Preistoria reprezintă prima și cea mai lungă perioadă din istoria umanității, cuprinzând un interval de timp de peste șase milioane de ani, de la primele urme specific umane și până la apariția scrisului. Manifestările omului preistoric pot fi astfel studiate doar prin prisma urmelor materiale rămase și păstrate sub pământ peste milenii. Descoperirea, analizarea, interpretarea și valorificarea acestora revin arheologiei.
În România, cercetarea arheologică a siturilor preistorice are o istorie de peste un secol și este continuată și în prezent. Munca depusă de arheologi s-a materializat pe de o parte prin îmbogățirea constantă a colecțiilor muzeale și educarea publicului larg prin intermediul expozițiilor de profil, iar pe de altă parte prin studii de specialitate care au adus un aport constant la cunoașterea caracteristicilor comunităților umane din trecut.
Muzeul Municipiului București continuă lunga tradiție a cercetărilor arheologice în situri preistorice din Sudul României, prin participarea, începând cu anul 2017, într-un proiect multianual de cercetare sistematică a renumitului sit eneolitic de la Gumelnița (Fig. 1).
Echipa de cercetare multidisciplinară a sitului este condusă de un consorțiu format din Muzeul Civilizației Gumelnița Oltenița, Muzeul Municipiului București și Institutul Național al Patrimoniului, împreună cu specialiști de la alte instituții din România (Universitatea din București, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Muzeul Național de Istorie a României, Universitatea din Iași „Al. I. Cuza”, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni).
Situl eneolitic de la Gumelnița
Așezarea preistorică este situată în zona de Est a confluenței râului Argeș cu fluviul Dunăre, pe un martor de eroziune impunător (denumit „Măgura Gumelnița” sau „Măgura Calomfirescu”), aflat la o distanță de cca. 4 km NE de municipiul Oltenița.
Prima mențiune cartografică apare pe o hartă austriacă de la 1790, unde este marcată cu Russiche Schanz (întăritură rusească). Prin comparație cu o hartă actuală (Fig. 2), este lesne de observat transformarea radicală a peisajului din jurul sitului sub influența activităților umane din ultimele două secole (amenajarea cursului fluviului și asanarea luncii inundabile).
Situl este pentru prima dată amintit ca stațiune preistorică de Vasile Pârvan în 1922. Materialele strânse din perimetrul așezării de Barbu Ionescu, economist din Oltenița pasionat de istoria și preistoria locală, fac obiectul unei prime publicații despre specificul eneolitic al artefactelor din așezare, studiu realizat în 1924 de Vladimir Dumitrescu de la Muzeul Național de Antichități din București. Acesta demarează în anul 1925 primele cercetări arheologice cu caracter științific din așezarea de la Gumelnița (în partea de NV a acesteia) și publică rezultatele obținute în același an.
Au fost atunci identificate depozite arheologice de până la patru metri grosime, toate aparținând perioadei eneolitice, fapt ce a condus la încadrarea sitului în categoria așezărilor de tip tell(movile formate prin locuiri succesive în același loc, specifice pentru perioada neo-eneolitică din Orientul Apropiat, Anatolia și Sud-Estul Europei).
Raportat la distribuția stratigrafică și la caracteristicile obiectelor descoperite (în principal a vaselor ceramice), Vladimir Dumitrescu definește două faze principale: Gumelnița B în partea superioară și Gumelnița A în nivelurile inferioare.
Cultura materială a comunităților care au locuit pe Măgura Gumelnița impresionează prin bogăție și diversitate: vase ceramice atent decorate, unelte din os, piatră și silex, figurine din lut ars, obiecte din cupru și chiar un pandativ din aur. Aceste prime descoperiri documentate arheologic au stat la baza definirii culturii (sau civilizației) Gumelnița, reprezentativă pentru perioada eneoliticului mijlociu din Sudul și Sud-Estul României și parte a complexului cultural Gumelnița-Kodjadermen-Karanovo VI, care acoperă un areal de la Carpați până la Marea Egee. Tot acum sunt descoperite și răzlețe fragmente ceramice specifice culturii anterioare, Boian, care atestă o locuire a movilei și în perioada eneoliticului timpuriu.
