Idei în Agora – Genocidul armean. Un “trecut care nu trece”

Genocidul armean. Un “trecut care nu trece”

Sorin Antohi în dialog cu Bedros Horasangian

”Cultura publică din România nu excelează la capitolul memorie, deși referințele (așa-zis) istorice, adesea selective, răstălmăcite și instrumentate politic, nu lipsesc. Una din temele academice, civice și politice recurente de după 1989 a fost justiția retrospectivă, un cadru complex – istoric, memorial, moral, etic și juridic – în care se abordează în special trecutul nostru recent. Acel trecut care nu s-a așezat consensual în tratatele de istorie, nu s-a “liniștit” (Paul Ricoeur), un “trecut care nu trece” (Henry Russo). Înainte ca uitarea și rescrierea să-l șteargă, acel trecut trebuie analizat, interpretat, înțeles.

Dar sunt oare românii interesați de trecutul și de suferințele altora? Poate un popor care ajunge adesea la ura-de-sine (inclusiv pe calea autoderiziunii) să sufere pentru tragediile străinilor? Măcar pentru cele ale străinilor noștri, cei care au ajuns mai demult ori mai de curînd să trăiască alături de noi? Mai mult: pe cînd germanii nu-i plâng decât pe morții altora (în special pe evreii pe care i-au exterminat chiar ei), românii par să-i plângă (în special festivist) numai pe-ai lor. Ambele situații ridică mari semne de întrebare. De exemplu: nu există legături între doliul individual, cel comunitar, cel național și cel universal?

De la asemenea întrebări și de la evocarea cazului paradigmatic al Genocidului Armean va porni dialogul meu cu Bedros Horasangian” – Sorin Antohi

Bedros Horasangian (n. 1947), unul dintre cei mai importanți scriitori români, a absolvit Institutul Politehnic din București și a lucrat la început ca inginer. După ce a debutat ca scriitor, a ocupat diferite posturi la Arhiepiscopia Armeană din București, la mai multe ziare și periodice culturale, precum și în diplomație (atașat cultural la Ambasada României din Atena; director-adjunct al Institutului Cultural Român din New York). A publicat numeroase cărți de literatură foarte bine primite de critică și de public, comentarii politice, cronici literare și muzicale, eseuri, editoriale etc. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor (1984) și Premiul Academiei Române (1987). Principalele opere: Curcubeul de la miezul nopții (proză scurtă, 1984); Închiderea ediției (proză scurtă, 1984); Parcul loanid (proză scurtă, 1986); Sala de așteptare (roman, 1987); În larg (roman, 1989); Portocala de adio (proză scurtă, 1989); Misteriosul om în negru sau Ora melomanului. Roman în foarte multe părți (roman, 1992), Enciclopedia armenilor (proză, 1994); Bonjour, popor! (eseuri, 1995); Zăpada mieilor (roman, 1996); Integrarea europeană (poeme, 1997), Obsesia. Cine l-a ucis pe Olof Palme (roman, 2002), Miss Perfumado și alte femei (proză scurtă, 2009). A scris, tradus, selectat, comandat, inspirat cele mai multe dintre materialele care alcătuiesc impresionantul Dosar 1915, un efort pe termen lung de informare a publicului din România cu privire la Genocidul Armean: http://www.araratonline.com/category/istorie/dosar1915/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *