PROBLEMA URBANIZĂRII ÎN STATUL CENTRALIZAT - STUDIU DE CAZ CHINA 9/2/2015 0 COMMENTS Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" Facultatea de Urbanism, Masterul de Mobilitate Urbană Anul universitar 2014-2015 Anul de studii: II Antropologia urbană Teodor Șerbănescu 1. INTRODUCERE Lucrarea de față își propune să prezinte în mod sintetic cauzele și efectele urbanizării în China, subliniind în același timp modificările de ordin social, cultural și antropologic ale locuitorilor din mediul rural. Având în vedere dimensiunea acestui fenomen și particularitățile sale în raport cu situații similare din Africa sau alte țări asiatice (Pakistan, India), urbanizarea din China reprezintă un studiu de caz cu numeroase contradicții, ale cărei consecințe nu au fost suficient evaluate. Dualitatea urban-rural din China prezintă o serie de disparități care frânează posibilitățile de dezvoltare ale orașelor și satelor, declanșând în același timp o criză de identitate a țăranului chinez. 2. POLITICA DE URBANIZARE ÎN CHINA Una din principalele caracteristici ale statului centralizat îl reprezintă structura urbană specializată, bazată pe industrie și servicii, cu excluderea totală a sectorului primar de activități (agricultură, extracție, activități meșteșugărești). Această structură economică reflectă voința conducerii comuniste, care își exercita controlul asupra fiecărui oraș în funcție de importanța acestuia. A fost stabilită o ierarhie în care principalele orașe din China (Shanghai, Guangzhou sau alte orașe din sud) concentrau cele mai mari investiții. Astfel, așezările urbane din China nu beneficiază de autonomia relativă a orașelor din Europa, fiind total dependente de deciziile administrației centrale de la Beijing. În această configurație, zonele rurale au fost principalele perdante din punct de vedere economic și social. Situații în care provinciile rurale sunt dependente de orașele principale adiacente au creat diferențe majore în configurația urban-rural din China. Politicile economice ale statului au mărit și mai mult aceste diferențe, deoarece nu promovau o dezvoltare coordonată, ci creșterea dependenței ruralului de urban, compromițând în acelaști timp posibilitățile de dezvoltare ale amândurora. Liu Chunbin identifică principalele sisteme care au creat această structură duală: · sistemul de înregistrare a locuințelor, cu două categorii principale: gospodăriile înregistrate în zonele rurale (suburbii ale orașelor, suburbii ale aglomerațiilor urbane, zone izolate) și cele din zonele urbane. Odată înregistrați în mediul rural, locuitorii au șanse reduse de a-și modifica statutul și domiciliul, fiind constrânși de măsurile fiscale ale statului. Înregistrarea domiciliului într-un oraș mare costă suma de peste 10 000 de yuani, mult peste posibilitățile unei familii din mediul rural. · sistemul de asigurări sociale, care grupează asistența socială, pensiile, protecția muncii și sistemul medical, este disponibil doar locuitorilor din mediul urban. Acest sistem discriminatoriu acordă mai multe beneficii funcționarilor din aparatul administrativ în funcție de rangul deținut. Dacă înregistrarea domiciliului stabilește statutul social al unui locuitor în China, sistemul de asigurări limitează și mai mult posibilitățile acestuia. · tipul de proprietate asupra terenului. Statul deține toate loturile din mediul urban, iar colectivitățile (cooperative, asociațiile) dețin terenurile din mediul rural. Dacă adminstrațiile orașelor decid extinderea intravilanului sau construcția de noi obiective în suburbii, terenul din mediul rural este rechiziționat printr-o serie de măsuri: despăgubirea suprafețelor de teren, plata costurilor de strămutare a populației sau a modificării statutului locuințelor. În realitate, noile zone industriale au un caracter "insular" și discontinuu, fără o legătură funcțională sau morfologică în raport cu mediul rural. Dacă unitățile industriale poluează solul, aerul și apa din provinciile rurale, populația rezidentă nu are mijloacele de a reclama și contesta acest lucru[1]. China prezintă aceleași tendințe de urbanizare specifice țărilor în curs de dezvoltare, însă procesul are două componente: urbanizarea intensivă a metropolelor și urbanizarea zonelor rurale. Fenomenul de industrializare, care implică strămutarea populației rurale în zone urbane, are o altă dimensiune în economia chineză: industria este adusă în satele chineze, cu modificarea morfologiei așezărilor umane și stabilirea unor relații economice de inter-dependență între noile orașe. Acest proces de urbanizare prezintă două etape majore: în prima etapă, economia rural de tip tradiționalist pierde din pondere în favoarea industriei, prin reducerea suprafețelor agricole și a procentajului de populație ocupată în sectorul primar, iar în cea de-a doua procesul de urbanizare se intensifică prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare, a dotărilor sociale (spitale, școli, servicii). Pretextul în