Situl Sultana – Malu Roșu. O fărâmă de trecut pe malurile Mostiștei

Pe șantierul arheologic de la Sultana – Malu Roșu a început o nouă campanie. De 19 ani, an de an, colectivul de cercetare revine în acest loc mirific pentru a continua o tradiție în cercetarea arheologică preistorică de aproape un secol.


Aspecte de săpătură din timpul demontării nivelului de distrugere al construcției incendiate

Sultana a fost prima stațiune aparținând culturii Gumelnița unde s-a desfășurat o săpătură arheologică științifică, ceea ce leagă acest sit de începuturile școlii românești de arheologie întemeiată la începutul anilor ’20 ai secolului trecut de către Vasile Pârvan, director al Muzeului Național de Antichități.

Astfel, în anul 1923, la Sultana se făceau primele cercetări arheologice conduse de profesorul Ion Andrieșescu ajutat de Vladimir Dumitrescu, pe atunci student, ulterior unul dintre cei mai cunoscuți preistoricieni români.

Rezultatele primelor cercetări sunt publicate de Ion Andrieșescu în revista Dacia, în anul 1924. În același număr al revistei, Vladimir Dumitrescu a publicat rezultatele cercetărilor de la Gumelnița și caracterizează materialele ceramice ca fiind „de tip Sultana”. Contrar practicilor comune din arheologia românească, cultura arheologică ce avea să fie definită ulterior pe baza acestor descoperiri va purta numele de Gumelnița și nu Sultana, cum ar fi fost firesc.

Ulterior acestor prime campanii arheologice, cercetarea de la Sultana va avea un caracter „ocazional”. Barbu Ionescu (directorul Muzeului Raional Oltenița) și Niță Angelescu (director al Muzeului din Călărași) au avut o serie de intervenții arheologice de mică amploare și din nefericire nepublicate.

Avântul comunist din anii ‘70 a făcut ca zona Mostiștei să sufere importante modificări de peisaj. Programul de îmbunătățiri funciare a declanșat un important proiect de arheologie de salvare pe întreg cursul râului care a fost regularizat și îndiguit. Muzeele din Giurgiu și Oltenița (la vremea respectivă parte a județului Ilfov), au întreprins cercetările la Sultana, sub coordonarea lui Constantin Isăcescu. Doar trei articole au fost publicate în urma a nouă ani de cercetări, insuficiente însă pentru a descrie bogăția materialului descoperit în această așezare. Sunt bine-cunoscute, și se remarcă în peisajul culturii Gumelnița, descoperiri precum „Zeița de la Sultana”, „Vasul cu îndrăgostiți” sau tezaurul de aur ce poate fi văzut la Muzeul Civilizației Gumelnița de la Oltenița.

După o perioadă de aproape 20 de ani, în anul 2001 cercetările sunt redeschise în cadrul unui program mai amplu de cercetare, intitulat „Începuturile civilizației europene. Neo-eneoliticul la Dunărea de Jos”,având ca responsabil științific pe Radian Andreescu de la Muzeul Național de Istorie a României. În prezent, cercetarea din acest sit este realizată de un consorțiu format din Universitatea din București, Muzeul Municipiului București, Muzeul Civilizației Gumelnița din Oltenița și Muzeul Dunării de Jos din Călărași, sub coordonarea științifică a d-lui dr. Cătălin Lazăr de la Institutul de Cercetări al Universității din București (ICUB).


Detaliu al unui fragment de perete din chirpici, ars din nivelul de distrugere, pe care se observă una dintre refaceri (lipitură)

O cercetare arheologică competitivă trebuie să fie însă suma expertizei unei serii mai largi de specialiști. Astfel, colectivului de la Sultana se alătură specialiști din multiple instituții naționale și internaționale.

Astfel, materialele osteologice faunistice și antropologice sunt prelucrate şi analizate de către echipa Secției de Bioarheologie a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, Institutul de Antropologie „Francisc J. Rainer” București și a Centrului Național de Cercetări Pluridisciplinare din cadrul Muzeului Național de Istorie a României.

Diversele categorii de artefacte sunt în curs de studiu și analiză în laboratoarele Muzeului Municipiului București, Muzeului Dunării de Jos din Călărași, Muzeului Național de Istorie a României, Universității „Valahia” din Târgoviște și Platformei ArchaeoScience#RO din cadrul ICUB, Universitatea din București.

Probele micromorfologice, palinologice şi carpologice vor fi analizate în laborator de specialiștii Secției de Bioarheologie a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, Centrului Național de Cercetări Pluridisciplinare din cadrul Muzeului Național de Istorie a României, Platformei ArchaeoScience#RO și ai Universității „Al. I. Cuza” Iași.

Aspecte din timpul demontării nivelului podelelor construcției incendiate C1/2014

Alte analize interdisciplinare pe diverse categorii de artefacte și ecofacte vor fi realizate în cadrul Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” Măgurele, dar și în cadrul unor laboratoare din străinătate.

Analizele ce privesc datele cu caracter spațial (fotografie aeriană și GIS) beneficiază de sprijinul unor specialiști de la Colegiul Universitar HoGent, Belgia.

De-a lungul anilor, pe șantierul arheologic de la Sultana s-au format studenți de la Universitatea Ovidius Constanța, Universitatea din București, University College London, iar anul acesta de la Universitatea Sorbona 1 de la Paris, Franța, University South Florida, USA și HoGent, Ghent, Belgia.

