Interviu cu Oana Năsui, manager cultural
„Experiența formalizată” și formarea profesională creativă
– Cât de lung este drumul de la meseriile creative la industria culturală?
Industriile culturale şi creative (ICC) sunt acele industrii care își au originea în creativitatea, talentul și măiestria indivizilor, având potenţialul de a crea locuri de muncă şi prosperitate prin generarea şi valorificarea proprietăţii intelectuale. Aceasta este prima definiţie a ICC, lansată odată cu documentul de cartografiere a industriilor în Marea Britanie (UK Creative Industries Mapping Document). Acelaşi document identifica 13 sectoare sub umbrela industriilor creative: publicitate; artă şi antichităţi; arhitectură; meşteşuguri; design; modă; film; jocuri video şi aplicaţii pentru computer (interactive leisure software); muzică; artele spectacolului; publicaţii; software; TV şi radio. Plecând de la această definiţie diferite ţări, precum şi organizaţii internaţionale, au adaptat propria definiţie, incluzând şi alte sectoare în acest domeniu (de exemplu gastronomia).
Am luat această perspectivă, dintre multe altele, pe care am menționat-o când am lucrat cu o mică echipă pentru conceptul și crearea primei Strategii culturale și creative a Bucureștiului 2015-2025, într-un proiect inițiat în 2014 de ARCUB, în contextul depunerii candidaturii pentru titulatura de București – capitală culturală europeană a culturii (pentru cei interesați, Strategia se poate consulta și la secțiunea Resurse pe site-ul nostru www.formareculturala.ro)
La nivel european, acești creativi sau „lucrători culturali”, cum îi numește și Rariţa-Maria Zbranca în studiul „Cultura ca profesie. Provocările sectorului cultural independent” (apărut în Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative 2(47) / 2020, pp. 148-163) sunt în număr de 7,4 milioane de persoane, respectiv 3,7% din numărul total de persoane cu loc de muncă în EU27, procentul în România fiind de 1,6% (conform datelor Eurostat, în 2019, menționate în același studiu).
În România, în cadrul Clasificării Ocupațiilor din România, se poate centraliza un număr de 232 de meserii ca profesii creative, pe Subgrupele 12, 21, 26, 34 și 35, iar ca și coduri CAEN aplicabile în sfera industriilor culturale și creative se pot inventaria 41 astfel de Coduri (acestea pot fi consultate în „Coduri CAEN, industrii culturale și creative”, anexă a propunerii de politică publică „Consolidarea unui statut societal al artistului, autorului, creatorului în România”, propunere pe care am coordonat-o în perioada 2018-2019 în cadrul proiectului „Cultura Alternativă”). Strategia sectorială a Ministerului Culturii cea mai recentă (SCPN 2016-2022) menționează de asemenea CAEN-uri inventariate sub umbrela ICC.
Alte cifre, în direcția prezentării structurilor în care pot activa acești creativi, vă pot oferi consultând documentul „România 2017 – Sectorul neguvernamental. Profil, tendințe, provocări” produs de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) unde se menționează că Registrul Național ONG conținea (în 2015) 70.194 asociații, 16.613 fundații, 1.195 federații și 649 uniuni: 5310 organizații culturale, 5453 în domeniul educației, 4984 organizații profesionale, 1623 organizații civice, 2734 organizații în turism, 8861 în social, 1233 în domeniul mediului.
– Sunt creativii noii industriași? Ce le lipsește? Ce-i desparte și ce i-ar putea uni?
Noi așa spunem 🙂 În 2016 am lansat această serie de publicații numită „Noii industriași, creativii” (anul acesta vom publica volumul 4), fiecare volum fiind un material resursă, care conține studii de caz, interviuri, opinii și cercetări pentru industrii culturale și creative românești.
Antreprenoriatul cultural este în continuare o opţiune a viitorilor absolvenţi de management şi de facultăţi cu profil umanist și vocațional. Tinerii absolvenţi pot lua în considerare posibilitatea de a profesa sau de a dezvolta o afacere proprie în industriile culturale şi creative dar considerăm esenţială conectarea tinerilor cu modalităţi creative de învăţare a implementării proiectelor artistice, furnizate de specialişti activi pe scenă culturală românească şi în industriile creative.
În „Cartea Albă pentru Activarea Potențialului Economic al Sectoarelor Culturale și Creative” (INCFC, 2016) se cuantifică 60.963 firme din SCC (cf. bazei de date Borg Design, construită pe date de la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu prelucrări INCFC).
Consider că există mult prea puține specializări în zona universitară și de învățare continuă care să adreseze direct formatul de afacere culturală. Astfel, informațiile trebuie combinate: faci un curs care să te învețe să faci un business plan, apoi corelezi cu informațiile pe care le ai din piața culturală, apoi citești barometre de consum, apoi consulți studii și strategii etc.