viziunea aparatului central este modernizarea condițiilor de viață din mediul rural, industrializarea și specializarea populației rezidente precum și formarea unui sistem urban ierarhizat și coerent. Sociologi și economiști chinezi susțin nevoia dezvoltării întreprinderilor colective din mediul rural și transformarea populației "agricole" în populație non-agricolă. Cercectătorii au identificat o serie de etape istorice în procesul de urbanizare din China: · între 1952 și 1957 s-a înregistrat o creștere moderată a populației urbane, cauzată de migrația țăranilor confruntați cu foametea de după război. Numărul de comune cu caracter urban (jianzhi zhen) a început să scadă. · între 1957 și 1978, în timpul Revoluției Culturale această scădere a așezărilor de tip jianzhi zhen s-a accentuat, ajungând la 2 000. · între 1978 și 1990 numărul de orașe a crescut de la 192 la 467, cu o creștere semnificativă a populației în metropole. Această etapă a marcat și începutul dezvoltării industriei în mediul rural, determinată de o serie de măsuri guvernamentale[2]. Societatea chineză privește reformele economice și administrative din 1978 ca un reper pentru statul cu o "tradiție lungă și continuă a fenomenului de urbanizare"[3], având un impact semnificativ asupra modului în care chinezii privesc urbanizarea. În această perioadă s-a trecut de la politica maoistă care promova "egalitatea socială" la o doctrină bazată pe o economie de piață (varianta socialistă), o schimbare a contextului social și economic din China rurală. Spre deosebire de perioada aferentă Revoluției Culturale, statul chinez a decis să implementeze un proces de "decolectivizare" a producției agricole, revenind la o agricultură bazată pe gospodării individuale. Țăranii chinezi puteau decide ce cultivă și cum să-și vândă recoltele. S-a revenit astfel la agricultura de subzistență, multe familii din mediul rural confruntându-se cu fenomenul sărăciei extreme, fără a avea posibilități de a se muta în mediul urban sau a se reconverti din punct de vedere profesional. Chiar și familiile din provincii care s-au stabilit în zonele urbane prezintau un risc mai ridicat de a trăi în condiții de sărăcie în comparație cu rezidenții actuali. Cei care au reușit să lucreze în metropolele chineze din sud-estul industrializat s-au întors în comunități pentru a-și deschide propriile afaceri însă climatul economic din zona rurală nu a permis o dezvoltare a noilor întreprinderi. 3. EFECTE ALE URBANIZĂRII Trebuie subliniate consecințele negative ale fenomenului de urbanizare, afectat de ierarhia birocratică a statului chinez. În primul rând fondul funciar a fost afectat de noile obiective industriale. O civilizație rurală milenară și-a văzut terenurile utilizate pentru cultivare sau creșterea animalelor distruse și ocupate de facilități industriale cu un impact negativ major asupra mediului. Aproape 20% din terenurile arabile din China sunt afectate de poluare surselor de apă sau a cursurilor principale ale râurilor. Peste 130 de milioane de hectare de pășune au fost degradate sau alcalinizate, iar fenomenele de deșertificare sau de secetă severă sunt înregistrate în fiecare an[4]. Producția de energie în China este dependentă de termocentrale care folosesc cărbunele, unitățile fiind amplasate în mediul rural în apropierea minelor. Industrializarea din mediul rural nu a împiedicat o proporție ridicată din locuitori să-și păstreze agricultura ca activitate de bază și să caute piețe în mediul urban pentru comercializarea produselor. A apărut astfel o nouă paradigmă de dezvoltare a orașelor în China, denumită "desakota”. Termenul se referă la așezări care nu sunt definite în mod clar ca fiind urbane sau rurale. În cazul Chinei, aceste desakota sunt caracterizate de dependența populației rezidente de locurile de muncă din mediul urban sau de prezența unor piețe de desfacere a produselor cu origine agricolă în marile orașe. Crește astfel nevoia de deplasare din mediul rural în cel urban, naveta locuitorilor realizându-se cu vehicule individuale (mașini, motociclete), care generează un nivel ridicat al poluării cu noxe, calitatea aerului din orașe afectând sănătatea rezidenților. Țăranii care au fost strămutați în marile orașe fie pentru a completa forța de muncă fie datorită unor lucrări tehnico-edilitare majore (Barajul celor 3 defileuri de pe râul Yangtze) prezintă probleme de adaptare, bazându-se pentru o perioadă de 1 an pe compensații din partea statului (impozite mai mici și subvenții). Acest lucru determină apariția unor conflicte cu locuitorii din orașe care privesc populația strămutată ca pe o categorie socială privilegiată. Consecințele nefaste ale urbanizării rapide din China se referă și la condiția individului în societate. Statutul fiecărui locuitor al țării este decis la naștere, fără posibilități majore de a-și modifica condiția socială. Dacă un locuitor este desemnat să lucreze într-o danwei[5], o unitate de muncitori, el nu poate părăsi