VA URMA DIN 17 NOIEMBRIE

FIZIONOMII UNIFICATOARE

«TOȚI ÎN UNU»  – POVESTEA UNUI PROIECT DE ȚARĂ

Viitorul va fi al creierului și al minții, dacă dorim să supraviețuim. Avem nevoie ca mintea să fie liberă, critică și independentă” (Călin Georgescu).

 

Marile împliniri sunt în primul rând sufleteşti. De aici se pleacă. Atunci când o dorinţă se regăseşte în alegerea unanimă a unei naţiuni, ea se manifestă cu o asemenea forţă, încât politicul este eclipsat şi întotdeauna depăşit de întâmplări. Deoarece timpul sufletului este altfel valorizat de istorie, iar în Balcani pe “îngeri nu-i întrece nimeni la iuţeală ”, a spus scriitorul sârb Milorad Pavič. Din astfel de nemărturisite idealuri se nasc proiecţii de viitor. Iar în spatele lor se desfăşoară extraordinare forţe de coeziune socială şi de solidaritate naţională. Decembrie 1918 a fost, dincolo de masca politică rezistentă în istorie, şi o altă poveste, rar întâlnită în istoria noastră.

 

României îi trebuie astăzi o „hartă a viitorului”. Iar această cartografiere a viitorului ține numai de factorul uman. Și anume, de investiția continuă în factorul uman. După cum spunea, la vremea lui, Spiru Haret, „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara”. În ultimii douăzeci de ani de libertate de opinie și de atitudine, foarte puține au fost demersurile pozitive susținute prin argumente constructive, cu repere clare și etape care trebuie urmate.

 

Un proiect de țară nu se poate înfăptui decât printr-o populație sănătoasă, educată și bine informată, căci „numai astfel ea este stăpână pe soarta sa și devine imună la orice acțiune de intoxicare sau manipulare” (Călin Georgescu). Tot educația oferă coerența unei viziuni pe termen lung, construită pe anticipare, și nu prin ordonanțe sau directive de partid. Dar, în momentul de față, nu avem un proiect de țară, pentru că ne lipsește harta viitorului.

Iar această hartă a viitorului se numeste astăzi «Profesionalizarea». Investiția constantă în factorul uman. Mai întâi, trebuie recuperată „inteligența mâinilor”, priceperile, aptitudinile, sau, cum mai sunt azi numite, „skills”. Apoi, educația și formarea profesională. Dar „cea mai im¬por-tantă reformă care trebuie făcută este cea a mentalității, pentru a întări capacitatea de a traduce ideile bune în fapte reale”. Care ar putea fi primul pas al acestui proiect de țară? Care ar fi începutul dorit profesionalizării? Cu o schimbare de atitudine individuală, care să prefigureze schimbarea de mentalitate și să impună, în final, profesionalizarea clasei politice.

 

Se impune ca operațiunea de reconstruire să înceapă cu o unealtă nouă, surpriză pentru adversari și optimizantă pentru partizani. Deci, o creație de nou superior, cu funcție de surpriză invincibilă. Iar această unealtă nouă este reprofesionalizarea. La plante și la animale, viața continuă prin repetarea valabilului, dar, la om și la popoare, viața nu poate continua decât prin continuă creație. Cine nu crește, de fapt, descrește. Cine nu înaintează, de fapt, regresează. Și cine nu învinge, de fapt, este învins.

 

Mulțumită memoriei, imaginației și rațiunii, inteligența poate găsi toate soluțiile și poate rezolva toate problemele. Ca atare, să cultivăm caracterul în plus față de intelect și să dezvoltăm spiritul de echipă în plus față de puterea personalității.

 

Pentru cele cinci-șase generații care s-au scurs între 1800 și 1920, harta viitorului a fost proiectul statului național unitar român, iar instrumentul de lucru se numea Toți în Unu! Iar începutul acestui drum s-a numit tot profesionalizare și s-a investit enorm în factorul uman. Din neantul valah al anilor 1800, apare o țară nouă în cincizeci de ani cu instituții moderne consolidate deplin peste alți cincizeci de ani. Iar acest lucru a fost posibil prin educație, pedagogie, școlarizare și profesionalizarea continuă a populației urbane.

 

Proiectul expozițional Fizionomii unificatoare. «Toți în unu» – povestea unui proiect de țară își propune să prezinte extraordinara poveste umană și istorică a unui proiect de țară numit România. În ce masură un eveniment istoric îndepărtat și protagonistul său au devenit îndemn și exemplu, simbol și reprezentare pentru zeci de generații de la 1600 la 1920, din întreg spațiul românesc, este poate cel mai interesant fenomen istoric unificator. Desigur a trebuit să se dezvolte un nucleu care să investească în acest proiect și să atragă forțele întregii națiuni, iar această forță s-a conturat în sudul spațiului locuit de români, Muntenia și Oltenia asociate Țării Românești, punctul de plecare al primului proiect unificator, la 1600.