Din 25 octombrie 2019
Expoziție tematică – Iatroistorie vs Cardiologie
Vino și ascultă-ți inima la Muzeul Victor Babeș!
Muzeul Municipiului București invită vizitatorii, începând cu data de 25 octombrie, ora 10.00, la noua expoziție tematică deschisă la Muzeul Victor Babeș (Str. Andrei Mureșanu, nr. 14A).
Muzeul Victor Babeș, redat publicului în haină muzeală nouă în toamna anului trecut, oferă iubitorilor de provocări o scurtă expoziție temporară de iatroistorie, având că punct de referință domeniul cardiologiei. Anul acesta, noul proiect de istoria medicinei românești a fost realizat cu sprijinul medicului cardiolog Radu Ciudin, Șef Secție Cardiologie la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” – Fundeni. Prin amabilitatea domniei sale, cardiologia pătrunde, în premieră, în zona muzeală. Vizitatorii vor putea vedea aparatură medicală folosită în sprijinul inimilor noastre. Dar, foarte important, noua expoziție are și o zonă interactivă, dedicată prevenției, unde inima poate fi ascultată cu toate variațiile ei de suferință (stres, atac de panică, insuficiență respiratorie etc).
Oaspeții muzeului sunt invitați să ridice receptorul telefonului care așteaptă în expunere și se vor întâlni cu propria lor inimă. Lecția de ascultare a inimii va dezvălui limbajul ei, tăinuit întreaga viață pentru cei mai mulți dintre noi. În atmosfera caldă și primitoare a Muzeului Victor Babeș va putea fi vizionat și un film de istoria cardiologiei. Expoziția este completată cu cele mai noi descoperiri arheologice din cartierul Udricani unde, în ultimii doi ani, au fost descoperite ruinele unei foste farmacii de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Este o excelentă ocazie pentru ca bucureștenii să vadă cu ochii lor cum aratăta un stimulator cardiac din anii ’80, diferite sonde ventriculare sau atriale, defribilatoare, pacemaker sau oscilometru, toate aduce și instalate prin grija domnului doctor Ciudin. Și-apoi, atmosfera este completată de alte ustensile medicale precum forceps, pelvimetru, aminoscop, și multe altele. O altă vedetă a expunerii este un stetoscop pentru ascultarea cordului, din lemn, de la sfârșitul secolului XIX. Alături de obiecte din colecția celebrului cardiolog, la această atmosferă generală dedicată inimii noastre contribuie obiecte din Colecția Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, Colecția Știință și Tehnică Gheorghe Marinescu și Colecția Prof. Dr. Victor Babeș. Nu lipsesc portretele unor medici iluștri din patrimoniul Colecției Artă Plastică a Muzeului Municipiului București. O altă premieră este digitizarea primului tratat complet de bacteriologie din lume, scris de Victor Babeș împreună cu savantul André-Victor Cornil, apărut în anul 1885, care poate fi răsfoit pe ecranul calculatorului.
Muzeul Municipiului București, prin noul management implementat începând cu anul 2014, oferă publicului senzații muzeale mai rar întâlnite, construind narațiuni inclusiv cu ajutorul patrimoniului unor instituții, altele decât cele muzeale. Astfel, au fost organizate expoziții cu patrimoniul INML precum „Moda tatuajelor în România” (2014 și 2015), „Povestea ultimului duel din România” (2016).
Anul trecut a fost deschisă o expoziție de iatroistorie la Muzeul Victor Babeș. Expunerea permanentă este astfel completată de o expoziţie temporară pregătită în perspectiva unui muzeu de istorie a medicinei, prezentând relevanţa acestui domeniu în ultimii 100 de ani. Piesele expuse pun în lumină opera lui Victor Babeş în perspectiva generaţiei sale. Expoziţia temporară este realizată în parteneriat cu instituţii medicale precum Facultatea de Farmacie a UMF „Carol Davila” şi Institutul Naţional Victor Babeş. Iar începând cu data de 25 octombrie, ea include și piese oferite din colecţia personală a medicului cardiolog Radu Ciudin. Istoria medicinei mai este prezentă și într-o expoziție permanentă la Casa Filipescu Ceisanu, în cadrul proiectului expozițional numit Muzeul Vârstelor (2016). Aici este reconstituită în oglindă, la o sută de ani distanță, o sală de nașteri.
În acest an, a sosit rândul cardiologiei să-și deschidă porțile larg publicului, pentru prima oară în afara unui spital de specialitate.
Victor Babeş este unul dintre medicii români care au reuşit să se impună pe plan mondial încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Profesor de anatomie patologică la Universitatea din Bucureşti şi fondator al Institutului Naţional de Patologie şi Bacteriologie, acesta a contribuit major la studiul bacteriologiei, al turbării, leprei, difteriei, tuberculozei, malariei şi pelagrei. Gheorghe Marinescu, unul dintre studenţii săi şi medic neurolog recunoscut, l-a descris drept cel mai ilustru reprezentant al ştiinţei medicale româneşti. Muzeul care astăzi îi poartă numele a fost constituit în jurul memoriei savantului de fiul său, Mircea Babeş.
Expoziția cu îndemnul „Vino și ascultă-ți inima!” la Muzeul Victor Babeș va rămâne deschisă până pe data de 30 mai 2020. Te așteptăm într-o nouă călătorie prin medicina românească. Vino la Muzeul Victor Babeș să-ți asculți inima!