Noi, în continuare, prin platforma Formare Culturală, adresăm aceste problematici și invităm ca traineri experți din alte domenii specializate. Echipa Formare Culturală urmărește cu atenție, atât la nivel de proiecte individuale cât și la nivel macro, prin studii și rapoarte, nevoile artiștilor și lucrătorilor culturali români, astfel că reușim să oferim, de multe ori în premieră, asocieri surprinzătoare ale domeniului creativ cu alte discipline: user experience / experiența utilizatorului (din design și marketing), netnografie (din sociologie și etnografie), influencer marketing / campanii cu bloggeri și creatori de conținut (din business), digital transformation / integrarea tehnologiei digitale în toate secțiunile unui proiect (din software și IoT). De asemenea, atragem specialiști care pot formaliza experiența profesională proprie și pot livra într-un limbaj accesibil informații vitale sectorului cultural precum incursiuni în legislație culturală, spețe din Legea dreptului de autor sau Creative Commons în România.
Deci, pe scurt, industriile culturale sunt ecosisteme care funcționează prin relaționarea dintre mai multe meserii creative dar și cu alte tipuri de meserii, conexe.
– Cât este de importantă a devenit profesionalizarea echipelor care derulează programe culturale? Unde ați identificat lacune? Unde excelăm?
Profesionalizarea în cultură a fost dintotdeauna importantă, ca în orice domeniu; mai ales o profesionalizare continuă, susținută și adaptată la realitățile prezente. Noi de aceea am și pornit platforma Formare Culturală în 2012, începând, și continuând până astăzi cu traininguri de formare în sectoare culturale și creative.
Pe atunci era un peisaj sărăcăcios în zona aceasta, era Centrul de Pregătire Profesională în Cultură (cu care am și colaborat pe anumite traininguri specializate) (care s-a și transformat, prin comasare și absorbţie cu Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii, în INCFC – Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, instituţie publică de cultură având personalitate juridică, subordonată Ministerului Culturii, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2013). Multă vreme, inclusiv acum, accentul era pus pe profesionalizarea oamenilor din instituțiile publice de cultură, „independenții” / „ceilalți” fiind autodidacți (din păcate studiile universitare nu ofereau specializări specifice pentru piața muncii culturale).
Astfel că am decis să implementăm, prin platforma noastră Formare Culturală, conceptul de „experiență formalizată” în formarea profesională creativă, oferind traininguri și consultanță în proiecte culturale și creative, prin atragerea de experți cu 10+ ani experiență în domeniul respectiv, capabili să își transpună propria experiență de lucru într-un discurs și demers coerent, formal, teoretic și sintetic. Trainingurile și sesiunile de consultanță au fost și sunt fie direcționate spre subiecte generale (finanțări, management cultural, design thinking, audience development), fie focusate pe comunități creative și industrii culturale (arte vizuale, film, teatru, design și hand-made, biblioteci etc.).
Nu am avut posibilitatea (acum sunt câteva excepții) de a oferi traininguri acreditate, unul dintre motive fiind faptul că nu exista meseria respectivă în COR (Clasificatorul Ocupațiilor din România), fie nu avea Standard Ocupațional, fie era blocat specific pentru instituțiile publice de cultură (cum este cazul ocupației de manager cultural, cod COR 134921, care privește managementul instituțiilor publice de cultură – instituții și companii de spectacole sau concerte; muzee; colecții publice; biblioteci; așezăminte culturale și alte instituții publice care realizează activități și servicii culturale). De asemenea, ne interesa foarte mult să oferim acces la experți care deja erau „în câmpul muncii”, care erau mai întâi practicieni și apoi traineri. De asemenea, mulți colegi remarcă, și este menționat, inclusiv în cadrul „Studiului privind specializările / meseriile din domeniul culturii” (2016, INCFC), că există meserii noi (nu apar în COR) sau meserii care evoluează (nu au standard ocupațional sau este învechit) și că lucrătorii culturali se specializează în meserie fără a fi acreditați formal.
Ne-am permis să lucrăm cu grupuri restrânse de participanți, oferind un format de lucru intens, aplicat pe proiectele participanților. Până în pandemie, locurile de desfășurare ale cursurilor au fost alese în funcție de profilul de lucru al programului / proiectului cultural sau organizației sau business-ului din locație și de experiența profesională a managerilor acestora.
Referitor la partea care lipsește – informația este foarte atomizată și este greu de avut o privire de ansamblu. Dar în general, trebuie (și noi asta spunem tot timpul) să se informeze continuu, să fie riguroși să aibă anduranță (azi numită reziliență) – deci livrăm și niște „obiceiuri etice profesionale”, niște metode de lucru și metode de învățare, pe lângă cunoștințe specifice.
Și, ca să închei răspunsul într-o notă pozitivă, cred că agilitatea și rezistența la schimbări bruște, la incosistența legislativă, la lipsa previzibilității în ceea ce privește sursa multiplă și diversă de finanțare pentru cultură sunt niște caracteristici cheie, esențiale și deja prezente la mulți dintre colegii operatori culturali și antreprenori creativi din România.
– Cultură online sau offline: care este perspectiva?
Comisia Europeană, sub responsabilitatea comisarului Oettinger, a lansat în aprilie 2016 o strategie privind digitalizarea industriei europene. Mariya Gabriel, în calitate de comisar actual pentru economie și societate digitală, este acum responsabilă pentru punerea sa în aplicare (ec.europa.eu).