Cercetările arheologice de la începutul anilor ’20 ai secolului trecut din siturile eneolitice din Sudul României (printre care se numără Gumelnița, Sultana-Malu Roșu, Vărăști-Grădiștea Ulmilor și Căscioarele-Ostrovel) sunt încheiate după puțin timp și vor mai trece alte câteva decenii până când vor fi reluate.
În cazul sitului Gumelnița, săpături sporadnice și fără documentare arheologică adecvată au fost realizate de Barbu Ionescu și Dinu V. Rosetti în perioada interbelică. Primul dintre aceștia a adunat de-a lungul timpului o colecție impresionantă de artefacte care mai târziu au stat la baza înființării în 1957 a Muzeului Raional Oltenița (actualmente Muzeul Civilizației Gumelnița din Oltenița). Rezultatele săpăturilor lui Dinu V. Rosetti rămân, până la această dată, necunoscute.
Vladimir Dumitrescu reia pentru o perioadă de doar 12 zile cercetările arheologice în 1960, pentru efectuarea unui sondaj de (re)verificare a stratigrafiei așezării. Sunt identificate patru niveluri de locuire (faza Gumelnița B, cel superior, respectiv faza Gumelnița A, în următoarele trei).
Este bine documentată prezența resturilor unor locuințe de suprafață în toate nivelurile, acestea fiind realizate din pereți din lut susținuți de stâlpi din lemn și cu podele din lut bătătorit. Materialele arheologice sunt foarte asemănătoare cu cele descoperite în campania din 1925: vase ceramice decorate divers (în relief, cu incizii sau pictate cu grafit), figurine antropomorfe din lut ars sau os, topoare din piatră, unelte din silex, os și corn de cerb, piese de cupru și, din nou, un alt pandativ din aur. Printre descoperirile de excepție din anul 1960 se numără perechea formată din două figurine antropomorfe din lut ars, un bărbat și o femeie, denumită sugestiv de specialiști „perechea primordială” (Fig. 3).
Cercetări de scurtă durată, realizate cu scopul de a salva de la distrugere resturile unei locuințe din nivelul superior, au fost realizate în anul 1963.
Materialele recuperate sunt spectaculoase, dintre care amintim două vase ceramice specifice culturii Cucuteni (cultură eneolitică contemporană, specifică pentru zona Moldovei), alte vase ceramice cu aspect unicat, un fragment dintr-un vas de marmură sau o figurină antropomorfă cu două fețe care poartă pe cap un vas ceramic (Fig. 4).
În perioada anilor ’60 este descoperită accidental una dintre necropolele așezării, situată pe terasa înaltă a Dunării, la cca. 300 m la est de așezare. O altă necropolă, care probabil a aparţinut tot așezării eponime, a fost identificată în partea de Nord-Vest a movilei Gumelniţa, la aproximativ 1 km. Mormintele descoperite prezintă similitudini în ceea ce privește ritul funerar: indivizi înhumați individual, așezați chirciți pe partea stângă, cu capul orientat către direcții apropiate de Est. Inventarul descoperit era format din topoare-ciocan din piatră și lame de silex.
Cercetările prezente și perspective viitoare
Cu o suprafață de peste patru hectare, așezarea de la Gumelnița a fost cercetată în secolul trecut într-o proporție de sub 1%. Împrejurimile acesteia, care după cum am văzut fac parte din ansamblul de situri eneolitice locale, au fost și mai puțin cercetate. În acest context, se impunea ca un sit preistoric de o asemenea importanță să beneficieze de cercetări noi, efectuate cu mijloacele arheologiei moderne.
Scopul noilor cercetări este de a extrage maximul de informații din descoperirile efectuate. Astfel, accentul este pus pe abordarea interdisciplinară care constă în evaluarea potențialului arheologic al sitului prin săpătură arheologică microstratigrafică, sondaje de teren, carotaje și prospecțiuni geofizice, alături de înregistrarea atentă a datelor (Fig. 5) și colectarea probelor pentru o varietate de analize de laborator (de exemplu studii petrografice, zooarheologice, arheobotanice, microbiologice, datări 14C sau analize izotopice), pentru a reconstrui cât mai fidel posibil caracteristicile oamenilor și ale paleomediului care au modelat locuirea preistorică de la Gumelnița.
Cu discuții asupra rezultatelor generate din noile cercetări vom reveni într-un articol următor.
Articol de Vasile Opriș, șef secție Istorie, MMB