EXPOZIȚIA „SEMNE ȘI SIMBOLURI - VIZIUNIAPOPHENICE ÎN DOMENIUL FRACTALIC

Muzeul Municipiului București vă invită la expoziția intitulată „Semne și simboluri - Viziuni apophenice în domeniul fractalic”, care va fi deschisă la Muzeul Nicolae Minovici.

Expoziția este deschisă în perioada 26 noiembrie 2016 - 28 mai 2017, de miercuri până duminică, orele 10.00-18.00 (ultima intrare 17.30) la sediul Muzeului Nicolae Minovici, Sala de Conferințe - Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1.

„Raționalul geometric al fractalilor lui Dan Dermengiu s-a transformat în forme pline de lumină mistică, o lumină dincolo de cuvinte și imagine, pe care a amprentat-o cu mintea sa enciclopedică, așa cum se vede în descrierea tablourilor sale și în numele pe care le-a ales pentru acestea. În spatele imaginii finite e procesul continuu de căutare a culorii și a divizării acestora până în punctul în care era frânt (fractal - fractură) – de momentul în care îl simțea viu și emitent de mesaj estetic.

Definiția clasică a fractalului se regăsește în imaginile lui Dan Dermengiu - „structura fină, neregulată”, ei par identici la orice nivel de magnificare; sunt, așa cum se poate vedea în expoziția aceasta, infinit complecși. Această misterioasă imagine aproximată de către fractali e detectabilă în formele naturale - în rețelele de râuri, în sistemul de vase sanguine și vase pulmonare.

Matematica din spatele fractalilor a apărut în secolul al XVII-lea. În a doua parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, matematicienii semnalează existența unor entități geometrice excepționale, fără nicio asemănare cu figurile și corpurile studiate până atunci. Printre acestea se numără curba lui Koch, o curbă de lungime infinită ce limitează o arie finită și care nu admite tangentă în niciun punct al acesteia și dimensiunea Hausdorff, obiect geometric care nu are dimensiunea întreagă. În 1872 a apărut o funcție al cărei grafic este considerat azi fractal, când Karl Weierstrass a dat un exemplu de funcție cu proprietatea că este continuă, dar nediferențiabilă. În 1904, Helge von Koch, nesatisfăcut de definiția abstractă și analitică a lui Weierstrass, a dat o definiție geometrică a unei funcții similare, care se numește astăzi fulgul lui Koch. În 1915, Waclaw Sierpinski a construit triunghiul și, un an mai târziu, covorul lui Sierpinski. La origine, acești fractali geometrici au fost descriși drept curbe în loc de forme bidimensionale, așa cum sunt cunoscute astăzi. Ideea de curbe autosimilare a fost preluată de Paul Pierre Lévy, care, în lucrarea sa Curbe și suprafețe în plan sau spațiu formate din părți similare întregului din 1938, a descris o nouă curbă fractal, curba C a lui Lévy.

Funcțiile iterate în planul complex au fost investigate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX de Henri Poincaré, Felix Klein, Pierre Fatou și Gaston Julia.

În natură nu sunt forme geometrice simple, regulate, ci forme cu un grad înalt de complexitate și unicitate. Din această observație s-a născut o nouă știință care studiază aceste forme complexe, știință ce poartă denumirea de geometrie fractală. Aceasta nouă matematică înaltă a răspuns întrebărilor pe care Dan Dermengiu, artistul, de data aceasta, a început să le ridice permanent de la primele desene făcute în copilărie, intuind, căutând acel nucleu care se poate fragmenta infinit fără a duce la disoluție, deși în teoria haosului, geometria fractalică joacă propriul rol.

Din momentul în care această știinta i s-a relevat, Dan Dermengiu a considerat-o ca pe singura formă artistică prin care se poate exprima înalt, profund până la disoluție, unica sa modalitate de integrare a haosului într-o ordine relativă a lumii.”

Lena Dermengiu