Cercetarea de la Sultana beneficiază și de finanțare din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale, dar și de sprijinul constant și necondiționat al Primăriei Comunei Mănăstirea, din județul Călărași.

Niveluri de reparație (refaceri) ale podelei construcției

Situl arheologic de la Sultana este unul complex, vizând trei puncte de interes în centrul cărora se află necropola. Este și punctul unde se concentrează eforturile echipei din ultimii ani. Această necropolă a fost folosită pe rând de două comunități, Boian și Gumelnița, înrudite genetic însă diferite din perspectivă cronologică, dar și a modului în care produceau și decorau obiecte cotidiene, elemente specifice cu impact vizual puternic, precum ceramica și podoabele.

În anul 2014, în căutarea unor noi morminte, a apărut ceea ce la acea vreme părea foarte neobișnuit pentru un spațiu funerar, anume resturi incendiate de chirpici. Să fie oare resturile unei construcții? De ce să construiești o casă în cimitir? Un șanț de fundație cercetat în același an a întărit ipoteza existenței unei construcții, confirmată în anul următor. Abia în anul 2016 a fost dezvelită în toată splendoarea sa, iar de atunci încoace, cercetarea s-a concentrat pe acest subiect.

Construirea plăcii de reverberație a unei replici de cuptor neolitic, ca parte a proiectului de arheologie experimentală

Complexul arheologic respectiv reprezintă o construcție impresionantă. Resturile prăbușite și arse ale acesteia acoperă peste 150 de metri pătrați. Fiecare etapă a acesteia a fost meticulos demontată și înregistrată, cu scopul de a reconstitui atât momentul incendiului, dar mai ales existența și rolul ei în viața comunității care a creat-o. În campania precedentă, din anul 2018, am aflat că oamenii care au construit-o, chiar dacă știau că se află într-un spațiu sacru, au ignorat acest aspect, cel mai probabil pentru că nu era al lor. Șanțul de fundație cercetat încă din 2014 a deranjat un mormânt al comunității Boian ce a locuit în apropiere și a fondat cimitirul respectiv. În mormânt a fost îngropată o tânără femeie al acelei comunități. Cele câteva mii de mărgele din scoici exotice, marmură, os, lut și malahit ce-i împodobeau trupul sau veșmântul conferă acestei adolescente un statut deosebit în cadru comunității de acum aproape 7000 de ani.

Construcția a fost ridicată, funcționează, arde, este abandonată, iar mai apoi dispare și este uitată în perioada 4500-4400 î.Chr., după cum ne indică vârstele absolute obținute pe baza metodelor de datare arheomagnetică și radiocarbon. Memoria ei se pierde în negura timpului, iar comunitatea ce a construit-o se întoarce și își îngroapă morți, din nou, în același spațiu. Gropile mai multor morminte gumelnițene perforează și deranjează resturile prăbușite ale acestei construcții. Comunități preistorice ulterioare vor face același lucru, fapt demonstrat de două morminte din perioada de tranziție și din epoca bronzului ce au fost descoperite în același perimetru al construcției în discuție. Întrebările legate de aceste comportamente atipice sunt numeroase, iar echipa noastră încearcă, pe baza datelor acumulate și a analizelor multidisciplinare complexe, să le găsească un răspuns.

În campania 2019, eforturile echipei s-au concentrat pe îndepărtarea nivelului de distrugere (pereții prăbușiți), identificarea și demontarea podelelor. De-a lungul cercetării s-au făcut observații privind structura de rezistență din lemn a construcției, iar în acest scop au fost executate mai multe ortofotoplanuri prin zboruri cu drona, iar concomitent au fost măsurate și înregistrate diametrele amprentelor de pe chirpici, dar și orientarea lor raportată la planul construcției.

Termenul „impresionant” folosit mai sus pentru a caracteriza această construcție nu este întâmplător. În componența structurii de rezistență au fost folosite lemne despicate provenite de la copaci groși de până la 50 de centimetri, legate între ele prin elemente de lemn orizontale.

Podelele au fost construite tot din lut, ca și pereții, însă compoziția este diferită. Dacă pentru pereți au folosit foarte multe paie pentru a lega lutul, la podele materia vegetală lipsește cu desăvârșire. Mai mult, podelele au fost refăcute cel puțin parțial de două ori, ceea ce ne arată că această construcție a fost folosită o perioadă îndelungată.

Echipa de lucru și entuziasmul ei

Pentru viitor, proiectul nostru inter-instituțional își propune cercetarea totală a suprafeței în care acum este investigată această structură, acest demers urmând a conduce, cel mai probabil, la identificarea de noi morminte. Nu în ultimul rând, în vecinătatea construcției noastre, prin prospecțiuni non-intruzive au mai fost identificate cel puțin alte trei construcții similare, ca dimensiuni și orientare, iar cercetarea acestora va reprezenta o prioritate absolută a echipei noastre. Aceste viitoare cercetări vor fi în măsură să elucideze misterele acestor construcții din perimetrul cimitirului preistoric de la Sultana și să contureze ipotezele referitoare la modelele de locuire din afara așezărilor de tip tell specifice deja comunităților gumelnițene.

Theodor Ignat, șef Birou Arheologie, Muzeul Municipiului București

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *