Oameni din București. Orașul și chipul nostru

VA URMA DIN 27 IUNIE 2019

EXPOZIȚIE TEMATICĂ LA PALATUL SUȚU

OAMENI DIN BUCUREȘTI. ORAȘUL ȘI CHIPUL NOSTRU

Muzeul Municipiului București oferă publicului, între 27 iunie și 8 decembrie, o expoziție tematică ce va conține imagini-portret ale unor bucureșteni care au trăit în orașul nostru din secolul al XVIII-lea până în prezent.

Chipul uman este asemenea unui muzeu personal care aparține și orașului în care trăim. Felul cum arătăm în copilărie, maturitate, reflectă, dincolo de ontogenie și alte determinări culturale, spațiul în care trăim; cu alte cuvinte, muzeul nostru personal își rearanjează exponatele în funcție de „vizitatori” (istorie și ideologii), dar și de activitatea constantă de „redecorare” (schimbările spațiului urban din jurul nostru).

Există în interiorul generațiilor vase comunicante, de trăsături sufletești și implicit de fizionomie, specifice unor profesii cu un câmp mai larg de manifestare: militari, negustori-investitori, medici, avocați, pedagogi. La senectute întreaga expresie umană, și în special chipul, ne exprimă pe fiecare, spune ceva despre noi, despre biografia noastră.

Am început acest șantier între anii 2011-2012, când am fost într-un stagiu de cercetare cu profil antropologic la Universitatea din Viena, sub coordonarea prof. Kahl Thede. Am lucrat aplicat pe valoarea antropologică a patrimoniului muzeistic din Kunsthistoriches Museum din Viena, prilej cu care am început să-mi notez o serie de similarități între chipuri umane portretizate la câteva secole distanță. Există ascuns un detaliu de fizionomie comună în interiorul profesiilor dezvoltate în Europa urbană.

Fiecare suntem, în cele din urmă, un muzeu, pe de o parte cu expresia de azi, care nu este aceiaşi cu cea de ieri şi nici cu cea de mâine, nici măcar cu cea de peste o oră, dar şi cu tot ce am stocat în memorie: momente, evenimente, oameni întâlniţi, etc. (totul selecţionat după criterii mai presus de noi), cu care ne face plăcere să ne reîntâlnim, să le evocăm să le retrăim, sau să le ascundem bine dar, din motive greu de explicat, să le păstrăm cu noi.

Vreau să spun că un chip, întreaga înfăţişare memorează, de-a lungul timpului, mai mult sau mai puţin discret, anume trăsături, după criteriile unui sculptor, ale unui artist ce urmăreşte să exprime ceva prin creaţie. Pentru că unele semne, urme ale unor evenimente, împrejurări, sunt urme ale propriei noastre istorii care nu trebuie să  se piardă.

Ajungem cumva la senectute să purtăm un fel de mască care nu e totuşi mască, pentru că nu ne ascunde, ci ne exprimă, e ca o piesă esenţială dintr-un muzeu personal. Acest mecanism de păstrare a unor urme a ceva care a fost şi nu mai este, dar merită a fi păstrat şi pe care l-am numit muzeu personal, pare a fi un proces natural.

Factorul cultural modelează neîncetat și sub cele mai variate forme, pe diverse durate de timp, scurte, lungi ori permanente, haina materială cu care am fost înzestrați la naștere. Cu alte cuvinte, alături de factorii informaționali externi, mai există factorul informării, omul însuși se informează conștient sau subconștient, în limitele resurselor în care s-a născut, în conformitate cu propria condiție și cu împrejurările în care trăiește (timpul istoric).

Exemplele de mai sus pot fi observații de la distanță ale faptului că o societate urbană își păstrează o serie de particularități comune, specifice, determinate de profesie și cadru social. Aceasta, dacă nu intervin schimbări radicale care să inverseze rolurile sociale, cum a fost după 1948 în Europa de Est.

Expoziția își dorește să ofere imagini-portret ale unor bucureșteni care au trăit în acest oraș din secolul al XVIII-lea până în prezent, cu ajutorul patrimoniului deținut de Muzeul  Municipiului București. Ne vom folosi de întreaga varietate de obiecte care păstrează memoria unui portret: fresce, tablouri, fotografii, litografii, numismatică, paranumismatică, pentru a ne întâlni, în final, cu bucureșteanul de azi, care va dori să completeze panoplia acestei frumoase povești despre noi, fotografiindu-se în spațiul expozițional, astfel încât memoria sa să fie păstrată în memoria celor care ne vor căuta peste trecerea anilor.

Adrian Majuru