciază nuanțat specialiști renumiți, precum Michael Ellman, pe urmele lui Robert Conquest, mortalitatea excesivă putea fi evitată cel puțin parțial atât în anii 1932-33, cât și 1946-47, dacă statul sovietic ar fi stabilit ca prioritate salvarea vieților omenești.
Ceea ce nu a fost cazul, dat fiind că regimul urmărea obiective de ordin ideologic și geopolitic, consimțind sacrificarea țăranilor (mai ales) pe altarul unor interese considerate net superioare salvgardării vieții unor categorii sociale. Epicentrul foametei postbelice sovietice e format de teritorii care au cunoscut fenomenul în anii 1932-33, plus Basarabia și unele regiuni din Siberia apuseană. Cele mai cumplite consecințe la scara URSS – după indicatori precum mortalitatea excesivă și cazurile de antropofagie – apar în Basarabia, în toată provincia, nu numai în părțile incluse în RSS Moldovenească. Ce factori explică această realitate, dincolo de cel climateric și de urmările războiului? Poate fi vorba de o răzbunare față de populația unei foste provincii a României interbelice, stat satelit al Axei în Al Doilea Război Mondial? De ce atunci județe cu o populație preponderent românească, Orhei, Soroca și Bălți, sunt mai puțin afectate de foamete? De ce Bucovina de Nord, un alt teritoriu pierdut de România după 1944, nu cunoaște o mortalitate excesivă comparabilă cu cea a Basarabiei? De ce alte teritorii reocupate de Armata Roșie, precum Ucraina de Vest și Țările Baltice, nu cunosc fenomenul foametei decât într-o mică măsură? Ce rol are în această ecuație nivelul de rezistență armată a populației, dar și structura economiei locale? De ce în raioanele din stânga Nistrului, colectivizate în interbelic, canibalismul și alți indicatori ai foametei sunt incomparabil mai mici decât în partea basarabeană a RSSM? Ideologia și contextul postbelic sovietic, european și mondial sunt factori îndeobște considerați determinanți, care explică catastrofa umanitară sovietică, mai ales cea în teritoriul dintre Prut și Nistru.
Dar cum explicăm diferențele regionale, între sud, centru și nord, și, mai ales, cele din cadrul unuia și aceluiași raion? Ce rol au economia morală și cultura politică în perspectivă longue durée în profilarea acestor diferențe? Acestea și alte interogații conexe vor constitui substanța acestei prezentări.