grupul fără îndeplinirea unor formalități. Familii de țărani au fost separate din cauza reglementărilor stricte ale administrației centrale, iar condiția multor locuitori din mediul rural nu a înregistrat o ameliorare. În ciuda măsurilor de reîncadrare ale administrației centrale, a apărut o nouă clasă socială, formată din femei fără instruire, care provin din mediul rural. Constrânse de rolul tradițional din gospodărie și de un sistem de asistență socială deficitar, femeile se confruntă cu numeroase probleme de integrare pe piața muncii. Un dezechilibru demografic în ultimii ani (raport de 1,22 între populația feminină și cea masculină[6]) a agravat o criză a locurilor de muncă în China, femeile din zonele rurale acceptând slujbe în industrie fără a fi remunerate corespunzător. Acest fenomen are consecințe asupra îngrijirii copiilor, uneori lăsați în grija bunicilor sau a altor rude, și care decid să renunțe la școlarizare (peste 20 de milioane de copii numai în mediul rural). Mult timp marginalizată și ignorată de autorități, delincvența în mediul rural înregistrează o creștere în fiecare an, iar o parte din acte sunt comise de tineri care nu au mijloace de trai. Trebuie semnalată și inegalitatea de venituri între locuitorii din mediul urban și cel rural. Dacă în 1978, peste 250 de milioane de chinezi (aproximativ 33% din totalul populației rurale) trăiau sub limita de sărăcie, numărul a scăzut până la 11% în 1984[7]. Chiar și deschiderea Chinei către piețele externe și creșterea economică a statului după 1990 nu s-au reflectat la fel de mult în provinciile rurale din vest în raport cu cele urban din sud și est. Dacă forța de muncă ieftină și numeroasă a încurajat deschiderea de fabrici care aparțineau companiilor internaționale în orașele chineze, investițiile în mediul rural au rămas marginale, iar condițiile de viață din aceste zone au rămas la fel de deficitare. Studii desfășurate de sociologi începând cu anii '90 în China decretau o dezintegrare a civilizației rurale chineze, de la comunitate la familie, punând sub semnul întrebării rolul fiecărui locuitor în societate. Dezrădăcinat odată cu strămutarea în marile orașe sau fără posibilitatea de a-și ameliora condițiile de viață din provinciile rurale, țăranul chinez a devenit victima politicilor de stat. Dimensiunea fenomenului de urbanizare în China poate fi atribuită nu numai reformelor administrative ale statului, ci și deschiderii economice de după 1990. O consecință a acestor măsuri, fără a fi planificată de autoritățile guvernamentale, se referă la întreprinderile colective din mediul rural care au devenit în această perioadă din ce în ce mai competitive. Spre deosebire de companiile deținute de stat, afectate de o ierarhie centralizată și refractară la schimbări, aceste întreprinderi înregistrează o productivitate îmbunătățită, reușind să atragă forța de muncă din mediul rural. Un exemplu în acest sens îl reprezintă companiile din sud-estul rural al țării, unde întreprinderile colective din industrie și servicii au atins standarde internaționale în privința numărului de angajați, echipamente sau calitatea produselor. Jumătate din venitul net al locuitorilor din mediu rural provine din aceste întreprinderi, care contribuie la PIB-ul țării cu 12,63%. Neglijate de către statul chinez, provinciile rurale au descoperit metode de a-și ameliora situația economică. În ultimii ani a apărut o situație paradoxală în zonele rurale care au înregistrat o creștere economică semnificativă. Locuitorii din marile orașe aleg să își schimbe domiciliul pentru a plăti taxe mai mici sau pentru a achiziționa terenuri care urmează să fie rechiziționate, pentru a fi despăgubiți la prețuri mai bune de statul chinez. Unul din rezultate este creșterea numărului de locuințe abandonate în marile orașe, inaccesibile ca preț pentru cei din mediul rural. 4. MĂSURI DE AMELIORARE A DISPARITĂȚILOR DIN MEDIUL RURAL Soluții pentru problemele cu care se confruntă populația rurală au fost adopatate tot la nivel central, fiind declanșate de un nou val de reforme "liberale". În primul rând, Consiliul de Stat a decis stimularea sectorului agricol prin îmbunătățirea mijloacelor de producție și prin investiții în cercetare și dezvoltare. Au fost stabilite mecanisme pentru distribuția și comercializarea produselor, nu numai în marile orașe. Diversificarea activităților economice, prin stimulente fiscale acordate noilor întreprinderi din sectorul secundar și cel terțiar, asigură șanse echilibrate de dezvoltare pentru așezările rurale. Nu în ultimul rând, extinderea rețelelor tehnico-edilitare (apă, canal, electrificare) a reprezentat una din prioritățile statului chinez, pentru a reduce disparitățile de la nivel regional. Măsurile de liberalizare sunt menite să elimine barierele administrative care împiedică populația să prospere în zonele rurale sau să migreze în marile orașe. Implementarea unui sistem de asigurări sociale, cu garantarea unui venit minim de