Exponatul Lunii

Cecilia Cuțescu Storck – Peisaj la Balcic

Având ca sursă „jurnalul” publicat în 1944, din lucrarea „Fresca unei vieți” putem înțelege gândurile ce au constituit momentele esențiale în conceperea și modelarea unei arte ce ni se relevă și astăzi mai mult decât originală. Căutătoare a „artei noi”, așa cum o descoperim încă de la primele participări expoziționale în străinătate sau în țară, la Tinerimea Artistică, Cecilia Cuțescu a căutat constant să își orânduiască pictura pornind de la caracterul inovativ al uneltelor picturale. Linia, ductul și cursivitatea acesteia au fost elaborate în așa fel încât pictura să se înnoiască având, desigur, un reper deja existent, arta autohtonă prin valențele ei îmbătrânite, „tradiționale”.

Probabil cel mai propice loc pe care l-a cunoscut arta românească pentru experiment cromatic, în ceea ce privește peisajul, a fost Balcicul, pe care nici Cecilia Cuțescu-Storck nu l-a evitat, ci mai mult, l-a iubit nespus, probabil la fel de mult ca Regina Maria. Pe lângă faptul că la Balcic familia Storck a devenit una dintre cele rezidente, cumpărând teren și construind un palat excepțional, Cecilia și Fritz au lucrat efectiv, având amenajate ateliere proprii. Pe cel al Ceciliei îl cunoaștem din uleiurile ce reproduc atelierul, dar fotografiile din epocă cu casa soților Storck ne relevă o reședință decorată atât cu lucrări murale, cât și cu sculpturi.

Balcicul este descoperit de pictoriță la începutul deceniului trei, ajungând în orașul de la mare în 1921, iar prin vânzarea picturilor realizate atunci avea să își permită achiziționarea unui teren în preajma viitorului Palat Regal.

La Balcic, artista se afla într-un mediu familiar, inspirată de peisajul exotic şi de localităţile pitoreşti: „o porneam spre satul tătărăsc, care strălucea în arşiţa soarelui, fără pomi şi în vecinătatea cimitirului de o frumuseţe arhaică”. De altfel, artista mărturisea în cartea sa „Fresca unei vieţi”, că: „Datoresc acestui peisaj tremurător de frumuseţe al Balcicului, inspiraţia a patru expoziţii de pictură”.

Peisajul de față face parte din patrimoniul Pinacotecii Muzeului Municipiului București, este expus în prezent în cadrul expoziției „Natură moartă, natură vie” deschisă la Palatul Suțu până în 27 septembrie 2020, iar mai mult decât atât, este reprodus și pe afișul expoziției.

Ana Maria Măciucă, muzeograf