Ceea ce a făcut pandemia din 2020 și continuă și în 2021 a fost și este să accelereze acele zone societale care se aflau în inerția „celei de-a treia revoluții” și să oblige la recunoașterea și adaptarea instrumentelor de lucru profesionale dar și sociale la noile realități digitale.
Criza datorată pandemiei a schimbat în sfârșit, masiv, perspectiva asupra tehnologiei, întrucât organizațiile culturale își dau seama că sunt vulnerabile la perturbări imprevizibile ale modelului lor „fizic”. Acest lucru încurajează investițiile în tehnologie și acoperirea riscului operațional prin dezvoltarea capacității digitale. Multe organizații culturale au avut deja proiecte în această direcție, dar criza le va consolida interesul pentru construirea publicului digital (artsmanagement.net).
Pe de altă parte, apropo de profesii, World Economic Forum / Forumul Economic Mondial, în raportul „Viitorul locurilor de muncă” (lansat în octombrie 2020), a identificat următoarele drept primele 10 competențe necesare în viitor: rezolvarea complexă a problemelor, gândire critică, creativitate, managementul oamenilor, coordonarea cu ceilalți, inteligența emoțională, judecata echilibrată și luarea deciziilor, orientarea către servicii, negociere și flexibilitate cognitivă (weforum.org).
Dintre cele zece tendințe tehnologice care revoluționează societatea prin schimbarea felului în care oamenii fac afaceri și schimburi, muncesc, învață, produc bunuri, își petrec timpul liber și caută serviciile medicale, menționate de Ghidul Indaco al meseriilor viitorului (2020), regăsim câteva aplicate sectorului creativ extins, precum învățarea la distanță – profesorii, elevii și studenții au fost nevoiți să folosească programe tip Zoom, Microsoft Teams, Meet, Google Classroom, Discord, Skype, Webex etc. pentru a putea face față noilor provocări atât educaționale cât și de divertisment (inclusiv cultural) online – artiștii au demonstrat că oamenii au resurse infinite de creativitate – înregistrările live online și concertele în sufragerie din 2020 s-au dovedit a fi de succes.
În timpul pandemiei COVID 19 sectorul cultural a derulat campanii de conștientizare a muncii sectorului cultural și creativ lovit direct prin măsurile sanitare impuse – care nu au fost urmate de măsuri compensatorii – și care s-a făcut vizibilă inclusiv pe rețele sociale prin sintagme precum „art is work” transformată în hashtag și în meme-uri de profil personalizate.
– Care este, în acest moment și context, modul în care artiştii şi operatorii culturali din România se percep pe ei înșiși și situaţia lor în societate, drepturile şi obligaţiile ce le revin?
Înainte cu jumătate de an de pandemie, am terminat analiza care a stat la baza propunerii de politică publică privind statutul artistului. Ca să le fac poftă de citit suplimentar colegilor noștri, menționez câteva perspective despre specificitatea sectorului cultural și creativ extins și îi îndemn să consulte întregul studiu, care se regăsește în cartea publicată în 2019 la editura PostModernism Museum, „Consolidarea unui statut societal al artistului, autorului, creatorului în România” Andreea Grecu-Ciupală, Aura Corbeanu, Clement Epure, Oana Nasui, ISBN 978-606-94719-4-4.
O primă perspectivă se referă la diferențele între segmentarea domeniilor, aducerea sub aceeași umbrelă a anumitor domenii sau nu. Împărțirea domeniului cultural extins este aplicată de către diverse instituții sau documente programatice. O alta se aplică pentru diferențele de definire și statuare a artistului în general, a autorului, a creatorului, a artistului interpret atât în zona legislativă cât și în cea socială, fiscală, educațională și profesională. Și desigur o altă perspectivă ce trebuie luată în considerare se referă la diferențele de legiferare, reglementare și normare a diferitelor domenii culturale și creative
– Care sunt proiectele viitoare pe care le vedeți derulându-se împreună cu Muzeul Municipiului București?
Ne bucurăm și suntem onorați că deja putem spune că avem un parteneriat de lungă durată cu Muzeul Municipiului București, derulând proiecte care implică multe dintre spațiile muzeale și casele memoriale ale acestuia. Ne place strategia de dezvoltare a Muzeului, ne plac oamenii săritori și serioși. Și desigur vizităm regulat expozițiile :).
Sperăm să putem continua, după pandemie, desfășurarea trainingurilor specializate și interdisciplinare în cadrul Muzeului, dar și deja tradiționalele noastre întâlniri de networking cultural pe care le-am inițiat din 2014 (acum în septembrie 2021 vom fi în online – un nou format sperăm interesant pentru colegii din sectorul cultural extins). Ca de fiecare dată, vom invita participanții la proiectele noastre să vizioneze și să învețe din proiectele Muzeului, atât prin invitarea de specialiști ai MMB în deschiderea evenimentelor noastre cât și prin bugetarea și astfel posibilitatea din partea noastră de invitare din „partea casei” a cursanților pentru a vizita spațiile MMB.
Interviu realizat de Simona Popescu