subzistență, reprezintă doar primul pas cuprins în politica socială a statului chinez. Implementarea unui sistem medical de tip cooperativă prevede asigurarea tuturor locuitorilor din mediul rural, cu finanțarea construcției de noi clinici în fiecare reședință de comună. Creșterea finanțării școlilor primare și secundare din provinciile rurale, precum și reducerea taxelor de școlarizare pentru elevii din vestul țării, crează bazele pentru instruirea populației și implicarea lor în mai multe sectoare de activitate. Planificarea acestui set de politici guvernamentale ridică însă numeroase semne de întrebare. Realizând dependența zonelor rurale de marile orașe chinezești, statul a decis să elimine în totalitate puterea de decizie a autorităților locale din provinciile rurale. Măsura este justificată de nevoia creării unui climat propice pentru investiții din mediul privat, supravegheate exclusiv de statul chinez. Dacă proiectele de dezvoltare rurală au înregistrat rezultate bune în anii de după 2006, aceste investiții au fost marcate de corupția la nivel înalt, cu implicarea oficialilor guvernamentali[8]. Beneficiind de o infrastructură îmbunătățită, întreprinderile rurale pot înregistra creșteri semnificative ale cifrei de afaceri și a productivității. Însă implicarea statului în activele fiecărei întreprinderi înseamnă o redistribuire a veniturilor și o influență crescută în raport cu ceilalți membrii ai companiei. Dacă măsurile economice și sociale sunt stabilite în documentele oficiale de stat (planuri cincinale), din punct de vedere juridic, țăranii au rămas la fel de vulnerabili în fața abuzurilor puterii. Redistribuția terenurilor fostelor gospodării agricole și subvenția primită de fermieri în funcție de suprafața cultivată depind de deciziile statului chinez. Forme diferite de abuz de putere și corupție sunt cunoscute de autorități, care preferă să nu intervină în problemele de dezvoltare rurală. Ignorarea problemelor structurale cu care se confruntau provinciile rurale chineze a fost înlocuită de un interes crescut al autorităților chineze, corupția devenind un fenomen larg răspândit în structurile de conducere. Țăranii chinezi se confruntă astfel cu un aparat administrativ care comite abuzuri și care utilizează o legislație deficitară pentru a controla activitatea locuitorilor din mediul rural. 5. CONCLUZII Problemele de urbanizare specifice statului chinez trebuie privite ca rezultate al unei tradiții istorice în care activitățile principale erau concentrate în marile orașe, iar locuitorii din mediul rural erau privați de drepturi elementare. Începând cu Revoluția Culturală, provinciile rurale din China au devenit dependente de deciziile din metropole, iar posibilitățile de îmbunătățire a condițiilor de viață au fost limitate pentru a avea un control strict asupra populației. Sărăcia structurală cu care se confruntau milioane de țărani a transformat China într-un stat disfuncțional, iar măsurile autorităților din anii '80 și '90 au înrăutățit situația. Prin industrializarea așezărilor rurale și încercarea de a instrui populația, administrația centrală a produs un șoc cultural. Locuitorii din sate nu au putut să renunțe la activitățile agricole de bază, chiar dacă de multe ori ele nu asigurau un venit minim. Cei care au fost strămutați în marile orașe pentru a permite construcția unor obiective industriale sau tehnico-edilitare în zonele rurale, au format o nouă clasă socială, neadaptată la economia de piață și privită cu ostilitate de rezidenți. Țăranul chinez s-a văzut angrenat în proiectele statului, fără a avea posibilitatea de a contesta măsurile abuzive ale aparatului administrativ. Chiar și măsurile de liberalizare din ultimii ani, care au reușit să califice populația rurală și să-i asigure minimul de servicii sociale, au fost eclipsate de răspândirea corupției și de implicarea statului chinez în toate activitățile de producție. O economie rurală, bazată pe planuri cincinale nu poate să asigure prosperitatea imediată a locuitorilor, iar urbanizarea în viziunea statului chinez va avea un progres lent în viitor. 6. BIBLIOGRAFIE · GREGORY ELIYU GULDIN, Farewell to Peasant China: Rural Urbanization and Social Change in the Late Twentieth Century, Editura East Gate, 1997. · WEIGUO ZHANG, Economic Reforms and Fertility Behaviour in Rural China: An Anthropological and Demographic Inquiry, European Journal of Population, December 1999, Volume 15, Issue 4. · MARCUS MOENCH, DIPAK GYAWALI, Desakota: Reinterpreting the Urban-Rural Continuum. · LIANG SHUMIN, WILKO SCHWEERS, LIU JING, Report on Ecosystem Services and Poverty Alleviation - China Desakota Assessment. · SHENGGEN FAN, LINXIU ZHANG, XIAOBO ZHANG, Growth, Inequality and Poverty in Rural China - The Role of Public Investment. · XIAOBO ZHANG, Governing Rapid Growth in China - Equity and Institutions, GREGORY CHOW, Rural Poverty in China: Problem and Solution, pp. 231. [1] GREGORY ELIYU GULDIN, Farewell to Peasant China: Rural Urbanization and Social Change in the Late Twentieth Century, Editura East Gate, 1997, pp. 15. [2] WEIGUO ZHANG, Economic Reforms and Fertility Behaviour in Rural China: An Anthropological and Demographic Inquiry, European Journal of Population, December 1999, Volume 15, Issue 4, pp. 317-348. [3] Idem. [4] MARCUS MOENCH, DIPAK GYAWALI, Desakota: Reinterpreting the Urban-Rural Continuum, pp. 5. [5] GREGORY ELIYU GULDIN, Farewell to Peasant China: Rural Urbanization and Social Change in the Late Twentieth Century, Editura East Gate, 1997, pp. 15. [6] LIANG SHUMIN, WILKO SCHWEERS, LIU JING, Report on Ecosystem Services and Poverty Alleviation - China Desakota Assessment, pp. 19. [7] Shenggen Fan, Linxiu Zhang, Xiaobo Zhang, Growth, Inequality and Poverty in Rural China - The Role of Public Investment, pp. 22. [8] XIAOBO ZHANG, Governing Rapid Growth in China - Equity and Institutions GREGORY CHOW, Rural Poverty in China: Problem and Solution, pp. 231. 0 Comments VIATA URBANA IN EPOCA MODERNA - SHOPPING-UL IN SPATIUL URBAN 8/12/2015 0 COMMENTS
VIATA URBANA IN EPOCA MODERNA - SHOPPING-UL IN SPATIUL URBAN 8/12/2015 0 COMMENTS Curs an 2, MPU- Antropologie urbana Urb. Sescioreanu Mara Fenomenul urbanizarii nu este altceva decat produsul unui proces de coordonare a distantelor (spatiale). Orasele sunt entitati fizice definite in general printr-o marime, o densitate, dar urbanizarea este un proces de transformare a raporturilor fata de spatiu care afecteaza atat orasele cat si mediile rurale. Odata cu dezvoltarea mijloacelor de transport si a celor de comunicare, asistam la o specializare din ce in ce mai mare a spatiilor urbane, facand din mobilitate o conditie a adaptarii si a participarii la viata urbana. In acelasi timp este valorificata din ce in ce mai mult libertatea individului de a alege si de a-si gestiona distantele: pot alege sa merg la cumparaturi unde vreau, libertate pe care nu o aveam in mediul rural inainte ca automobilul sa devina atat de raspandit ca si astazi. Prin comparatie, mediile non urbanizate se caracterizaeza printr-o mobilitate spatiala redusa. Dependenta indivizilor vis-a-vis de proximitatea fizica sau spatiala a persoanelor, a serviciilor si a informatiei este foarte mare. Aceste medii non urbanizate sunt deci adesea mult mai integrate, in sensul de multifunctionalitate, decat spatiile urbanizate, deoarece posibilitatile de deplasare sunt foarte reduse si astfel toate cele necesare se afla la indemana. Ceea ce difera nu sunt spatiile, ci raporturile fata de spatii (modul in care fiecare se raporteaza la spatiul sau). Aceste raporturi diferite au implicatii asupra relatiilor sociale. In mediile non urbanizate totul este aproape (din punct de vedere spatial), este vizibil, iar individul cu toate aspectele vietii sale este supus privirilor celorlalti, astfel incat controlul social este foarte puternic. In mediile urbanizate, spatiul de munca, de locuit, cel de petrecere a timpului liber nu mai coincid, individul fiind mult mai liber fata de privirea celuilalt in timp ce viata sa sociala este alcatuita dint-o varietate de retele sociale pe care le intretine si le gestioneaza cu o mult mai mare libertate, controlul social din partea celorlalti fiind minim. ‘Shopping-ul a devenit activitatea publica suprema.’(Rem Koolhaas) Cumparaturile au devenit o activitate uzuala in societatea contemporana legata mai mult de ideea de loisir si de cea de nevoie, magazinul devenind scenariu si peisaj important in societate. Incadrarea centrului comercial in mediul urban este o relatie reciproca intre magazine ca element si cadrul urbanistic ca si context general. Inca din antichitate, importanta mestesugurilor si a comertului s-a reflectat prin magazine in modul de dezvoltare a oraselor, in sistematizarea urbana. Atat in aceasta perioada, cat si in evul mediu piata comerciala si-a unit functiunea cu piata publica. Odata cu aparitia si dezvoltarea capitalismului, care concentreaza si centralizeaza capitalul, orasele sufera mari schimbari structurale. Centrul comercial urmareste doua principii fundamentale: cel al gruparii si cel al cooperarii, dintre magazine cu functiuni diverse si dotari socio-culturale. In evolutia centrului comercial se observa urmatoarele aspecte importante: evolutia structurii functionale in relatie cu nevoile colectivitatii si ale aglomeratiilor urbane, relatia centrului comercial cu alte centre de interes public, modalitati de rezolvare a circulatiilor si mijloace de sporire a activitatii. Necesitatea centrelor comerciale se datoreaza unor nevoi de ordin economic (investitii), ale unor nevoi de noi spatii comerciale datorate marelui avant luat de comert, nevoii de concentrare a comertului in centre cu functiuni polivalente din domenii diverse. Evolutia oraselor a dus la aparitia centrelor specializate aparand doua directii de amplasare a centrelor comerciale: in zona periferica, datorita lipsei terenurilor in tesutul des al zonei centrale sau in zona autostrazilor. Primele centre comerciale au fost construite in anii ’40 in SUA. Generatoare de viata, ele au atras in jur scoli, spatii pentru sport si destindere plus alte activitati de loisir. La inceput ele erau amplasate in mijlocul unor vaste zone de parcaje, dar cu timpul au fost modificate pentru a deveni cat mai placute si personalizate. In conceptia centrului comercial se regasesc principiile curentului functionalist (zonificarea stricta a functiunilor). Oriunde ar fi acestea amplasate, spatiile genereaza un flux extraordinar de oameni.Cum societatea de azi ne-a dat o educatie de consumator, trebuie sa cumperi. Shopping-ul genereaza consumarea ca o dispozitie zilnica a omului. Partea mai neplacuta a caracterului noii societatii de tip consumator este faptul ca am ajuns sa ‘consumam’ emotii, experiente, chiar propria noastra identitate. Robert Misik in ‘Simulated cities, sedated living’ vorbeste despre influenta pe care o are mass-media asupra omului, asupra vietii sale emotionale si sociale: ‘noi am ajuns sa adoptam un stil de viata impus de publicitate, am ajuns sa ne cumparam pasiuni (…) pana si iubirea poate fi consumata: nu exista dragoste fara consumarea produselor romantice -la un cinematograf sau restaurant ca si cuplu; o excursie spre destinatii exotice (Parisul fiind o alegere populara)’. Fiecare experienta este modelata de o imagine prefabricata. Acelasi lucru il putem spune si in legatura cu centrele comerciale ‘aceste privelisti paradigmatice ale capitalismului global, care seamana intre ele de la New Jeresey la Shangai’. Ele exista peste tot, in numar din ce in ce mai mare, si nimeni nu vorbeste despre ele. Ele au devenit spatii generatoare de ‘trairi puternice’. Azi forma originala a mall-ului s-a pierdut, a evoluat la a fi mai mult decat o colectie de magazine, acum a aparut marele ‘Centru Urban de Amuzament’. Aceste centre comerciale create de necesitatile societatii trebuie sa se subordoneze cerintelor ei, astfel aceste tipuri de cladiri inglobeaza ca spatii principale (de comert) magazine si restaurante, ca spatii secundare (de loisir) cinema si sali de jocuri, ca spatii nespecifice (de legatura si auxiliare) circulatii si spatii cu caracter tehnic. Functiunile secunde se refera la : importanta si valoarea acordata unui spatiu, ambianta lor, caracterul, expresia si locul cladirii in spatiul public. S-a construit in Canada, West Edmonton Mall, care detine recordul in lume pentru cel mai mare mall cu un personal de 15000 de angajati. Atrage in fiecare zi 55000 de vizitatori, deci pe an cam 20 milioane. Mai mult decat un mall, el contine parc, patinoar, teatru, sala de concerte, hotel si multe altele. Exista mai mult de 800 de magazine, vreo 100 de locuri in care poti sa mananci, 8 cluburi de noapte etc. Una dintre cele mai populare atractii este parcul Galaxyland (deschis numai vara). Tot inauntru poti gasi un rollercoaster, Mindbender-ul, o enorma colectie de piscine pentru inot si pentru surfing, hotelul Fantasy cu cele 118 camere decorate fiecare cu stilul ei (african, arab etc), cele mai scumpe avand jaguzzi si tavane cu oglinzi. Si trebuie bineinteles sa si cumperi, dar problema este de unde sa incepi. Intr-un megacentru ai putea sa traiesti toata viata ca ai ce sa faci, nu ai cum sa te plictisesti (problema de baza a locuitorilor in tarile dezvoltate fiind plictiseala). Dar problema este daca aceste experiente sunt reale. Un arhitect renumit a facut o remarca cu adevarat amuzanta, dar care descrie subtil aceste mega magazine: ‘Mall-ul are de a face cu experienta reala cum gradina zoologica are de-a face cu viata in salbaticie’. Iar Robert Misik pune in discutie aceeasi problema: ‘de ce este mai autentic sa mergi la un teatru decat sa faci un tur prin Centrul Sony din Berlin (…) de ce este mai autentic sa te imbeti la o carciuma locala decat in Turnul Millennium din Viena’. Pur si simplu, oricat de estetice, bine gandite, fuctionale ar fi acestea, nu vor putea sa ofere omului senzatiile pe care le traieste in spatiul public creat de-a lungul anilor, unde s-a acumulat experienta. Aceste mall-uri ofera senzatii de scurta durata si …foarte repede (azi, in ‘secolul vitezei’, trebuie sa simtim repede, brusc, pentru ca marfa ‘nu asteapta’). Mall-ul ‘ catedrala capitalismului’ a devenit un model pentru toate spatiile globalizate. Azi aeroporturile, garile seamana din ce in ce mai mult cu mall-ul. Acelasi lucru si pentru intrarile in spitale sau muzee, ale caror magazine produc o parte din venitul lor. ‘A fost o surpriza enorma cand s-a aflat ca majoritatea bisericilor din America au devenit ele insele centre pentru cumparatori, cu magazine la intrare si parcari suficiente’(Robert Misik,’Simulated cities,sedated living’). O caracteristica a mall-urilor este aceea ca arata la fel si creeaza aceleasi senzatii oriunde. Oriunde in lume in orice mall, totul este gandit pana la cel mai mic detaliu pentru a avea grija ca vizitatorul sa se simta cat mai bine dispus pentru a cumpara. Conceptul de “mall” promoveaza ideea ca mersul la cumparaturi este mai mult decat o necesitate, este o placere, o modalitate de a petrece timpul liber. Arhitectura interioara a mall-urilor este una care permite cumparatorilor sa parcurga suprafete mari in timp scurt. Paco Underhill in ‘Why we buy: The science of shopping’ face un scurt studiu despre comportarea cumparatorilor in magazine, afirmand ca acestia ‘stau intr-un magazin circa 11.27 minute, iar noncumparatorii, doar 2.36 minute…’si deci pentru a tine omul cat mai mult in acest megacomplex trebuie sa ii oferi si alte activitati ca sa nu se plictiseasca dupa care sa revina din nou in magazine si ca noncumparatorii sa se razgandeasca si sa cumpere si ei, fiind astfel satisfacuti de celalalte activitati. Reclamele si prezentarea magazinelor joaca un rol important in imaginea de ansamblu a interiorului acestea ajungand in prezent la stadiul de ‘arta’. Frontul continuu al magazinelor este la fel de important, se caracterizeaza ca fiind un front deschis care nu pune nici o piedica in calea clientului, nu separa interiorul magazinului de spatiul public al mall-ului; fronturile centrului comercial sunt puse in valoare prin reclame luminoase, culori tari, vitrine frumos decorate. Designul firmei este de preferat sa fie de cea mai buna calitate : caractere simple, mari, semnale tridimensionale. Este important sa existe o diversitate a firmelor pentru a nu se crea uniformitate. Iluminarea este un element important in cadrul acestui tip de spatiu avand scopul de a crea contrast si de a scoate in evidenta marfa. Nu lipseste, bineinteles, din creare unui ambient cat mai placut, muzica. Detinand informatii pretioase in domeniul psihologiei, se manipuleaza omul si emotiile sale oferindu-i-se ceea ce are nevoie. Este vorba de satisfacerea imediata a dorintelor fara a lasa omului, care prin natura sa este foarte creativ de altfel, sa-si gaseasca singur ceea ce-l face cu adevarat multumit. Astfel au aparut mall-uri sub forma de mici orasele medievale, care sa-l ‘anestezieze’ pe cosumator creandu-i senzatia ca de fapt viziteaza un spatiu istoric, si ‘sa uite’ ca este la cumparaturi. Aceste spatii sunt proiectate in totalitate ca sa ne faca buni consumatori, sa ne ‘satisfaca fanteziile’. Dorinta umana este de-a-si urmari fanteziile, ceea ce face ca magazinul sa prospere. Controlarea spatiului inconjurator poate deteriora capacitatea noastra de-a raspunde ca indivizi la un mediu sociabil si fizic. Mall-urile au evoluat la a fi mai mult decat o colectei de magazine. Centrul comercial poate implini nevoia omului de a socializa, arhitectul fiind nevoit sa gaseasca un concept in afara programului commercial, incluzand si alte functiuni, rezultand “centre satelit” ale orasului care sa ofere aceleasi facilitate ca “down town”. Apare astfel un nou tip de spatiu public, centrele comerciale devenind “living room”-uri pentru comunitate. Aceasta caracteristica a dus ca in timp lucrurile sa degenereze si centrul commercial sa ia locul “downtown-urilor”. Aceste mall-uri ce cheama la interactiunea dintre oameni au devenit adevarate spatii publice. Se pune problema daca ‘transformarea sa intr-un spatiu de intalnire anuleaza esenta sa comerciala’, daca succesul centrelor comerciale vechi se datora diferentierii sale de multifunctionaliatea centrelor oraselor. Daca odata fenomenul de mall a provocat scaderea importantei centrelor oraselor si migrarea cumparatorilor catre periferie, azi transformarea centrelor oraselor in zone de consum si magnet pentru turismul international a dus catre aproprierea unei estetici de mall. Centrele oraselor sunt zone de prezentare a unor branduri (magazine, restaurante de renume), ele insele au devenit branduri, concurand pe plan international pentru turisti si investitori. ‘Centrele oraselor au devenit centre de consum. Transformarea aceasta a afectat insusi mall-ul care a inceput sa-si piarda cumparatorii’. Exista si mall-uri care dau faliment, dar cauza nu este deteriorarea sa. ’Ele dispar din cauza schimbarii comunitatii in mijlocul careia a fost asezat. Mall-urile sunt construite in general pentru clasa mijlocie de oameni. Daca din diferite motive au loc migrari masive de oameni, mall-ul nu mai functioneaza pentru clasa de oameni nou veniti (’Sprawl and public spaces’). Mall-urile sunt amplasate strategic, actionand asupra unei mase de oameni. De exemplu, la noi in capitala, spatiul comercial Carrefour Orhideea inregistreaza cele mai mari vanzari din Europa mai ales in timpul anului si mai putin vara. El este amplasat in complexul studentesc Regie. In Bucuresti mai exista un supermarket al aceleasi firme amplasat la margine, dar acesta nu estimeaza aceleasi vanzari anual. Dar daca din diferite motive, complexul studentesc ar fi mutat, vanzarile ar scadea masiv. De aceea amplasarea magazinului in functie de masa de oameni vizata este foarte importanta. Mall-urile au evoluat mult de la forma lor initiala, desi momentan exista lupta impotriva uniformizarii si gasirea unor modalitati de creere de noi senzatii cumparatorului, este foarte dificil sa prezici catre ce directie se indreapta. Aceasta mica imagine este a mall-ului tip orasel traditional, renumitul Parndorf de pe autostrada catre Viena. Aici mall-ul a luat infatisarea unui oras traditional austriac construit nou, in vederea crearii unui spatiu cat mai familiar si specific locuitorilor vienezi.’Simularea nostalgica a unui orasel traditional actioneaza asupra dorintei noastre de comunitate si interactiune cu ceilalti dar numai ca model de spatiu comercial. Dorinta pentru continuitate si familiaritate exista in noi si continua sa transforme idealele noastre si mediul inconjurator’ (’Sprawl and public spaces’). Un alt astfel de exemplu de incercari de rupere a uniformitatii mall-urilor de restul celorlalte din restul lumii gasim si in Polonia in Lodz, marele complex Manufaktura, care in trecut fusese un important centru evreiesc unde masinariile fabricilor se auzeau neincetat. In timpurile sale glorioase, a produs milioane de metri de bumbac. Acest imperiu evreiesc era un cartier independent, ‘self-sufficient’in care se gaseau locuintele proprietarului, ale managerilor si ale muncitorilor, fabricile, o biserica, spital, spatii de consum si targuri etc. Azi, Manufaktura, gratie arhitectilor contemporani, printr-un proiect foarte complex de reciclare urabana si restaurari la nivel de obiect, a devenit un important centru de cultura, divertisment si comert, cu o atmosfera unica ce primeste zilnic mii de vizitatori polonezi dar si din intreaga lume. Aici se prezinta zilnic nu numai trecutul acestui centru industrial, dar si cum fabrica s-a dezvoltat in timp, cum se derula o zi obisnuita in viata unui muncitor, cum functionau masinariile, cum se obtinea bumbacul ca material textil etc.Un loc unde istoria se imbina gratios cu timpurile moderne, un spatiu ce scoate din anonimat orasul si-l face recunoscut intregii lumi. Si bineinteles in doua din cladirile complexului s-a construit un Mall. Proiectul de renovare Manufaktura leaga trecutul de present, aspectul istoric este pus in valoare printr-un design modern, creaind o noua imagine surprinzatoare si interesanta. Langa peretii vechi din caramida apare cate o fatada vitrata ca intrare in mall. S-a incercat pastrarea imaginii autentice atat a interiorului cat si exteriorului, aducand laolalta designul modern si arhitectura industriala. Imaginea a fost gandita de echipa de design Virgile&Stone Company in colaborare cu o firma de arhitectura din Lyon Sud Architects. Acest grup de arhitecti au fost nevoiti a se muta temporar la Lodz, timp in care mai intai au observat orasul, activitatile oamenilor, obiceiurile acestora, limba, religia pentru a intelege cat mai bine cultura acestui popor si apoi au asistat la renovarile propriu zise pana la finalul acestora. Manufaktura este un spatiu in care au fost folosite ultimele solutii constructive si folosite cele mai inalte tehnologii in ceea ce priveste proiectarea durabila : echipamente de ventilare, luminare si sisteme de control, astfel incat spoturile, echipmantele de aer conditionat, punctele de acces etc sunt controlate prin sisteme speciale. Desi au fost folosite solutii tehnologice moderne pentru crearea unui confort cat mai ridicat , structura istorica a locului a fost pastrata primind intariri, iar fatadele au fost restaurate fiind folosite aceleasi tipuri de materiale sau altele noi asemanatoare cu cele originale. Concluzie: Reciclarea spatiilor urbane vechi si reconvertirea lor in centre comerciale este o actiune cu doua directii/fete, un pozitiva si alta negativa. Astfel mall-urile nu mai seamana unele cu altele diferentiandu-se prin forma( poti sa faci diferenta acum cand te afli in fata unui mall in Shangai si in fata unuia din Polonia), se rupe astfel uniformizarea ce se crease in ultimii ani. Dar activitatile sunt aceleasi, ele sunt ambalate doar diferit. Interiorul este configurat la fel pentru a facilita deplasarea cumparatorului, magazinele sunt aceleasi: aceleasi firme si branduri oriunde in lume cu aceleasi reclame si design-uri interioare. Omul se simte dezorientat si confuz in acest spatiu: spatiul aduce aminte de anumite activitati pentru care fusese destinat, dar acum este ocupat de activitati triviale ca bowling sau fast-food. Cladirile vechi isi cer vechea activitate, par sa nu le accepte pe cele noi si de aceea refuza sa isi arate farmecul de odinioara. Bibliografie: ‘Magazine’, Mihai Enescu ‘Comertul si aglomerarea urbana’, Alex Wall ‘Simulated cities, sedated living’, Robert Misik Sprawl and Public Spaces: Redressing the Mall: NEA Design Serie ‘From urban shop to new city’, Victor Gruen ‘Why do we buy: The science of shopping’, Paco Underhill Webografie: http://www.manufaktura.com/EN/HomePage/Default.aspx http://www.wirtualnafabryka.com/ http://www.muzeumfabryki.pl/en/viewpage.php?page_id=2 www.wikipedia.com